luni, 5 martie 2012

Centura ocolitoare a oraşului Făget – Timiş


INTERPELARE


ADRESATĂ:
D-lui Ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Alexandru Nazare

DE CĂTRE:

Deputat PSD Dorel Covaci, Colegiul nr. 9 Timiş


SUBIECT: Centura ocolitoare a oraşului Făget – Timiş

Stimate Domnule Ministru,

Configurarea reţelei de drumuri naţionale face ca artera DN 68 A Ilia - Lugoj să străbată oraşul Făget, jud. Timiș de la un capăt la celălalt, cu traversarea centrului civic, zonă în care se regăsesc imobile cu valoare istorică, construite înainte de 1900, cu o structură mai puţin adaptată la cerinţele traficului greu.
În mod vădit, aceste clădiri au fost afectate de intensitatea şi densitatea traficului din zonă, mai ales că unele aliniamente continuative de drum sunt unite prin curbe de 90 de grade, care determină o creştere a impactului negativ asupra terenurilor şi imobilelor din imediata vecinătate.
S-au manifestat nenumărate nemulţumiri, concretizate prin înaintarea unor memorii către Primărie, Prefectura Timiş, Ministerul Transporturilor, Guvern și propuneri de amendamente la Legea Bugetului de Stat, inclusiv pe anul 2012, pentru devierea traficului greu în afara oraşului Făget.
Sesizându-se necesitatea şi oportunitatea luării unor măsuri concrete urgente, s-a efectuat un studiu de fezabilitate privind linia de centură a oraşului Făget, întocmit de către Compania Drumurilor Naţionale.
Ţinând seama de realităţile mai sus menţionate, vă rugăm, D-le Ministru, să ne comunicaţi în scris, dacă acest obiectiv de maximă importanță pentru cetățenii orașului Făget se regăsește pe lista investițiilor prioritare, care urmează a fi implementate în anul 2012!

Cu aleasă consideraţie,
Deputat Dorel Covaci

Loading

Soluții pentru reluarea legăturilor feroviare directe între București și orașul Făget – Timiș


INTERPELARE
ADRESATĂ:
D-lui Ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Alexandru Nazare

DE CĂTRE:

Deputat PSD Dorel Covaci, Colegiul nr. 9 Timiş


SUBIECT: Soluții pentru reluarea legăturilor feroviare directe între București și orașul Făget – Timiș

Stimate Domnule Ministru,

Circulația feroviară pe unele trasee de cale ferată, care leagă Timișoara de București, trec, fără a opri însă, și prin orașul Făget - Timiș, localitate aflată la confluența între județele Timiș, Arad și Hunedoara și punct important, care polarizează, ca centru de influență, întreaga zonă, între Lugoj (Timiș) – Lipova (Arad) – Deva (Hunedoara).
Stimate Domnule Ministru, vă rog să formulați o soluție pertinentă pentru recreearea unor legături feroviare directe între București și Făget, în așa fel încât principalele trenuri să aibă oprire, inclusiv în acest oraș!
Ţinând seama de realităţile mai sus menţionate, vă rugăm, să ne comunicaţi în scris, asupra posibilității repunerii în circulație a acceleratului, pe relația București – Brașov– Deva – Făget – Timișoara, în cursul anului 2012!

Cu aleasă consideraţie,
Deputat Dorel Covaci
Loading

miercuri, 22 februarie 2012

”Translatorul PDL-ist” interpretează după bunul plac mesajele străzii: în loc să plece ei de la guvernare, mai bine gonesc opoziția din Parlament


Constituția României, în Art. 61, Alin. 1, prevede că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.
Din felul în care funcționează Parlamentul, din calitatea dezbaterilor, transpare stadiul democrației într-un stat de drept. Respectarea Constituției, a legilor și regulamentelor este esențială pentru funcționarea corectă a acestei instituții.
Conducerea Camerei Deputaților, prin toate mecanismele legiuitoare pe care le are la dispoziție, trebuie să vegheze la buna funcționare și la prestigiul Parlamentului României. Din păcate, în legislatura 2008-2012, acest deziderat nu s-a înfăptuit. Am asistat la un atac furibund de denigrare a Parlamentului, atât din exterior, cât și din interior. Deși Președinția și Conducerea Camerei erau în fruntea acestei campanii negative, erau conștienți de importanța sa ca instituție, și totuși, contrar Constituției și bunului simț, și-au creat un partener cal troian, un partid fantomă, UNPR, cu scopul de a săpa și nărui din interior cel mai înalt for legislativ. Deși nu a participat la alegeri, nefiind regăsit pe buletinele de vot, a devenit partid parlamentar, nerespectându-se astfel votul cetățenilor.
De aici încolo, buna funcționare a Parlamentului României a fost compromisă. Încălcările legii au devenit o obișnuință, iar interesele majore ale poporului au fost lăsate la o parte.
O țintă importantă pentru actuala putere a devenit denigrarea opoziției și încercarea de înlăturare a acesteia de la dezbaterile parlamentare, prin mijloace josnice. Prin diverse forme de protest, opoziția a încercat să evidențieze încălcarea democrației, lipsa dezbaterilor în Parlament, abaterea de la focusarea pe apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor.
Puterea s-a prefăcut că nu înțelege însă protestul opoziției și a luat o poziție incalificabilă, retezând orice dialog constructiv de reconciliere.
În stradă, oamenii strigau ”Jos, puterea!, Jos, Băsescu!, Alegeri anticipate!” și alte nemulțumiri, însă ”translatorul PDL-ist” a îngroșat obrazul și s-a făcut surd de ambele urechi, traducând cu nonșalanță că, în loc să plece ei de la guvernare, mai bine gonesc opoziția și rămân singuri în Parlament.
După instalarea Guvernului Ungureanu, când se întrezărea revenirea opoziției în plen, atitudinea iresponsabilo-ludico-de prost gust a conducerii Camerei risipește această speranță a unui dialog real și eficient între cele două forțe.
Stimați colegi, să găsim împreună o cale de deblocare a acestei situații! Să nu ne lăsăm împinși în continuare de interesele acelora, care au drept scop denigrarea țării, a statului și instituțiilor sale, învrăjbind și manipulând fără preget opinia publică.
Trebuie să punem punct acestor grupuri de interese, care denigrează și umbresc continuu activitatea noastră! Să ne străduim să împlinim toate acestea, măcar acum la sfârșit de mandat, în penultima sesiune a acestui Parlament!
Loading

miercuri, 15 februarie 2012

Când zăpada înghite zeci de mii de oameni, conducerea portocalie speculează suferința, pentru mize personale sau de partid


Căderile masive de zăpadă din ultimele săptămâni au pus, ca de obicei, autoritățile în situația de a da din colț în colț, neputincioși. Autismul, indolența, chiar nesimțirea guvernanților portocalii, cu care ne-au obișnuit, se fac simțite și de această dată, aruncând România într-un mizer ev, de mult apus calendaristic.
Parada de zâmbete și pupături, care au accesorizat evenimentul învestirii noului Guvern de către Parlament, a fost cel puțin sinistră, în contextul în care zeci de mii de oameni erau îngropați de vii în propriile case, înghițite de nămeți. Victimele puteau să mai aștepte, căci Marea Zi, în care Noua Conducere vine la butoane trebuia marcată ceremonios. Mai mult, nenorocirea și spaima  atâtor români nu l-au impresionat suficient pe președintele nostru, încât să renunțe la un week-end relaxant la munte.
Ca de obicei, vinovații sunt alții: Dumnezeu, criza, meteorologii, chiar și sinistrații, care sunt diagnosticați de noii unși de la Guvern cu Sindrom Acut de Puturoșenie. Mădularele anchilozate și ruginite ale autorităților se mișcă greu și fără eficiență, chiar dacă capii s-au înnoit. Ba, ca să mai ascundă din gunoi sub preș, mai falsifică din rapoarte, ca să nu pară beleaua atât de mare sau prezintă problemele ca fiind rezolvate, în comunități în care echipele de salvare nici n-au pus piciorul.
La fel cum știm, localitățile conduse portocaliu au norocul de a primi ajutor cu prioritate, de a beneficia de disponibilizarea echipelor de intervenție cu promtitudine, pe când celelalte sunt lăsate la mila societății civile sau a unor suflete caritabile, care dispun și de potențial de a face ceva pentru semenii lor.
Până atunci bătrâni, femei, copii stau prizonieri sub tone de zăpadă, victime colaterale ale unei conduceri alterate de la cap, până la coadă.
Prefecții portocali au găsit acum momentul de a plăti polițele unor aleși locali potrivnici politic, refuzând, speculând, manipulând sau condiționând sprijinul acordat oamenilor în suferință, pentru mize personale sau de partid.
De Codul Roșu, care implică mobilizarea unor forțe și resurse financiare suplimentare pentru salvarea sinistraților, fug ca dracul de tămâie, fiindcă știu că Fondul de Rezervă la dispoziția Primului-Ministru, care trebuia angajat în situații de urgență și  calamități, a fost cheltuit deja pentru ”premierea” unor primari portocalii cu coroniță.
Stimați parlamentari, dincolo de toate, mesajele Președintelui țării și ale clicii sale sunt halucinante. În aceste situații tragice pentru România, se ocupă de analiza sintactico-morfologică a discursului Președintelui PSD din Parlament, la învestirea noului Guvern, sucind, asociind și punând vorbe în gură reprezentantului nostru, doar, doar vor reuși să dezbine și să cucerească. Ba chiar, ca niște fecioare ingenue, ”cu toată candoarea și naivitatea”, au mărturisit că multiple puncte din viziunea președintelui Ponta le-ar pica bine, și, deci, asta înseamnă că e momentul să ne luăm de mâini (PSD și PDL) și să facem hora. Cât de emoționant! Cum se mai pricep să răstălmăcească, ca să semene vrajbă și să arunce în derizoriu un mesaj clar și evident! PSD face parte din Alianța USL și nu dorește să se alieze cu un partid care s-a sinucis politic, tocmai pentru că nu a respectat și nu a pus în fapt niciunul dintre cele cincisprezece puncte enumerate de Victor Ponta, în cei atâția ani de guvernare, pe care i-au avut la dipoziție. Pentru oricine are un dram de minte, este evident jocul lor de a semăna discordia, în mod josnic și ieftin. Tocmai pentru că sunt atât de jos în preferințele cetățenilor și fără speranță de a urca vreodată, s-au gândit să tragă după ei și pe cei care li se opun, pentru a atenua decalajul imens și pentru a câștiga teren. Acest tertipuri sunt de înțeles pentru cineva care e disperat și fără soluții constructive și trebuiesc privite ca ultimele agonii ale unor muribunzi, cărora le scuzăm astfel mizeria la care s-au coborât.
Loading

Protestul opoziției, la nivel parlamentar, este o necesitate și nu un lux, în actuala conjunctură socio-politică


Deși alegerile uninominale au generat o anumită structurare a Parlamentului, care ar fi trebuit să reflecte votul dat de alegători, prin constituirea UNPR, pepiniera în care puterea își atrăgea și îngrășa masă de manevră proaspătă, acest echilibru s-a destrămat, creând o majoritate toxică și demolând odată cu ea și iluzia reprezentării corecte a cetățenilor.
Profitând de aceste atuuri artificiale și forțate, reprezentanții arcului guvernamental au trecut cele mai nocive legi pentru țară și popor, spre folosul lor și a unor grupuri de interese oculte.
După 3 ani de încercări eșuate ale noastre, ale opoziției, de a dezbate corect și eficient proiectele de lege și de a trece amendamentele, am realizat că în Parlamentul României nu se mai acceptă dialogul, nici opiniile contrare puterii, cheia democrației, într-o instituție democratică supremă, dintr-o țară democratică.
De aceea, opoziția a încercat diferite forme de proteste, pentru a atrage atenție tuturor asupra pericolului pierderii unui dar câștigat atât de greu și cu atâtea sacrificii.
Protestele populației și ale societății civile, care au culminat cu demonstrațiile din ianuarie-februarie 2012, în care mesajul clar și răspicat cere imperativ demisia Președintelui, a Guvernului și alegeri aniticipate, nu ne-au lăsat loc de șovăială, nouă, celor din opoziție, mai ales că procentul de popularitate scăzut al Președintelui, Parlamentului și Guvernului face ca orice măsură luată de aceste instituții să fie ilegitimă. Ca reprezentanți ai celuilalt taler al balanței, aveam obligația de a ține seama de voința poporului, de a-i sprijini și de a capta și dirija vocile lor spre forurile naționale și internaționale, care pot și trebuie să ia atitudine în astfel de cazuri de abuzuri la nivel de vârf.
Pentru toate acestea, începând cu data de 1 februarie, USL a hotărât suspendarea din activitatea plenului Parlamentului a grupului opoziției, pentru a atrage atenția opiniei publice naționale și internaționale că democrația nu mai funcționează în România.
Din păcate, Guvernul și partidele arcului guvernamental nu au înțeles mesajul, minimalizând și ridiculizând această formă de protest, replicând că: ”nu e nicio problemă, Parlamentul poate funcționa și fără opoziție”. Numai că nu e chiar așa: Instituția Parlamentului nu mai e ograda celor de la putere, în care ei pot impune jocul discreționar, iar retragerea din plen a opoziției nu e o ”grevă de lux”, ci o măsură extremă de protest, care se alătură celei a străzii, pentru a semnala dezaprobarea generală și retragerea  susținerii mandatelor celor din fruntea țării.
Sub presiunea maselor, cei care încă ne mai conduc au hotărât să ne dea mielul spre tăiere – BOC și Guvernul său, în speranța că furia străzii va fi orbită de ”măreția” sacrificiului și se va potoli, iar ei vor câștiga timp prețios pentru a-și desăvârși matrapazlâcurile. Intenția de continuare a practicilor de manipulare și parazitare este evidentă și din felul cum intenționează să constituie noul guvern, din persoanele propuse, care fac parte din aceeași tagmă a camarilei portocalii aservite, care știu să aprecieze și să răsplătească pe măsură un os gras care li se oferă, lingând mâna stăpânului.
Facem apel la adevărații aleși ai românilor, ca prin votul lor să nu dea girul unui astfel de guvern și într-un final, prin proceduri constituționale, să sprijine organizarea alegerilor anticipate, singurele care mai pot reda voința poporului, în ceea ce privește conducerea acestei țări, și atributul de țară liberă și democratică!
Loading

Mica Unire din timpul lui Cuza Vodă


Un capitol de seamă al istoriei poporului român îl reprezintă cel al Unirii Principatelor Moldovei și Țării Românești, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, eveniment pe care l-am aniversat pe 24 ianuarie.
Unirea cea mult așteptată, după uciderea mișealească a lui Mihai Viteazu în Câmpia Turzii și destrămarea visului de veacuri al poporului român, s-a înfăptuit din nou, în anul 1859, chiar dacă nu integral. Mica Unire a însemnat o etapă obligatorie, în drumul plin de obstacole spre o Românie independentă și unitară.
Acest eveniment stă legat și de nașterea statului român, ca aparat politic, de modernizarea, de renașterea României și trezirea conștiinței naționale a poporului român.
În scurta sa domnie de 7 ani, de numele lui Alexandru Ioan Cuza sunt legate reforme importante, care au creat un cadru modern de dezvoltare a țării: reforma agrară, reforma fiscală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma învățământului, o nouă Constituție și o nouă Lege Electorală, Codul Civil și Codul Penal, obligativitatea învățământului primar și primele universități, organizarea armatei, prima linie de cale ferată etc.
România a dorit și a simțit unire: ”V-am zis că ea (unirea) va fi precum România o va dori și o va simți”, spunea Alexandru Ioan Cuza.
În poezia Steagul nostru a lui Andrei Bârseanu, poetul, făcând o cronică a acestui eveniment măreț, ne dezvăluie că, în acele momente, Unirea era ”în cuget, și-n simțiri”, iar poporul, însuflețit de aceste trăiri înălțătoare, ”va înfrunta orice loviri … și … va fi învingător”, în timp ce România unită și vibrând sub un crez puternic ”etern, etern, va înflori”.
Poate că rețeta înaintașilor noștri nu trebuie neglijată, ci aplicată, cu credință și speranță, în momente aspre, asemeni celor pe care le trăim astăzi. Unitatea, solidaritatea, moralitatea, loialitatea și buna-credință a tuturor structurilor societății, de la vârf, până la nivelul de jos, alcătuiesc panaceul, piatra filosofală și elixirul vieții pentru această țără greu încercată și acest popor chinuit.
Ce ne facem când ruptura între putere și cetățenii de rând este atât de mare, încât nu numai că nu se mai poate pune problema unor astfel de trăiri, care să adune într-un singur suflu și o singură inimă pe toți românii, pentru binele comun, ci ne aflăm în situația în care 90% dintre cetățeni nu se mai simt reprezentați de Președinte și Guvern?
Iată de ce sărbătoarea de la 24 ianuarie 2012 a avut parte de momente de celebrare în întreaga țară, în absența Președintelui și a Premierului însă, care sunt conștienți că nu mai beneficiază de încrederea, susținerea poporului și că ocupă poziții de frunte  pe care nu le mai merită, așa că prefer să rămână ascunși în umbră.
Stimați colegi, politicienii unioniști de la 1859, mânați de curaj, unitate, solidaritate, viziune modernistă au forțat actul unirii, dorit cu ardoare de românii de pretutindeni, și recunoașterea lui de către Marile Puteri, în ciuda împotrivirilor, atât interne, cât și externe. Este evident că și la ora actuală avem nevoie de o structură politică de conducere, capabilă și determinată pentru a scoate țara din impas și care, foarte important, să beneficieze de încrederea și susținerea  solidă a majorității cetățenilor cu drept de vot. Acest lucru nu se poate realiza însă decât prin demisia actualei puteri și prin organizarea alegerilor anticipate, măsuri cerute cu insistență de vocea colectivă a mulțimii.

Loading