Accesarea fondurilor europene în zonele rurale cu sprijinul Patriarhiei Române

Luni, 13 mai, la Palatul Patriarhal din București, s-a semnat protocolul de colaborare pentru promovarea satului românesc, între PS Daniel și dl. Ministru al Agriculturii, Daniel Constantin.

Obiectivele acestui demers sunt: informarea locuitorilor din zonele rurale despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii și a satului românesc, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), o componentă a campaniei ”PNDR vine în satul tău”, precum și prin alte programe, legate de promovarea valorilor tradiționale ale zonelor rurale, în scopul conservării și dezvoltării patrimoniului cultural, spiritual, educațional, social și natural al satului românesc.

Se vor organiza seminarii, simpozioane și întruniri, pentru a se stimula implicarea locuitorilor din zonele rurale în proiecte axate pe păstrarea conștiinței și identității românești, dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale în rândul tinerilor (fermele familiale, instalarea tinerilor fermieri la sate), stoparea fenomenului imigraționist și asigurarea echilibrului familial, conștientizarea necesității asocierii și comasării terenurilor, crearea unor parteneriate, în scopul facilitării valorificării resurselor locale.

După modelul francez și belgian, preoții care activează la sate vor explica la sfârșitul slujbelor, în limbaj simplu, pe înțelesul omului de rând, importanța accesării ajutoarelor din agricultură, modul în care se vor completa cererile; vor informa despre programele active pentru mediul rural, finanțate atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat.

S-a considerat că aceasta este modalitatea cea mai simplă și mai rapidă de diseminare a informației, întrucât satul românesc a rămas unul tradițional. S-a constatat că, în multe cazuri, în mediul rural, încă mai există o oarecare reticență față de obținerea unor fonduri nerambursabile, față de fenomenul asociativ (în cultura țăranului român, acesta contopindu-se cu ideea de CAP comunist).

Preotul, învățătorul și medicul sunt factorii sociali, care pot asigura coeziunea în mediul rural, pot crește impactul măsurilor de eliminare a decalajelor între oraș și sat. Preotul este un intelectual al satului, apropiat de oameni și respectat, în calitatea sa de duhovnic și propovăduitor al mesajului divin, de multe ori solicitat ca mediator sau sfătuitor în diverse probleme curente ale enoriașilor.

Practica arată că, în Germania, primele cooperative au fost înființate tot cu ajutorul clericilor. În România, aceasta nu este prima și singura implicare de acest tip a Bisericii Ortodoxe în viața comunităților locale. Biserica are specialiști și departamente specializate în accesarea fondurilor externe, cu ajutorul cărora au fost construite spitale, aziluri, cantine sociale, s-au conservat și reabilitat obiecte și construcții de patrimoniu. În perioada interbelică, cu sprijinul clericilor, s-au constituit băncile agricole. În prezent, preoții colaborează, la fel, în mod gratuit, cu Ministerul Sănătății, în acțiunea de promovare a educației sanitare.

Pentru a fi la curent cu tot ceea ce se întâmplă relevant în domeniu, aceștia vor fi invitați să participe la întâlniri de lucru periodice, organizate la sediul Patriarhiei, alături de specialiștii MADR.

Stimați colegi, avem un nou exemplu pozitiv, în care Biserica și Statul, și-au unit forțele, pentru binele cetățenilor români. Biserica a rămas instituția în care românii au cea mai mare încredere, un factor puternic de echilibru, stabilitate, securitate, un vector de educație civică și dezalienare individuală.

Salutăm acest tip de inițiativă, din categoria social-filantropică, a Bisericii Ortodoxe Române, pentru stimularea procesului de absorbție a fondurilor europene, pentru dezvoltarea și modernizarea societății românești! În ceea ce privește acțiunea de comunicare și promovare a măsurilor și politicilor de stat în mediul rural, consider că rezultatele maxime nu pot fi atinse, decât prin antrenarea, în acest process, a celor care dețin autoritate și credibilitate în rândul comunităților.

Sunt de părere că, într-o perioadă greu încercată pentru poporul nostru, plină de teamă, confuzie și incertitudine, avem nevoie de soluții responsabile, coerente, consecvente, bine documentate, implementate de specialiști bine pregătiți și bine intenționați!

Loading

În numele progresismului, nu putem permite distrugerea sănătății morale a societății noastre!

Conform Articolului 29 din Constituție, în România se aplică principiul libertății credințelor religioase, alături de libertatea gândirii și a opiniei. La momentul de față, în mod informal, trăim într-un stat laic, în care autoritățile publice sunt obligate să respecte neutralitatea și echidistanța față de asociațiile și cultele religioase.

Cu toate acestea, potrivit datelor obținute în urma acțiunilor de recenzare, majoritatea populației, respectiv 99,3%, este creștină, iar 86,7% s-a declarat de confesiune creștin-ortodoxă. Toate acestea ne îndreptățesc afirmația generalizatoare că suntem, mai degrabă, un popor creștin, prin excelență, care viețuiește într-o țară cu puternică tradiție a credinței în Dumnezeu. Așadar, atunci când căutăm să ne raliem la politicile altor state, să ne căutăm modele pentru a evolua, pentru a ne moderniza, trebuie să ținem seama obligatoriu de identitatea noastră națională, de credințele, valorile și tradițiile noastre seculare, de toate elementele fundamentale care ne definesc ca popor, și să ne raportăm doar la acele exemple pozitive, care nu ne alterează, nici prezentul, cu atât mai puțin viitorul.

În societatea modernă, familia reprezintă „nucleul instrumental fundamental al structurii sociale mai largi, în sensul că toate celelalte instituții depind de influențele acesteia” (W. Good).

Potrivit Constituției, ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Aș merge mai departe, date fiind cele exprimate mai devreme, să amintesc că, în accepțiune biblică, familia înseamnă unirea dintre un bărbat și o femeie, dintre soț și soție, mamă și tată, părinți și copii și reprezintă cadrul în care fiecare ființă umană își începe dezvoltarea.

În primii ani de viață, în care se așază bazele personalității umane, familia reprezintă întreaga ”societate” a copilului, prima școală a vieții, temelia în devenirea ființei. Părinții au un impact major asupra copiilor, asupra dezvoltării sociale, etice și emoționale; sunt surse de valori, stereotipuri, modele de viață, repere. În cadul familiei, copilul își formează primele socializări, cunoștințe, deprinderi; aici se formează personalitatea, caracterul, afectivitatea. Relațiile de cuplu, în cadrul familiilor care au copii, sunt foarte importante, deoarece influențează direct copiii. Orice situație specială, care intervine în viața de familie, va condiționa, sub toate aspectele, evoluția copiilor.

Potrivit datelor statistice, atașamentul românilor față de familie este foarte ridicat, plasându-se în fruntea ierarhiei valorilor, iar atitudinea generală este preponderent de tip conservator. Neoliberalismul occidental, agresiv și convulsiv, care urmărește să impună egalizarea, chiar desființarea genurilor umane,  nu a reușit să ne suprime conștința normalității, a firescului creației, a valorilor tradiționale.

Toate argumentele ne îndreptățesc să afirmăm că modelul care trebuie încurajat, protejat, sprijinit este cel al familiei naturale, tradiționale, procreative, mai ales, într-un context dificil socio-economic. Legitimizarea oricărei alte formule înseamnă asumarea unui experiment social care, știm din start, că va genera anomalii funcționale ale societății și civilizației umane.

În aceste situații excepționale, consider că principiul conducător trebuie să fie interesul superior al copilului, și nu dreptul adulților asupra copiilor, în speță, legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex și consecința complementară a adopțiilor.

Sunt pentru pluralism, toleranță, respectarea drepturilor legale ale individului, indiferent de clasă sau categorie socială, dar toate acestea trebuie să implice păstrarea unui echilibru responsabil între societate, stat, drept și morală, fără să semene confuzie, dezorientare și dezordine în mintea adulților în formare.

Stimați colegi, este de datoria noastră să asigurăm stabilitate și predictibilitate întregii construcții sociale românești, prin crearea unui cadru legislativ, cu referință la sistemul de drept natural, tradițional, asociat și asimilat firesc de realitățile din țara noastră. În numele progresismului, avantgardismului, al acceptării diversității, nu putem permite ca sănătatea morală a societății să fie alienată ireversibil, nu putem accepta erodarea pietrei de temelie fundamentale a societății – familia!

Loading

La mulți ani, Europa!

Ziua de 9 mai este o dată cu triplă semnificație pentru poporul român: Ziua Independenţei României, sfârşitul celui de al II-lea război mondial şi Ziua Europei. Este ziua păcii, unității și, în 1950, a constituit primul pas spre formarea Uniunii Europene. 9 mai coincide cu Ziua Victoriei, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pe frontul de Est, celebrată pe 8 mai în Europa de Vest. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai, ca sărbătoare a Uniunii Europene, în octombrie 2008. 

În ani de zbuciumată istorie și perpetuă căutare a stabilității și echilibrelor de putere, pe continentul european s-a conturat treptat și a supraviețuit în timp, tuturor mișcărilor orgolioase ale entităților naționale, ideea de ,,Europa”. 

,,Europa nu este decât o voință comună a celor care trăiesc în ea, printr-o vocație comună. Unitatea europeană stă în spiritul european” spunea teoreticianul francez Bernard Voyenne.

Data de 9 mai a fost aleasă ca Ziua a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, considerându-se că Declarația  Ministrului de Externe francez, Robert Schuman, prin care propunea vechiului inamic al Franței, Germania, să contribuie la realizarea ”unei solidarități de facto” și la punerea ”bazelor concrete ale unei federații europene, indispensabile pentru menținerea păcii”, a reprezentat un punct de inflexiune în istoria continentului european. Acest moment fundamental a însemnat sfârșitul unei istorii sângeroase pentru Europa și trecerea într-o altă etapă, marcată, nu de violență și distrugere, ca și până atunci, ci de pace, unitate, cooperare și armonizare.

La 18 aprilie 1951, șase țări au răspuns chemării (Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Italia, Olanda) și au semnat Tratatul de la Paris , prin care se forma Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Ulterior, în 1957, prin Tratatul de la Roma, cele șase țări au format Comunitatea Economică Europeană, bazată pe libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor, precursoarea Uniunii Europene de astăzi.

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Astăzi suntem parte a unei entități politice, sociale și economice, compusă din 27 de state, în care se vorbesc 23 de limbi oficiale, cu o suprafață de aproape 4,5 milioane km pătrați și o populație de 501 milioane locuitori.  

Stimați colegi, odată cu aderarea la UE, România a preluat valorile, mecanismele și principiile acesteia, prin adoptarea acquis-lui comunitar. În fapt, însă, este necesară schimbarea mentalității și slăbirea tensiunilor dintre noile reglementări formale și cele vechi informale, așa după cum însuși unul dintre părinții neoinstituționalismului avertiza, explicând insuccesul măsurilor din plan economic pentru rezolvarea crizei, în unele state UE.

Europa unită înseamnă progres, stabilitate, securitate, toleranță, libertate, democrație, stat de drept, protecția drepturilor omului, cooperare economică, armonizare legislativă, solidaritate, unitate în diversitate. Ca stat național, membru cu drepturi depline în Uniune, trebuie să susținem politica comunitară, să creăm premisele pentru adaptarea și adoptarea ei în contextul realităților locale și să beneficiem maximal de toate avantajele acestui statut! În calitate de membru, avem posibilitatea de a participa la procesul decizional al structurilor de conducere ale UE, de a impune și promova propriile interese și inițiative. Pentru toate acestea, pentru a asigura, în general, o poziție favorabilă României în UE, avem nevoie de un sistem coerent și diversificat de comunicare și alianțe strategice cu state membre și reprezentanții acestora.

Interesele României țin de politica energetică, mai precis, de coridoarele energetice care leagă Rusia și Asia Centrală de Europa, de valorificarea poziției geostrategice a României, ca punct de frontieră a Uniunii, prin politica de securitate, vecinătate și parteneriatul cu țările estice, de susținerea agriculturii, de fondurile structurale și de coeziune, de reducerea decalajului economic față de celelalte țări ale Uniunii, de aplicarea politicii de concurență și ridicarea limitărilor protecționiste (de exemplu, în ceea ce privește forța de muncă sau recunoașterea diplomelor cetățenilor români peste granițe), de intrarea în Spațiul Schengen, respectiv, Zona Euro, fără restricții instituționale sau amânarea intrării în această Zonă, pentru o viitoare perioadă de creștere economică stabilă.

Așadar, este necesar să ne articulăm, în mod clar, interesele, să ne comportăm ca stat membru cu îndatoriri, dar și cu drepturi depline!

La mulți ani, Europei și cetățenilor ei! La mulți ani, românilor europeni!

Loading

Hristos a înviat!

În curând, în dangănul clopotelor, cu lumânări aprinse, cu sufletele primenite și impregnate de nădejde și credință, vom întâmpina cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului. An de an, ne mărturisim fiecăruia, prin salutul ”Hristos a înviat!” sau ”Adevărat a înviat!”, convingerea că Mântuitorul Iisus Hristos a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat și a înviat. În aceste zile sfinte, comemorăm patimile și moartea Domnului, dar, mai ales, sărbătorim învierea, triumful vieții asupra morții, dezrobirea omului din păcat și marea șansă de a fi părtaș Împărăției lui Dumnezeu, prin mijlocirea Mântuitorului.

Paștele este cea mai mare sărbatoare, temelia bisericii noastre, ”a Sâmbetelor împărăteasă și doamnă, al praznicelor praznic și sărbătoare a sărbătorilor” (Penticostar, Canonul Paștilor).

Creștinismul, împreună cu Biserica și credința sa, au la bază cel mai important fapt istoric care s-a petrecut vreodată - Adevărul Învierii. Acesta nu a fost ușor de înțeles nici la vremea lui și nici astăzi. Împotriva lui stau iscusiții întru tăgadă ai miracolului dumnezeiesc, ”înțelepții” care au căzut în robia supestițiilor, a miturilor păgâne sau a propriilor idoli. Biblia, prin Apostolul Pavel, are un răspuns și pentru aceștia: ”dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15,14).

Adevărul Învierii este doar jumătate din adevărul mântuitor. Cealaltă jumătate este că Iisus Hristos, cu dubla lui fire, dumnezeiască și omenească, S-a întors la Tatăl și va veni iar la sfârșitul timpurilor, pentru a instaura Împărăția Sa.

Cu cât omenirea va cunoaște mai multe biruințe, cu atât va fi mai mare peste toate Biruința lui Iisus Hristos asupra morții și a păcatului, căci o victorie a omului este întotdeauna relativă, subiectivă, trecătoare, limitată, iar cea a Mântuitorului permanentă, absolută, transcedentală. Învierea Domnului a îndreptat un rău imens, a întemeiat o realitate spirituală salvatoare, o Biserică luptătoare pe pământ, dar și una biruitoare în ceruri, ne-a scos din starea idolatră de ființe ale întunericului, din viciu și mizerie morală. Iisus Biruitorul devine ”piatra de la capul unghiului” (Efeseni 2, 19-22), întemeitorul creștinismului, cel care dă sens și speranță vieții, morții și învierii fiecărui om.

Învierea lui Hristos  ne dă curaj să privim dincolo de o moarte tragică și dureroasă și să avem speranța veșniciei. Viața nu mai este o scânteie efemeră, născută în haos, ci devine o existență care moștenește eternitatea, cu mijlocire divină și preț de suflet curat.

Hristos a înviat și a biruit. Crucea și Învierea sunt cei doi poli ai vieții creștine, între care ne defășurăm existența, evoluăm, după modelul Mântuitorului: de la suferință la biruință, durere și bucurie, moarte și viață. Biblia, în (Ioan 16, 33) ne reproduce cuvintele Mântuitorului în acest sens: ”În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. Din perspectiva vieții creștine, credem și biruim, la rândul nostru, prin Moartea și Învierea Sa, murim  cu speranța de a învia, de a ne mântui, și înviem, pentru a fi pe veci biruitori, alături de Hristos.

Biserica evocă intens și solemn Bucuria Pascală timp de patruzeci de zile, până la Sărbătoarea Înălțării Domnului. Cu fiecare salut, cu fiecare cântec pascal, adeverim, mărturisim Miracolul Învierii și izbândim în lupta cu moartea și păcatul.

Prilejul Sărbătorilor Pascale să fie un moment special de întoarcere spre dragoste, armonie, speranță, toleranță, evlavie, așa cum însuși Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ”Iată Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curației și ale adevărului” (1 Cor. V, 7-8)!

Lumina lui Iisus Hristos cel Înviat să vă fie izvor al tuturor bucuriilor duhovnicești! Sărbători fericite!

Loading