joi, 8 martie 2012

La multi ani, dragile noastre sarbatorite!




Dragi sărbătorite, 

Încă din antichitate, se spune că, pe Muntele Olimp, măreții zei celebrau, la început de primăvară, Zeița Mamă Pământ Rhea, creatoarea tuturor ființelor vii și simbolul renașterii perpetue. De aici, pământenii au preluat această sărbătoare, închinând-o femeii la toate vârstele, frumuseții, perfecțiunii, gingășiei și dăruirii ei.
De ziua voastra ne întrecem, noi bărbații, în a va oferi cele mai frumoase flori și daruri, în a va smulge zâmbete de fericire și încântare, în a va învălui în lumină și căldură, pentru ca mulțumirea voastra să  vi se poată reflecta pe chip zile de-a rândul.  De multe ori, ne dorim ca gesturile noastre să fie atât de minunate, încât să rămână memorabile pentru voi, săpate și ferecate, ca un poem de înaltă inspirație, în cutia sufletului vostru.
Noi bărbații, trebuie să recunoaștem că o simplă bucuria a femeilor din viețile noastre, la care am contribuit, ne face să radiem de extaz și ne umple inimile. Un mic zâmbet al vostru, semn că v-ați deschis și ați înflorit, ne tulbură, ne face sufletul să tresară și ne îmbată, ca un parfum al fericirii.
Suntem foarte mândri și norocoși că ne sunteți alături, și fără voi, fără muzele care ne inspiră la tot pasul, am fi fost demult niște perdanți sau blazați.
Cel mai greu este să vă impresionăm în fiecare zi. Noroc că ne îngăduiți neștiința sau neputința, punându-ne cununa de învingător, de fiecare dată.
Vouă vă închinăm și vă aducem ofrandă  succesele, ca pe niște trofee de mare preț; în fața voastră vrem să părem eroi, care se luptă în fiecare zi cu cele mai înspăimântătoare creaturi și ies învingători. Vă vânăm zâmbete de confirmare și admirație, gravităm în jurul vostru, ca niște sateliți, atrași de un magnetism tulburător. Fără voi, orice reușită ar fi tulbure sau sterilă.
Dorim să vă împărtășim bucuriile, care parcă astfel au mai mult farmec și vă vrem alături la necazuri, pentru a ne face mai puternici. Voi ne ajutați să ne autodepășim și să descoperim în noi înșine resurse neștiute.
Numai de dragul vostru și pentru voi ne putem schimba: din egoiști, încrîncenați, chiar agresivi, produși ai acestei lumi apăsătoare și exploatatoare, să devenim cei mai blânzi și mai romantici mielușei, atunci când vă simțim în preajma noastră.
Cazuistica ne demonstrează că, întotdeauna, în spatele unui bărbat puternic stă o femeie inteligentă. Cu îngăduință și suport voi, femeile, ne ajutăți să fim mai prudenți și ponderați, în situații de risc și incertitudine, mai pasionali, mai focusați, mai entuziaști, când avem nevoie să pășim înainte și să convingem.
Zămislite dintr-un aluat care vă face mai perspicace, emoționale, intuitive decât noi, sunteți mai bine adaptate unui curs al vieții haotic, care pe noi, majoritatea bărbaților, de unii singuri, ne-ar  pune la pământ. Voi sunteți balanța fină care reglează echilibrul nostru interior, pacea și armonia familiei, funcționând ca o perdea, ce filtrează stresul sau grijile toxice.
Mamă, soție, iubită, fiică, muză, zeiță, sfântă – femeile știu să dăruiască și să se dăruiască cu bucurie pentru binele celor dragi, se exteriorizează mai ușor, trăiesc mai intens și mai profund decât noi emoțiile, știu să aline durerea și tristețea ca prin magie, cu o simplă mângâiere.
Avem regrete că, de multe ori, poate am petrecut prea puțin timp cu voi și pentru voi, că timpul acesta nu a avut calitatea maximă, pentru că nu ne-m putut deconecta suficient de la stresul și grijile cotidiene.
Pentru ceea ce sunteți, pentru abnegția, gingășia, puritatea voastră meritați ca nicio lacrimă să nu vă umbrească vreodată ochii, decât dacă e un fruct al fericirii, care vă inundă întreaga ființă.
De multe ori, am întâlnit femei cu aparențe plăpânde, care ne trezesc instincte protective, dar, în străfundurile lor, zac luptătoare cu viața mai tenace, poate, decât cei mai încrâncenați bărbați. Voi puteți face și puteți fi aproape orice: de la mame singure, care își cresc cu responsabilitate și implicare odraslele, la profesii etichetate drept masculine - aviatori, piloți, politicieni. Nu putem decât să ne plecăm în fața voastră și să vă adorăm.
Din păcate, încă în secolul al XXI-lea, mai vorbim de discriminări de ordin sexual, violență împotriva femeii și inegalitate de șanse între femei și bărbați pe piața muncii sau în viața politică. Percepţiile învechite faţă de rolul femeilor şi bărbaţilor şi stereotipurile de gen, de tipul ”femeile sunt sexul slab” sau ”locul femeii e la cratiță”, reprezintă principala problemă. Datele statistice arată că femeile sunt plătite, în medie în România, cu 30% mai puţin decât bărbaţii, iar numărul femeilor în Parlamentul României este de aproximativ 11 %. Diferența între atributele biologice ale femeilor și cele ale bărbaților nu e un motiv de discriminare socială și nu trebuie să condiționeze șansa în viață a unei persoane la educație, specializări, poziții profesionale de excelență. Se observă că, sub presiunea unei societăți de tip patriarhal, care evoluează cu pași minusculi, femeile, în procent mai mare decât bărbații, sunt victime ale șomajului, joburilor precare, angajării sub nivelul de competență. Chiar dacă și-au câștigat independența și autonomia prin școlarizare și încadrarea în câmpul muncii, totuși, de multe ori, acest lucru se întâmplă prin sacrificarea relațiilor de cuplu. De multe ori, femeile sunt puse în fața unor situații tranșante, de compromis, de incompatibilitate între maternitate, armonie familială și profesie.
Pentru cele care au destine, vise, idei de împlinit, este regretabil, că sunt forțate să aleagă între a trăi coșmarul limitării, datorat propriilor caracteristici biologice, care le plasează pe poziții inegale față de bărbați sau să suporte lipsa de considerație a unor ”juni eterni”, care văd în ascensiunea femeii o amenințarea supremă la adresa bărbăției lor.
La mulți ani, femeilor din România și de pretutindeni! Să fiți sănătoase, fericite, înconjurate de cei dragi și prețuite, oriunde destinul vostru v-a ales calea!

Deputat Dorel Covaci
Loading

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu