Stimați colegi,
Proaspăta
numire a sentorului PNL de Prahova, Teodor Meleșcanu, de către Președintele
Traian Băsescu, la conducerea SIE, este o oglindă a ceea ce a ajuns manipularea
și oportunismul la nivel de vârf.
Dacă
până mai acum câteva zile, cei doi sus-puși protagoniști erau exponenți de vârf
ai unor poli de putere, care se ciocnesc continuu, în mod miraculos, zidul s-a
prăbușit, diferențele de convingeri s-au topit, viziunile s-au îngemănat.
Senatorul Meleșcanu a găsit de cuviință ca, din mijlocul protestului
parlamentar al USL, îndreptat împotriva puterii, al cărui artizan a fost, în
calitate de vicepreședinte al Biroului Permanent PNL, să sară drept în brațele celor
pe care i-a hulit și să joace Hora Unirii.
Se
pare că antipatia și ranchiuna față de Traian Băsescu au fost șterse cu
buretele, din moment ce senatorul PNL Meleșcanu a trecut peste replica celebră,
asezontă cu râsul ironic caracteristic Președintelui, prin care se îndoia de
capacitățile intelectuale ale interlocutorului său, de a trece testul de
inteligență pentru intrarea în școala de marină.
A
fost diplomat în era ceaușistă, în 1996 a intrat în Senat, pe listele PDSR. În
1997 a fondat Alianța pentru România, apoi a devenit prim vice-președinte și vicepreședinte
PNL. În 2004, s-a întors în Senat, de data aceasta pe listele Alianței D.A. A
fost Ministru de Externe, în Guvernul Văcăroiu, Ministru al Apărării Naționale
și Interimar al Justiției, în Guvernul Tăriceanu. Cu o biografie extrem de
pestriță, este greu, nu numai pentru electoratul votant al dl. Meleșcanu, ci și
pentru noi, colegii parlamentari, care i-am fost aproape, să ne facem o idee
despre adevăratele convingeri politice ale domniei sale. Că doctrina și
ideologia politică nu mai înseamnă mare lucru pentru mulți parlamentari ai
zilelor noastre, ne-am convins, însă, totuși, o nestatornicie, o bâlbâială atât
de accentuată și o lipsă de identitate, ca om politic, care pleacă și revine
dintr-un partid în altul, cu nonșalanță și candoare, de parcă ar face turul
bodegilor de pe bulevard, sunt ieșite din comun.
La
vânătoare de funcții și avantaje, unii dintre noi nu se mai gândesc la
ridicolul și derizoriul în care se îmbracă singuri, și se aruncă cu capul
înainte, fără a le păsa că, totuși, au făcut și au reprezentat ceva în domeniul
politic, diplomatic, științific sau academic, ceva care le cere, în primul
rând, asumarea unei poziții de demnitate publică.
Stimați
colegi, e păcat ca astfel de cariere să se sfârșească într-o notă penibilă, ca oameni de calibru și competențe înalte să
lase scrupulele la o parte, lingând pantofii celui care le aruncă o bucățică pe
pâine! Trăgând linie, rămâne să ne lămurim cum se poate autodefini dl. Teodor
Meleșcanu în fața alegătorilor: politician, șef obiectiv și neîngenuncheat al
spionajului sau viitor instrument torționar al Clanului PDL? Întrebarea nu e
retorică, și așteptăm o lămurire din partea fostului nostru coleg !!!
Deputat Dorel Covaci
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu