marți, 20 martie 2012

Campania electorală PDL trece la un alt nivel, în perioada premergătoare Sărbătorii Învierii Domnului


Așa cum am semnalat în urmă cu ceva timp, PDL a dat startul campaniei electorale, odată cu apropierea Sărbătorii Creștine a Învierii Domnului, folosindu-se de această perioadă binecuvântată, pentru a mitui creștinii cu pelerinaje în locuri sfinte și mese gratuite, la pachet cu discursuri autoelogiative, antiopoziție și sugestii de a le fi răsplătite efortul, printr-o conduită favorabilă la vot. Înscrierile s-au făcut în birourile liderilor locali ai partidului, tocmai pentru a exista un contact direct și personal cu cel care acceptă beneficiile, în așa fel încât acesta să fie conștient că va exista și un revers al medaliei, un moment în care se va încasa prețul.
La ora actuală, s-a trecut la o altă etapă – vizitele din casă în casă, efectuate de liderii locali ai PDL, care au un pachet de oferte generos și destul de diversificat pentru votanți: Pentru cei care, din păcate sau din fericire, lucrează în instituții de stat, șantajul și amenințările sunt directe, fără ocolișuri sau menajamente. Celor vizitați li se oferă bani, pentru fiecare persoană cu drept de vot care se obligă să voteze portocaliu, iar celor mai îndărătnici, care fac alergie la această culoare, Partidul le dă recompense, pentru a rămâne pe la casele lor în zilele de vot. Drept garanție, li se confiscă cărțile de identitate, astfel ca mai marii să fie siguri că neghina nu s-a strecurat printre ”semințele bune”, care dau rod bogat la urne.
Pentru ca loviturile să vină din mai multe direcții, capii de la centru s-au gândit că, din nou, strategia ”Dezbină și cucerește” poate da rezultate bune, așa că, Președintele nostru a ieșit pe post ca să ”dezvăluie” stenograma discuției de la Cotroceni cu liderii opoziției, în care le-ar fi formulat propunerea de a-l numi pe Victor Ponta premier.
Analizând momentul, contextul și conținutul ”bombei prezidențiale”, putem decela două variante, care explică acest demers:
1.     În cazul în care, într-adevăr, propunerea a fost rostită, trebuie să tragem un semnal de alarmă cu privire la coerența și consecvența mesajelor Președintelui. Să înțelegem că Domnul Președinte i-a propus funcția de premier celui pe care, până nu demult, îl califica drept ”imatur și iresponsabil”, ”copilot la mașină”, celui care ”nu îi dă nimeni volanul”, deci este incapabil să ia țara în mâini? ”Nu cred că are maturitatea să conducă Guvernul, nu în mandatul meu” preciza suplimentar Președintele. Același Traian Băsescu ne mai spunea că decizia cu privire la numirea lui Răzvan Ungureanu în funcție a fost luată la sfârșitul anului trecut, deci mult înaintea  presupusei propuneri formulate opoziției, din februarie anul acesta. Să tragem concluzia, așadar, că actualul premier este doar un surogat al lui Victor Ponta, un produs de mâna a doua, a șaptea roată la căruță, care a prins castana, în absența acceptului opoziției?
2.     Mai putem asuma că Traian Băsescu este capabil să terfelească propria prerogativă de desemnare a primului-ministru, folosind-o pentru a mânji cu minciuni, intrigi și mizerii formațiunea politică și liderii care i se opun. Informal, ne aflăm în campanie electorală, iar PDL-ul dorește spălarea creierelor și îndesarea în mintea electoralului a imaginii unei opoziții lașe, incapabile, iresponsabile. Manipularea și lipsa de scrupule nu mai cunosc limite. Se sugestionează ideea unei opoziții corupte, inclusiv prin lansarea unor afirmații nefondate, dar plasate la momentul oportun, fără explicații sau dovezi, dar care dau frâu liber imaginației omului de rând, încă indecis în opțiunea electorală: ”S-ar putea ca Victor Ponta să aibă ceva pe conștiință de n-a acceptat. Nu știu …” spune șeful de la Cotroceni, în aceeași ”dezvăluire incendiară”.
Stimați colegi, ca să ne edificăm asupra variantei reale, interesant ar fi scoaterea la iveală a stenogramei discuțiilor cu perdelele trase dintre Președinte și capii PDL, asupra tacticilor și strategiilor de manipulare a românilor. Doar acestea ne-ar confirma adevărul sau minciuna din spatele afirmațiilor Președintelui. Dacă Victor Ponta s-a făcut preș în fața lor, este un pilot misogin, imatur și iresponsabil, Crin Antonescu este un puturos care doarme mult, cu siguranță că mai rămân ei, PDL-iștii imaculați, care se folosesc de perioada premergătoare Praznicului Învierii Domnului, pentru a-și țese mrejele și intrigile.
S-au autodepășit și ne întrec așteptările, în ceea ce privește rafinamentul tehnicilor pe care le aplică pentru decimarea adversarilor. Cu un istoric atât de bogat, în ceea ce privește devierile de la etică, morală, conștiință, onestitate, nu trebuie să ne mai mire nimic din ceea ce fabrica PDL, de distrugere a reputației contracandidaților, poate să producă și să arunce în rândul opiniei publice.
Loading

Pompierii, eroii de fiecare zi, trăiesc la limita subzistenței




Pompierii sunt cei care se luptă cu flăcările, cu moartea, cu natura și timpul, simultan, și pot ieși învingători. Lucrează în ture de 24 de ore, fie sâmbătă, duminică sau sărbătoare, departe de cei dragi, care îi așteaptă acasă cu teama că i-au întâlnit poate pentru ultima oară.  Se aruncă de bunăvoie în cele mai cumplite situații, fie că e vorba de foc, inundații, accidente, zăpezi uriașe, cutremure, fiind prima linie în ocrotirea vieții celor în primejdie.
Această perioadă a anului, în care verdele plantelor se străduiește să răsară de sub covorul uscat, este plină de riscuri și încercări pentru pompierii din România. Focurile lăsate nesupravegheate, puse pe întinderile moarte, pentru a face loc vieții, culorii, energiei naturii, pot provoca pagube și dezastre imense florei și faunei. Într-o astfel de intervenție, am fost alături de Unitatea de Pompieri din orașul Făget - Timiș și am putut să le văd curajul, disciplina, implicarea, spiritul de sacrificiu și să iau contact cu problemele pe care le confruntă.
Poziționați pe un onorant și meritat loc întîi în topul încrederii populației, acești eroi de fiecare zi, deși nu se plâng, se zbat, alături de familiile lor, în sărăcie și nevoi, victime ale tăierii salariilor bugetare, aplicate de actuala conducere a țării.
Pe lângă pericolele, care îi pândesc la fiecare pas în exercitarea meseriei, se adaugă și cele suplimentare, generate de lipsa logisticii adecvate, astfel că, de multe ori, intervin în situații de viață și de moarte, cu autospeciale vechi de 40 de ani sau chiar primitiv, cu găleata și lopata.
Stimați colegi, pompierul este un cavaler al focului, un simbol al jertfei și iubirii față de aproape, pe întreg globul. În România, curajul și dedicarea lor parcă este și mai mare, în contextul în care își fac meseria, aproape cu mâinile goale, și primesc în schimb remunerații de mizerie. Să avem în vedere că a fi pompier nu este o simplă meserie, ci devine profesiune de credință, vocație, care conferă noblețe și atingerea unor înalte idealuri celui care o practică. Facem apel pentru recâștigarea drepturilor bănești și modernizarea dotărilor unităților de pompieri! Este rușinos că le aruncăm resturi, celor care își pun sufletul pe tavă pentru salvarea semenilor lor, și numai după moarte, doar unora dintre ei, li se răscumpără munca și sacrificiul, prin onoruri și distincții, de care nu se mai pot bucura.
Loading

duminică, 18 martie 2012

18 martie 2012, Traian Vuia - 106 ani de la reușita primului zbor




Aici, la Montesson, în 18 martie 1906, Traian Vuia  a realizat decolarea, cu un avion cu motor, prin mijloace proprii” scrie pe placa comemorativă, montată, în 1979, de Dan Er. Grigorescu, fiul generalului Eremia Grigorescu, învingător la Mărășești și autor al celebrelor cuvinte, ”Pe aici nu se trece”. El însuși decorat pentru fapte de vitejie în luptele din cel de-al doilea război mondial, ajunge scriitor, apoi fotograf celebru și, în cele din urmă, corespondent al postului de radio Europa Liberă, până în 1990, când se stinge din viață.
După studii aprofundate și muncă susținută, tânărul Traian Vuia a întocmit un aparat de zbor special, pe care l-a prezentat, în 1903, Academiei de Știință din Paris, într-un memoriu, sub numele ”Proiect de Aeroplan-Automobil”. Deși respins, cu mențiunea „realizarea și rezolvarea problemei zborului cu un aparat mai greu decât aerul sunt himerice”, inventatorul nu s-a descurajat și a trecut la punerea în practică a invenției, prin mijloace proprii. Pentru decolare-aterizare a inventat „trenul de aterizare”, format din patru roți, prevăzute cu anvelope pneumatice. Pentru motor, s-a adresat diferitelor fabrici de automobile din epocă, dar niciuna nu l-a putut ajuta cu un motor cu o greutate mică. Vuia a rezolvat singur această problemă, proiectând și construind un motor original, cu anhidridă carbonică și abur, cu patru cilindrii orizontali.
Visul lui era de a ridica deasupra pământului un aparat mai greu decât aerul, cu mijloace proprii, adică nelansat prin catapultare sau prin coborârea unei pante.
Sub cele trei fotografii-document, martore ale reușitei zborului, stă scris:  Vedere de ansamblu a aparatului”, “O roată se dezlipeşte de pe pământ” şi “Aeroplanul se desprinde de pământ”. 
Visul a fost realizat, poarta aviației s-a deschis, spre calea în care evoluează și astăzi.
Un alt român, pionier al aviației mondiale este Aurel Vlaicu, cel care introduce maniabilitatea în pilotajul unui avion, adică posibilitatea de a vira pe aripă.
Apoi, Henri Coandă descoperă motorul cu reacție, împrumutat de toate avioanele rapide, care străbat cerul, lăsând o dâră albă, în virtutea efectului care îi poartă numele marelui savant – Efectul Coandă.
Prima companie aeriană transcontinentală din lume s-a numit ”Franco-Română” și a fost creată, la inițiativa lui Nicolae Titulescu, cu un traseu care urmărea linia trenului Orient Express.
În ceea ce privește cucerirea spațiului cosmic, profesorul Hermann Oberth, din Sibiu, este considerat primul om care a realizat visul zborurilor în spaţiu și părintele astronauticii. Elevul său, celebrul Wernher von Braun, unul dintre cei mai importanţi savanţi în domeniul astronauticii şi principalul realizator al programului de zboruri spaţiale Apollo al NASA, mărturisește că îi datorează ”nu numai realizările obţinute în viaţă, ci şi înţelegerea întrepătrunderii dintre partea teoretică şi partea practică a tehnicii zborurilor în spaţiu”.
Așadar, o țară micuță, ca a noastră, a dat atât de multe nume, scrise în paginile de aur ale aviației mondiale.
Stimați colegi, comemorarea din ziua de 18 martie de anul acesta va fi  secondată, la mică distanță, de inaugurarea Muzeului Traian Vuia, în localitatea cu același nume, județul Timiș, care va deține o copie a primului aparat zburător, realizat de Traian Vuia, suspendată la câţiva metri de sol și un elicopter scos din uz, instalat în curtea interioară a muzeului. Pe lângă acestea, vor fi expuse mărturii, documente și fotografii din copilăria şi tinereţea inventatorului, studiile efectuate la Făget, Lugoj şi Budapesta, plecarea la Paris, momentul primului zbor cu aparatul său, activitatea lui în timpul primului Război Mondial, mai ales la începutul anului 1918, când s-a constituit Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania şi Banat, participarea inventatorului, ca delegat al României, la Conferinţa de Pace de la Paris, momente din activitatea sa în perioada interbelică și mărturii ale urmaşilor, care i-au cinstit memoria.
Dumnezeu i-a permis să privească spre El, să îndrăznească și să se apropie, iar noi nu putem decît să fim mândri de a ne regăsi printre conaționalii săi. De-a lungul timpurilor, poporul român a plămădit din esența sa spirite înalte, care au schimbat generații, au deschis drumuri și ceruri, pentru binele și evoluția universală a omului.
Loading

joi, 8 martie 2012

La multi ani, dragile noastre sarbatorite!




Dragi sărbătorite, 

Încă din antichitate, se spune că, pe Muntele Olimp, măreții zei celebrau, la început de primăvară, Zeița Mamă Pământ Rhea, creatoarea tuturor ființelor vii și simbolul renașterii perpetue. De aici, pământenii au preluat această sărbătoare, închinând-o femeii la toate vârstele, frumuseții, perfecțiunii, gingășiei și dăruirii ei.
De ziua voastra ne întrecem, noi bărbații, în a va oferi cele mai frumoase flori și daruri, în a va smulge zâmbete de fericire și încântare, în a va învălui în lumină și căldură, pentru ca mulțumirea voastra să  vi se poată reflecta pe chip zile de-a rândul.  De multe ori, ne dorim ca gesturile noastre să fie atât de minunate, încât să rămână memorabile pentru voi, săpate și ferecate, ca un poem de înaltă inspirație, în cutia sufletului vostru.
Noi bărbații, trebuie să recunoaștem că o simplă bucuria a femeilor din viețile noastre, la care am contribuit, ne face să radiem de extaz și ne umple inimile. Un mic zâmbet al vostru, semn că v-ați deschis și ați înflorit, ne tulbură, ne face sufletul să tresară și ne îmbată, ca un parfum al fericirii.
Suntem foarte mândri și norocoși că ne sunteți alături, și fără voi, fără muzele care ne inspiră la tot pasul, am fi fost demult niște perdanți sau blazați.
Cel mai greu este să vă impresionăm în fiecare zi. Noroc că ne îngăduiți neștiința sau neputința, punându-ne cununa de învingător, de fiecare dată.
Vouă vă închinăm și vă aducem ofrandă  succesele, ca pe niște trofee de mare preț; în fața voastră vrem să părem eroi, care se luptă în fiecare zi cu cele mai înspăimântătoare creaturi și ies învingători. Vă vânăm zâmbete de confirmare și admirație, gravităm în jurul vostru, ca niște sateliți, atrași de un magnetism tulburător. Fără voi, orice reușită ar fi tulbure sau sterilă.
Dorim să vă împărtășim bucuriile, care parcă astfel au mai mult farmec și vă vrem alături la necazuri, pentru a ne face mai puternici. Voi ne ajutați să ne autodepășim și să descoperim în noi înșine resurse neștiute.
Numai de dragul vostru și pentru voi ne putem schimba: din egoiști, încrîncenați, chiar agresivi, produși ai acestei lumi apăsătoare și exploatatoare, să devenim cei mai blânzi și mai romantici mielușei, atunci când vă simțim în preajma noastră.
Cazuistica ne demonstrează că, întotdeauna, în spatele unui bărbat puternic stă o femeie inteligentă. Cu îngăduință și suport voi, femeile, ne ajutăți să fim mai prudenți și ponderați, în situații de risc și incertitudine, mai pasionali, mai focusați, mai entuziaști, când avem nevoie să pășim înainte și să convingem.
Zămislite dintr-un aluat care vă face mai perspicace, emoționale, intuitive decât noi, sunteți mai bine adaptate unui curs al vieții haotic, care pe noi, majoritatea bărbaților, de unii singuri, ne-ar  pune la pământ. Voi sunteți balanța fină care reglează echilibrul nostru interior, pacea și armonia familiei, funcționând ca o perdea, ce filtrează stresul sau grijile toxice.
Mamă, soție, iubită, fiică, muză, zeiță, sfântă – femeile știu să dăruiască și să se dăruiască cu bucurie pentru binele celor dragi, se exteriorizează mai ușor, trăiesc mai intens și mai profund decât noi emoțiile, știu să aline durerea și tristețea ca prin magie, cu o simplă mângâiere.
Avem regrete că, de multe ori, poate am petrecut prea puțin timp cu voi și pentru voi, că timpul acesta nu a avut calitatea maximă, pentru că nu ne-m putut deconecta suficient de la stresul și grijile cotidiene.
Pentru ceea ce sunteți, pentru abnegția, gingășia, puritatea voastră meritați ca nicio lacrimă să nu vă umbrească vreodată ochii, decât dacă e un fruct al fericirii, care vă inundă întreaga ființă.
De multe ori, am întâlnit femei cu aparențe plăpânde, care ne trezesc instincte protective, dar, în străfundurile lor, zac luptătoare cu viața mai tenace, poate, decât cei mai încrâncenați bărbați. Voi puteți face și puteți fi aproape orice: de la mame singure, care își cresc cu responsabilitate și implicare odraslele, la profesii etichetate drept masculine - aviatori, piloți, politicieni. Nu putem decât să ne plecăm în fața voastră și să vă adorăm.
Din păcate, încă în secolul al XXI-lea, mai vorbim de discriminări de ordin sexual, violență împotriva femeii și inegalitate de șanse între femei și bărbați pe piața muncii sau în viața politică. Percepţiile învechite faţă de rolul femeilor şi bărbaţilor şi stereotipurile de gen, de tipul ”femeile sunt sexul slab” sau ”locul femeii e la cratiță”, reprezintă principala problemă. Datele statistice arată că femeile sunt plătite, în medie în România, cu 30% mai puţin decât bărbaţii, iar numărul femeilor în Parlamentul României este de aproximativ 11 %. Diferența între atributele biologice ale femeilor și cele ale bărbaților nu e un motiv de discriminare socială și nu trebuie să condiționeze șansa în viață a unei persoane la educație, specializări, poziții profesionale de excelență. Se observă că, sub presiunea unei societăți de tip patriarhal, care evoluează cu pași minusculi, femeile, în procent mai mare decât bărbații, sunt victime ale șomajului, joburilor precare, angajării sub nivelul de competență. Chiar dacă și-au câștigat independența și autonomia prin școlarizare și încadrarea în câmpul muncii, totuși, de multe ori, acest lucru se întâmplă prin sacrificarea relațiilor de cuplu. De multe ori, femeile sunt puse în fața unor situații tranșante, de compromis, de incompatibilitate între maternitate, armonie familială și profesie.
Pentru cele care au destine, vise, idei de împlinit, este regretabil, că sunt forțate să aleagă între a trăi coșmarul limitării, datorat propriilor caracteristici biologice, care le plasează pe poziții inegale față de bărbați sau să suporte lipsa de considerație a unor ”juni eterni”, care văd în ascensiunea femeii o amenințarea supremă la adresa bărbăției lor.
La mulți ani, femeilor din România și de pretutindeni! Să fiți sănătoase, fericite, înconjurate de cei dragi și prețuite, oriunde destinul vostru v-a ales calea!

Deputat Dorel Covaci
Loading

luni, 5 martie 2012

S-a dat startul campaniei electorale PDL în școli și biserici


Stimați colegi,

Anul 2012 ne aduce o schimbare în tactica PDL de abordare a mitei electorale. De la găleți și biciclete, strategii portocalii au trecut la excursii, focusate pe categorii de vârstă și domenii de activitate. Au luat-o din timp, tocmai pentru a putea atrage o masă cât mai mare de alegători, până la viitoarele alegeri. Cu bugetele sărăcite sau chiar suflate de vânt, în plină criză economică, primarii PDL găsesc acum sume consistente, din surse numai de ei știute, pentru a finanța excursii, mese și transport gratuit, celor cărora doresc să le cumpere voturile.
Cu un tupeu nemărginit, edilii puterii se postează duminicile în biserici, în fața credincioșilor și își revarsă tolba de milostenie, promițând mâncare și pelerinaje religioase pe banii publici. În școli, organizează excursii cu elevii majori, deci buni de vot, pentru a le spăla creierele lor și familiilor lor.
Interesant că, până acum, n-au fost bani pentru nici unele: salariile, pensiile și toate veniturile oamenilor de rând au fost ciuntite crunt, iar singura speranță de supraviețuire, trâmbițată de către portavocile portocalii, a rămas împrumutul extern, cu dobânzi sufocante.
S-au angajat sume imense, pe mai multe tranșe, de la creditorii externi, care și-au rezervat, pe această cale, și dreptul de a-și vârî nasul în dirijarea treburilor țării. Ne-am îndatorat pe câteva generații. Și pentru ce? Unde sunt banii? Pe ce s-au cheltuit? Ce investiții au fost realizate, și noi nu am aflat încă? Poate că acestea sunt invizibile pentru ochiul muritorului de rând sau poate că au trecut într-o dimensiune paralelă?
Mai rămâne și varianta, de altfel, cea mai probabilă, asumând neintervenția unor forțe oculte, ca acei bani, împrumutați de pe piața externă sau sustrași din Bugetul de Stat, să fie direcționați spre visteria PDL, pentru susținerea campaniei electorale.
Și așa, unii dintre semenii noștri vor ajunge să își vândă votul către PDL, pentru proprii bani sau avantaje plătite cu fonduri sustrase din salarii, pensii, contribuții pentru acces la servicii publice.
Cu un altruism, dedicare și interes subit de a comunica direct și a socializa cu cetățenii, edilii se angajează chiar să însoțească fiecare mijloc de transport ticsit de masă votantă, pentru a recupera timpul pierdut în ignoranță și nepăsare și a le arăta tuturor cine îi iubește și îi va ajuta să trăiască bine.
Dacă au ajuns să se folosească de credință, de Dumnezeu și de copii pentru a câștiga, și asta în antecedent, cu cel puțin jumătate de an înainte de alegeri, atunci nimic nu poate să ne mai mire în următoarele campanii electorale, ca practică, etică, morală, sistem de valori, încapsulate în conștiința colectivă a clicii PDL.
Stimați colegi, dacă startul a fost dat în forță atât de devreme, ne întrebăm la ce nivel se ridică resursele, pe care le are PDL-ul la dipoziție, pentru a fi angajate în focul luptelor electorale? O analiză mai atentă nu ar putea, oare, să ofere răspunsul ieșirii din criză, prin urmărirea firului cheltuirii acestor bani publici și identificarea găurilor din Buget prin care aceștia au fost aspirați? Păcat că instituțiile responsabile cu asigurarea cadrului legal și aplicarea măsurilor coercitive nu mai au detașarea, obiectivitatea și libertatea de a-și satisface atribuțiile, așa cum se cuvine!

Deputat Dorel Covaci
Loading

Traseismul înflorește în Parlamentul României – Numirea lui Teodor Meleșcanu la șefia SIE


Stimați colegi, 

Proaspăta numire a sentorului PNL de Prahova, Teodor Meleșcanu, de către Președintele Traian Băsescu, la conducerea SIE, este o oglindă a ceea ce a ajuns manipularea și oportunismul la nivel de vârf.
Dacă până mai acum câteva zile, cei doi sus-puși protagoniști erau exponenți de vârf ai unor poli de putere, care se ciocnesc continuu, în mod miraculos, zidul s-a prăbușit, diferențele de convingeri s-au topit, viziunile s-au îngemănat. Senatorul Meleșcanu a găsit de cuviință ca, din mijlocul protestului parlamentar al USL, îndreptat împotriva puterii, al cărui artizan a fost, în calitate de vicepreședinte al Biroului Permanent PNL, să sară drept în brațele celor pe care i-a hulit și să joace Hora Unirii.
Se pare că antipatia și ranchiuna față de Traian Băsescu au fost șterse cu buretele, din moment ce senatorul PNL Meleșcanu a trecut peste replica celebră, asezontă cu râsul ironic caracteristic Președintelui, prin care se îndoia de capacitățile intelectuale ale interlocutorului său, de a trece testul de inteligență pentru intrarea în școala de marină.
A fost diplomat în era ceaușistă, în 1996 a intrat în Senat, pe listele PDSR. În 1997 a fondat Alianța pentru România, apoi a devenit prim vice-președinte și vicepreședinte PNL. În 2004, s-a întors în Senat, de data aceasta pe listele Alianței D.A. A fost Ministru de Externe, în Guvernul Văcăroiu, Ministru al Apărării Naționale și Interimar al Justiției, în Guvernul Tăriceanu. Cu o biografie extrem de pestriță, este greu, nu numai pentru electoratul votant al dl. Meleșcanu, ci și pentru noi, colegii parlamentari, care i-am fost aproape, să ne facem o idee despre adevăratele convingeri politice ale domniei sale. Că doctrina și ideologia politică nu mai înseamnă mare lucru pentru mulți parlamentari ai zilelor noastre, ne-am convins, însă, totuși, o nestatornicie, o bâlbâială atât de accentuată și o lipsă de identitate, ca om politic, care pleacă și revine dintr-un partid în altul, cu nonșalanță și candoare, de parcă ar face turul bodegilor de pe bulevard, sunt ieșite din comun.
La vânătoare de funcții și avantaje, unii dintre noi nu se mai gândesc la ridicolul și derizoriul în care se îmbracă singuri, și se aruncă cu capul înainte, fără a le păsa că, totuși, au făcut și au reprezentat ceva în domeniul politic, diplomatic, științific sau academic, ceva care le cere, în primul rând, asumarea unei poziții de demnitate publică.
Stimați colegi, e păcat ca astfel de cariere să se sfârșească într-o notă penibilă,  ca oameni de calibru și competențe înalte să lase scrupulele la o parte, lingând pantofii celui care le aruncă o bucățică pe pâine! Trăgând linie, rămâne să ne lămurim cum se poate autodefini dl. Teodor Meleșcanu în fața alegătorilor: politician, șef obiectiv și neîngenuncheat al spionajului sau viitor instrument torționar al Clanului PDL? Întrebarea nu e retorică, și așteptăm o lămurire din partea fostului nostru coleg !!!

Deputat Dorel Covaci
Loading

Mădularele statului cedează ciuruite-Colaps în sistemul public de sănătate



Stimați parlamentari,

Criza medicamentelor pentru bolnavii în faze terminale, dezvăluită de către specialiștii oncologi, care se confruntă zilnic cu neputința prestării decente a serviciilor de asistență medicală, scoate la lumină, dacă mai era necesar, nepăsarea, iresponsabilitatea și aservirea totală a acestui sistem intereselor financiare ale puterii.
Cu scrupulele suprimate la maxim, cei care ne conduc nu ezită să taie bani și de acolo de unde aceștia fac diferența între coșmar și suportabil, pentru semenii lor în suferință.
Tentaculele mafiei puterii s-au extins în domeniul producției medicamentelor și a infrastructurii medicale, speculând boala și durerea, pentru obținerea unor avantaje materiale.
În foamea nesătulă după bani și privilegii, vânează în haită oportunități de sustragere a resurselor publice, cu întărâtare, camuflați sub umbrela structurilor administrative de vârf. S-au închis spitale, s-au tăiat și se taie abuziv și nejustificat finanțările, se lasă bolnavii pe drumuri, fără medicamente și asistență medicală, exploatând dincolo de orice limită suferința oamenilor. Și-au creat instrumente largi, ramificate, prin care manevrează cu dexteritate sistemul achizițiilor publice și legislația în domeniu, după cum le dictează interesul.
Derapajele grave de la bunul mers al sistemului public de sănătate s-au cronicizat, însă apar multiple episoade acute, în care toleranța opiniei publice, întinsă aproape la maxim, în mod constant, tinde să se rupă.
S-a aplicat așa-zisa descentralizare, prin care unitățile spitalicești și finanțarea lor au fost aruncate în grija comunităților locale, care din pământ, din piatră seacă trebuie să scoată bani, pentru a le asigura supraviețuirea. Se apelează la mila unor întreprinderi private sau oameni de bine, care din compasiune, altruism, dragoste creștină, se implică în acțiuni filantropice pentru ajutorarea semenilor, pentru conservarea și modernizarea infrastructurii și asigurarea logisticii funcționării unor servicii vitale pentru cetățeni.
În ceea ce privește sistemul de asigurări de sănătate, nu există o transparență și o echitate între sumele care se direcționează de la asigurat către bugetul de stat și o cantitate sau calitate echivalentă a serviciilor medicale prestate către beneficiar. Pentru cei neîncadrați în piața muncii, care doresc servicii publice de sănătate, intrarea în sistem este un coșmar: plata retroactivă pe 5 ani în urmă a contribuției, cozi, birocrație, bâlbâieli, tergiversări.
Mai mult, introducerea coplății, ca și contribuție pe care asiguratul trebuie să o plătească suplimentar față de cea decontată din Fondul Național Unic al Asigurărilor de Sănătate, este o aberație, în condițiile în care, în România, spitalele stau să se prăbușească, bolnavii așteaptă la cozi interminabile, iar sistemul șpăgilor este încă în floare, alimentat de un nivel salarial al personalului medical rușinos pentru o țară membră UE. În condițiile în care 50% dintre români câștigă sub 1.000 lei pe lună, este evident că banii sunt orientați, cu preponderență, spre achiziționarea hranei, rămânând ca orice alte cheltuieli, inclusiv cele legate de sănătate să fie trecute la capitolul lux.
Dacă reformă în sănătate înseamnă privatizare, iar spitalele vor funcționa ca niște societăți comerciale, deranjul este inutil, pentru că beneficiari nu vor mai rămâne decât acei (vezi președintele Băsescu) care oricum își permit și deja apelează la sistemele private din străinătate, pentru tratamente și operații.
Stimați colegi, în condițiile date, adoptarea unui pachet nou de legi pentru domeniul sănătății, corelat cu nevoile societății și cu nivelul veniturilor din România, este de maximă urgență! Vă doresc sănătate, dumneavoastră, celor apropiați și tuturor românilor și vizite cât mai puține la unitățile medicale publice din România, pentru că, la ora actuală, din nefericire, a te baza pe ceea ce-ți oferă statul ca asistență medicală este o ruletă rusească, pe care trebuie să ți-o asumi!

Deputat Dorel Covaci

Loading

Reabilitarea Casei de Cultură din orașul Făget, jud. Timiș


INTERPELARE


ADRESATĂ:
D-lui Director General al Companiei Naționale de Investiții S.A., Sorin Munteanu

DE CĂTRE:

Deputat PSD Dorel Covaci, Colegiul nr. 9 Timiş



SUBIECT: Reabilitarea Casei de Cultură din orașul Făget, jud. Timiș


Stimate Domnule Director General,


Reabilitarea Casei de Cultură din orașul Făget, jud. Timiș, este un proiect de interes local, care a primit aprobarea pentru finanțare, prin Compania Națională de Investiții.
Ţinând seama de cele de mai sus, vă rugăm, D-le Director General, să ne comunicaţi în scris, dacă acest obiectiv de maximă importanță pentru cetățenii orașului Făget se regăsește pe lista investițiilor prioritare, care urmează a fi implementate în anul 2012!


Cu aleasă consideraţie,
Deputat Dorel Covaci



Loading

Bloc locuințe ANL pentru tineri, în orașul Făget, Timiș


INTERPELARE



ADRESATĂ:
D-lui Director General al Agenției Naționale pentru Locuințe, Marian Iftimie-Nicorici

DE CĂTRE:

Deputat PSD Dorel Covaci, Colegiul nr. 9 Timiş



SUBIECT: Bloc locuințe ANL pentru tineri, în orașul Făget, Timiș


Stimate Domnule Director General,


Cererile numeroase de locuințe pentru tineri, în orașul Făget, jud. Timiș, justifică construirea unui nou bloc ANL pentru această categorie de vârstă. Documentația a fost înaintată spre finanțare, de câțiva ani la rând, instituției dumneavoastră, în vederea realizării construcției.
Ţinând seama de realităţile mai sus menţionate, vă rugăm, D-le Director General, să ne comunicaţi în scris, dacă acest obiectiv, de maximă importanță pentru cetățenii orașului Făget, se regăsește pe lista investițiilor prioritare, care urmează a fi implementate în anul 2012!


Cu aleasă consideraţie,
Deputat Dorel Covaci
Loading

Reabilitarea bisericilor de lemn-monument din zona Făget, jud. Timiș


INTERPELARE
ADRESATĂ:
D-lui Ministru al Culturii și Patrimoniului Național, Kelemen Hunor
D-lui Secretar de Stat pentru Culte, Nicolae Adrian Lemeni

DE CĂTRE:

Deputat PSD Dorel Covaci, Colegiul nr. 9 Timiş


SUBIECT: Reabilitarea bisericilor de lemn-monument din zona Făget, jud. Timiș

Stimate Domnule Ministru,
Stimate Domnule Secretar de Stat,

Cele 14 biserici de lemn din jurul orașului Făget, județul Timiș au o notă comună, dată de materialul din care sunt ridicate, tehnica de construcţie, precum şi desfăşurarea planimetrică. Aceste biserici datează din secolele XVII, XVIII, XIX, ridicându-se, de regulă, în cimitirul satului, în locuri ferite de inundaţii.
Această salbă de monumente unice necesită o restaurare temeinică și urgentă, prin lucrări de consolidare a structurii de rezistență, a acoperișurilor și prin recondiționarea picturii interioare, în principal, datând din secolul al XVIII-lea , de o inestimabilă valoare, ce poate constitui o introducere captivantă în lumea bisericii ortodoxe străvechi.
S-a pus în discuție finanțarea, pentru reabilitarea construcției, în cazul bisericilor din Crivina, Coșevița, Curtea, Românești, Povergina și recondiționarea picturilor deteriorate din Bătești, Zolt, Dubești, Groși, Bulza, Poieni, Curtea.
Restaurate și puse în valoare, cele 14 biserici de lemn din zona Făgetului pot constitui o veritabilă atracție, intrând în circuitul turistic religios.
Mass-media judeţeană, posturile naţionale de radio şi televiziune au întreprins, în repetate rânduri, campanii de conştientizare a factorilor responsabili, dar rezultatele nu sunt vizibile. Piatra mai poate aştepta, dar lemnul ba, unele dintre aceste neprețuite nestemate ale arhitecturii populare religioasă din Banat, fiind în prag de prăbușire.
Ţinând seama de realităţile mai sus menţionate, vă rugăm, D-le Ministru/D-le Secretar de Stat, să ne comunicaţi în scris, dacă aceste obiective de maximă importanță pentru cetățeni, pentru patrimoniul istoric, cultural, religios, dar și pentru revitalizarea turismului din România, se regăsesc pe lista investițiilor prioritare, care urmează a fi implementate în anul 2012!

Cu aleasă consideraţie,
Deputat Dorel Covaci

Loading

Reabilitarea colonadei din orașul Buziaș– Timiş


INTERPELARE


ADRESATĂ:
D-lui Ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Anatolie Zolotcov

DE CĂTRE:

Deputat PSD Dorel Covaci, Colegiul nr. 9 Timiş


SUBIECT: Reabilitarea colonadei din orașul Buziaș– Timiş

Stimate Domnule Ministru,

Orașul Buziaș, din județul Timiș, se poate mândri cu o colonadă, în lungime de 500 de metri, realizată în anul 1875 în stil bizantin, unică în lume. Ca punct important de atracție turistică în zonă, acest obiectiv este folosit pentru promenadă, cu efecte curative antistres și antiastenice. Rezultatele benefice asupra sănătății se datorează ionizării negative puternice a împrejurimilor.
Din nefericire, colonada ar necesita o serie de reparaţii, în primul rând, la acoperiş şi la structura de rezistenţă. În prezent, ansamblul arhitectonic nu mai reprezintă decât o umbră a ceea ce era în trecut, putându-se prăbuşi în orice moment.
În urma unor demersuri susținute, au existat promisiuni din partea Ministerului pe care îl conduceți, că această construcție va face, cu prioritate, obiectul unor alocări de fonduri pentru reabilitare.
Ţinând seama de realităţile mai sus menţionate, vă rugăm, D-le Ministru, să ne comunicaţi în scris, dacă acest obiectiv de maximă importanță pentru cetățenii orașului Buziaș, dar și pentru turiștii din țară și străinătate, se regăsește pe lista investițiilor prioritare, care urmează a fi implementate în anul 2012!

Cu aleasă consideraţie,
Deputat Dorel Covaci

Loading