vineri, 14 noiembrie 2014

Victor Ponta preşedinte - argumente



- Victor Ponta este singurul candidat care a demonstrat concret că poate elibera România de regimul Băsescu, cel care a rezistat atacurilor lui Traian Băsescu şi a apropiaţilor acestuia şi singurul care a rămas consecvent în acest front împotriva lui Băsescu, de la început şi până la capăt. În opoziţie, contracandidatul său, Klaus Iohannis a generat şi susţinut ruperea USL, deturnând astfel voinţa alegătorilor care au votat în 2012, a încheiat alianţă cu PDL, delapidând voturile celor care au susţinut USL şi punându-le în slujba PDL, este susţinut de un partid care se opune actualului guvern şi nu este sprijinit de o majoritate parlamentară. Prin urmare, va fi nevoit să dezbine clasa politică pentru a-şi crea propria majoritate şi va fi, la fel ca Traian Băsescu, mereu în dezacord cu primul-ministru, afectând conducerea ţării. Aşadar, din poziţia de preşedinte, Iohannis va continua dezbinarea României, alături de Traian Băsescu, căruia îi va asigura supravieţuirea în politică, în schimbul susţinerii pentru alegeri. Candidatul Klaus Iohannis susţine proiectele PDL-ului şi ale lui Traian Băsescu, cei care au demonstrat indiferenţă faţă de cetăţean, prin tăierea veniturilor, închiderea spitalelor şi a şcolilor, irosirea banilor publici în investiţii nefuncţionale, atacarea şi denigrarea propriei ţări în forurile Uniunii Europene, etc.
- Victor Ponta îşi propune să fie un preşedinte unificator pentru societatea românească, fără angajarea în conflicte, scandaluri, un preşedinte care poate asigura stabilitatea în ţara noastră, se poate baza pe o majoritate în Parlament şi pe o bună colaborare cu Guvernul.
- Victor Ponta a căutat şi caută să îndrepte nedreptăţile făcute românilor: a reîntregit salariile tăiate cu 25%, a reîntregit pensiile tăiate abuziv de către guvernarea PDL, a majorat pensiile militarilor, a crescut salariul minim pe economie cu 200 lei, a scăzut TVA la pâine, a redeschis spitale închise de guvernul anterior, a crescut numărul salariaţilor cu 140.000 (după ce în timpul fostei guvernări s-au pierdut 700.000 de locuri de muncă), a introdus schema de ajutor de stat pentru firmele private care creează minim 20 de noi locuri de muncă, a oferit stimulente angajatorilor pentru încadrarea şomerilor, etc.
- Victor Ponta şi-a lansat un program prezidenţial sustenabil, care prevede reforme de consolidare a economiei, a statului de drept, de valorificare a oportunităţilor pe care le are ţara noastră, spre a deveni o Românie Puternică pe plan naţional, regional şi european.
- Victor Ponta îşi bazează viziunea politică pe cel puţin 10 obiective majore, ce urmăresc binele ţării şi al cetăţenilor ei, recunoaşterea şi respectul în rândul statelor europene şi mondiale. El îşi propune să devină un preşedinte care uneşte şi construieşte, acordă egalitate de şanse în societate, apără dreptatea şi instituţiile ei, urmăreşte creşterea economiei, investeşte în tineri, în educaţie, în familie, în sănătate, sprijină proiecte pentru o societate echitabilă, pentru o Românie a viitorului, în care este garantată securitatea naţională şi siguranţa cetăţeanului.
Din toate aceste motive şi multe altele pe lângă, toţi cei care dorim linişte, pace, stabilitate, schimbarea în bine este momentul să facem o analiză a datelor, a realităţilor şi să acordăm votul celui care este un om capabil, pregătit, inteligent, consecvent în alegerile politice, prezintă încredere, care a demonstrat că este un bun român, gândeşte româneşte şi acţionează pentru binele românilor - VICTOR PONTA.
Loading