Sf. Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, Galileea, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Pentru că Andrei era de origine evreu, nu se cunoaște cu certitudine dacă numele său este real, acesta fiind de origine greacă (”andreas” = viteaz, bărbătesc). Pentru romani, numele Andrei este legat de lupi și derivă din vechea denumire a dacilor (daoi-lupi) și din simbolul lor, lupul. Legenda spune că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi însoțit pe Apostolul Andrei, pe drumul dinspre Dobrogea spre peștera, care i-a servit drept adăpost pe teritoriul țării noastre.
Din Sfânta Scriptură, aflăm că era fratele lui Simon Petru și cel dintâi Apostol chemat al Domnului. Înainte de a urma lui Hristos, a fost ucenicul Sf. Ioan Botezătorul. Dorința de a-L urma pe Hristos se naște în el, în momentul în care îl aude pe Sfântul Ioan rostind cuvintele: ”Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
Chemarea sa la apostolie se face mai târziu și este relatată de Sfântul Evanghelist Matei : ”Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon, ce se numește Petru, și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: ”Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20).
Din acele momente, la fel ca și ceilalți apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, i-a fost alături când a săvârșit minunile, s-a hrănit din cuvântul dumnezeiesc, a fost martor al Patimilor Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi și s-a întărit în credință, în ziua Învierii.
Se cunoaște că după Înalțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, punând bazele Bisericii creștine. La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din jurul anilor 49-50 d.C., s-au întâlnit și au tras la sorți, pentru a decide unde va merge fiecare în misiunea de propovăduire a Evangheliei. După Tradiția Bisericii, Apostolului Andrei i-a revenit Scyția (Dobrogea), dar și teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său, Petru, prin Asia Mică, apoi a ajuns în Peninsula Balcanică, prin Turcia de azi, până în Scyția, unde s-a oprit un timp. Apoi și-a continuat misiunea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de către ceilalți apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în orașul Patras. Acolo a murit ca martir. Deși nouă ne este cunoscută tradiția, care relevă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în forma de X (Crucea Sf. Andrei), istoricii susțin că această practică datează abia din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici o fixează în timpul persecuțiilor împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea lui Domițian (81-96). Moaştele sale au fost duse la Constantinopole, în anul 350. În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a redat locuitorilor din Patras capul Sfântului Apostol. În urma celei de-a patra cruciade, moaştele Sfântului Andrei au ajuns la Amalfi, în Italia, apoi, în 1462, ele au fost duse la Roma. În anul 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.
Mărturie faptului că Sf. Andrei a predicat și a încreștinat pe strămoșii noștri, stau colindele, legendele, obiceiurile închinate Sfântului și toponimele din zona Dobrogei: Peștera Sf. Andrei, acum loc de pelerinaj, unde se spune că a locuit o vreme, Apa Sfântului sau Pârâiașul Sf. Andrei, etc. Una dintre aceste colinde pomenește de “schitul” sau “mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal și Traian, cel din urmă ascultând și slujba săvârșită acolo. Peștera se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, județul Constanța. În actuala biserică din peșteră, în pronaos, într-o nișă, se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea Apostolul Andrei. În anul 1944, Peștera, transformată în biserică, a fost sfințită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele rusești invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refăcută și redată cultului.
Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1995, ca Sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar, în anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat ”Ocrotitorul României”. Biserica primară a stabilit, încă de la sfârșitul secolui al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale, ziua de 30 noiembrie. Această zi a fost declarată sărbătoare bisericească națională, o adevărată celebrare a creștinismului românesc, prin Legea 147/2012. Ea premerge Zilei Naționale, 1 decembrie, a românilor de pretutindeni. Prin apropierea în calendar a celor două zile festive, se alătură sărbătoarea Bisericii cu cea a neamului, după cum Biserica și poporul român au fost mereu una în tot decursul istoriei noastre. Recunoașterea oficială a Sf Apostol Andrei, ca patron spiritual al românilor și cel care a ”înnobilat ființa noastră națională”, așa cum reiese din expunerea de motive a Proiectului de Lege adoptat în Parlament, arată că Statul se asociază acestei dualități, într-o relație de sinergie pozitivă.
Din Sfânta Scriptură, aflăm că era fratele lui Simon Petru și cel dintâi Apostol chemat al Domnului. Înainte de a urma lui Hristos, a fost ucenicul Sf. Ioan Botezătorul. Dorința de a-L urma pe Hristos se naște în el, în momentul în care îl aude pe Sfântul Ioan rostind cuvintele: ”Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
Chemarea sa la apostolie se face mai târziu și este relatată de Sfântul Evanghelist Matei : ”Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon, ce se numește Petru, și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: ”Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20).
Din acele momente, la fel ca și ceilalți apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, i-a fost alături când a săvârșit minunile, s-a hrănit din cuvântul dumnezeiesc, a fost martor al Patimilor Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi și s-a întărit în credință, în ziua Învierii.
Se cunoaște că după Înalțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, punând bazele Bisericii creștine. La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din jurul anilor 49-50 d.C., s-au întâlnit și au tras la sorți, pentru a decide unde va merge fiecare în misiunea de propovăduire a Evangheliei. După Tradiția Bisericii, Apostolului Andrei i-a revenit Scyția (Dobrogea), dar și teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său, Petru, prin Asia Mică, apoi a ajuns în Peninsula Balcanică, prin Turcia de azi, până în Scyția, unde s-a oprit un timp. Apoi și-a continuat misiunea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de către ceilalți apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în orașul Patras. Acolo a murit ca martir. Deși nouă ne este cunoscută tradiția, care relevă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în forma de X (Crucea Sf. Andrei), istoricii susțin că această practică datează abia din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici o fixează în timpul persecuțiilor împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea lui Domițian (81-96). Moaştele sale au fost duse la Constantinopole, în anul 350. În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a redat locuitorilor din Patras capul Sfântului Apostol. În urma celei de-a patra cruciade, moaştele Sfântului Andrei au ajuns la Amalfi, în Italia, apoi, în 1462, ele au fost duse la Roma. În anul 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.
Mărturie faptului că Sf. Andrei a predicat și a încreștinat pe strămoșii noștri, stau colindele, legendele, obiceiurile închinate Sfântului și toponimele din zona Dobrogei: Peștera Sf. Andrei, acum loc de pelerinaj, unde se spune că a locuit o vreme, Apa Sfântului sau Pârâiașul Sf. Andrei, etc. Una dintre aceste colinde pomenește de “schitul” sau “mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal și Traian, cel din urmă ascultând și slujba săvârșită acolo. Peștera se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, județul Constanța. În actuala biserică din peșteră, în pronaos, într-o nișă, se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea Apostolul Andrei. În anul 1944, Peștera, transformată în biserică, a fost sfințită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele rusești invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refăcută și redată cultului.
Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1995, ca Sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar, în anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat ”Ocrotitorul României”. Biserica primară a stabilit, încă de la sfârșitul secolui al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale, ziua de 30 noiembrie. Această zi a fost declarată sărbătoare bisericească națională, o adevărată celebrare a creștinismului românesc, prin Legea 147/2012. Ea premerge Zilei Naționale, 1 decembrie, a românilor de pretutindeni. Prin apropierea în calendar a celor două zile festive, se alătură sărbătoarea Bisericii cu cea a neamului, după cum Biserica și poporul român au fost mereu una în tot decursul istoriei noastre. Recunoașterea oficială a Sf Apostol Andrei, ca patron spiritual al românilor și cel care a ”înnobilat ființa noastră națională”, așa cum reiese din expunerea de motive a Proiectului de Lege adoptat în Parlament, arată că Statul se asociază acestei dualități, într-o relație de sinergie pozitivă.
Loading
