Un gând de apreciere, prețuire și respect de Ziua Poliției Române

În ciuda eforturilor depuse pentru creearea unui sistem legislativ capabil să reglementeze desfășurarea vieții sociale și să asigure respectarea ordinii publice, toate statele, chiar și cele cu democrație avansată și o situație economică foarte bună, s-au confruntat, se confruntă și, probabil, se vor confrunta cu acțiuni de tulburare a ordinii publice.
Plecând de la cauzele probabile de producere a tulburării ordinii publice și de la propria experiență, statele și-au constituit structuri specializate și au adoptat strategii pentru menținerea și restabilirea ordinii publice.
În general, majoritatea statelor democratice includ în categoria forțelor de ordine publică efective de poliție, de jandarmerie, carabinieri, unități antitero, servicii de pază și protecție a demnitarilor, de poliție de frontieră, pompieri, gardă de coastă, gardă națională, etc.
Fiecare stat şi-a creat şi perfecţionat structuri în domeniul ordinii publice, în pas cu propria sa dezvoltare istorică, păstrând propria identitate, existând astfel o varietate de structuri organizatorice, relaţionale și concepţii de abordare în plan intern a ordinii publice.
Cu titlu de exemplu, în Germania, ordinea publica este încredinţată poliţiei, în timp ce în Franţa, Belgia, Olanda, Canada, Spania, în mediul urban, ordinea publică este încredinţată Poliţiei, iar, în mediul rural, pe această linie are atribuţii Jandarmeria. În SUA competenţa aparţine Poliţiei, cu particularitatea că, pentru restabilire, acţionează şi Garda Naţională, o instituţie care funcţionează în regim temporar, fiind încadrată cu cetaţeni americani de diferite profesii, care sunt plătiţi să se pregătească săptămânal şi, la nevoie, să acţioneze alături de Poliţie.
Remarcăm faptul că, în majoritatea statelor, forţele de ordine publică sunt în subordinea Ministerului de Interne (Ministerul Securităţii Publice, etc) şi sunt coordonate centralizat, pentru aplicarea legii. Excepţie fac Franţa şi Olanda, unde Jandarmeria este în structura Ministerului Apărării.
În România, sistemul naţional de asigurare a ordinii publice cuprinde ansamblul format din legislaţie, autoritaţile şi organele administraţiei publice, instituţiile, forţele şi resursele create şi pregătite special, care acţionează pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, protecţia proprietăţii publice şi private, funcţionarea normală a statului de drept.
Pe data de 25 martie, de ziua Bunei Vestiri, Poliţia Română împlinește 192 de ani de existență.
Poliţia este răspunzătoare de menţinerea ordinii publice, acționând pe trei direcţii: prevenirea socială, în sensul acţiunilor asupra factorilor sociali, care concură la complexitatea cauzală a tulburărilor ordinii publice; prevenirea situaţională, prin luarea în considerare a măsurilor care au ca scop reducerea factorilor ce facilitează faptele de tulburare a ordinii publice şi sporirea riscurilor autorilor acestora de a fi descoperiţi; menţinerea ordinii publice, folosind toate mijloacele atribuite de lege.
În Vechiul Regat, instituția cu atribuții polițienești, care a precedat Poliția, până la Revoluția din 1948, a fost Agia (în capitalele București și Iași), în fruntea căreia se afla un agă (denumire de origine turcă). După perioada fanariotă, când instituțiile noastre cunosc un declin semnificativ, în 1822, domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica, Domnitor al Țării Românești între 1822-1828, al cărui fiu, Dimitrie, era Prefect al Capitalei, înmânează Agăi, Mihăiță Filipescu, primul drapel al Agiei, în cadrul unei ceremonii desfășurate la București. Pe lângă alte simboluri, acest steag înfățișa și scena Bunei Vestiri. ”Iată cum, în chip atât de fericit, istoria instituției noastre se împletește cu Biserica”, remarca, în 1903, colonelul P. V. Năsturel, în cartea ”Steagul, stema și însemnele domniei”.
Prin importanţa şi semnificaţiile sale, evenimentul consemnat acum 192 de ani, constituie un moment de referinţă în istoria Poliţiei Române. Înmânarea acestui steag al Agiei legalizează funcţionarea instituţiei Poliţiei Române.
Cuvântul „poliţie” provine din greceşte, care înseamnă activitate de ordine de Stat. A intrat în uzul curent la noi, după toate aparenţele, în epoca fanariotă, datorită influenţei greceşti. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, se vorbeşte deseori în documentele vremii despre „ poliţie”, cu înţelesul de „activitate de stat” şi chiar cu acela de „stat” propriu-zis.
O dată cu înjghebarea în decursul milenar al istoriei şi apariţia statului, poliţia, cu sarcina de a menţine ordinea în cetate, îşi dezvoltă propria instituţie, care pe parcursul istoriei suferă transformări şi împreună cu armata şi justiţia, contribuie, sub conducerea nemijlocită şi cu aportul direct al voievozilor şi a domnitorilor noştri, la instaurarea ordinii şi a autorităţii pe meleagurile moştenite de la înaintaşi.
Datele privind istoricul Poliţiei Române nu apar decât în perioada modernă, după anul 1800. Poliţia ca instituţie a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, întrucât orice stat are nevoie de ordine internă, deci şi de structura prin care aceasta să fie asigurată.
Ministerul Trebilor din Lăuntru se împărţea, la vremea înfiinţării sale, în trei secţiuni, iar în atribuţiile secţiei I, pe prim plan se situa poliţia generală, ale cărei baze au fost puse prin Regulamentul Organic. Din 1861 a luat denumirea de Ministerul de Interne, jucând un rol constructiv în istoria poporului român.
Cea dintâi lege care dă o adevărată organizaţie Poliţiei, a fost promulgată la 1 aprilie 1903 şi intitulează Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului. Ea a fost elaborată de Ministrul de Interne, Vasile Lascăr, despre care se poate spune că este părintele şi organizatorul Poliţiei din România.
Legea organizării Poliţiei Generale a statului din 1 aprilie 1903 este considerată, din punct de vedere istoric, prima lege organică de poliţie. Ea preciza atribuţiile şi stabilea competenţele personalului poliţiei, instituind principiul stabilităţii organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice.
În 1949, se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989, se reînfiinţează Poliţia Română, ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.
Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări, menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale, la care România este parte.
Demilitarizarea poliției a fost cerută încă din 1998, de către unii politicieni. Procesul a avut loc în anul 2002, fiind un lucru necesar pentru integrarea României în UE. În urma acestui proces, profesia de polițist a fost redefinită, ea intrând în nomenclatorul de meserii din România.
Poliţia Română este în prezent „instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.
Stimați colegi, noile realități din domeniul ordinii publice impun, în contextul unei specializări și a unui profesionalism ridicat, dezvoltarea și transformarea permanentă a cel puțin cinci capacități: capacitatea de informare, viteza de reacție, forța de reacție, controlul situației în timp și spațiu, gestionarea activității de comandă. Punerea în funcțiune a unui mecanism bazat pe asigurarea acestor capacități creează garanția intervențiilor cu succes pentru apărarea ordinii publice, siguranței persoanelor și exercitării drepturilor și libertăților cetățenilor, în conformitate cu legea.
Cu prilejul Zilei Poliţiei Române, transmit un gând de apreciere, preţuire şi respect pentru eforturile de zi cu zi în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţilor locale! Mult succes și împliniri profesionale în exercitarea atribuţiilor polițiștilor români, puse în slujba respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor!
La mulți ani!

Loading

Despre starea mea de incompatibilitate, declarată de ANI

Vă rog, să-mi permiteți să-mi exprim poziția, cu privire la apariția în presă a unor informații, din care reiese că, în urma evaluării Agenției Naționale de Integritate, în perioada 2008-prezent, aș fi în stare de incompatibilitate, întrucât aș deține, simultan, funcția de deputat și următoarele calități: administrator la S.C. AGRIPIM S.R.L. (19 decembrie 2008 – prezent); administrator la S.C. CONS PRIFAD S.R.L. (19 decembrie 2008 – 14 iunie 2010) și o posibilă săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, deoarece aș fi omis să menționez în declarațiile de interese, depuse în calitatea de deputat (anii 2008 – 2013), funcțiile de administrator!
În primul rând, aș dori să precizez că, până la acest moment, nu am primit nicio notificare oficială, pe această temă, din partea ANI.
Mai apoi, iată contextul problemei, pentru o informare cât mai corectă a dumneavoastră:

În perioada 1990-2008, am activat în funcția de Primar al orașului Făget, jud. Timiș, și reprezentant al Consiliului Local Făget, însărcinat cu aplicarea hotărârilor de Consiliu. Pentru împlinirea concretă a activităților, a fost delegat viceprimarul localității.
Cele două societăți, AGRIPIM și CONS PRIFAD, înființate în 2000-2001, aparțin Consiliului Local Făget:
 

AGRIPIM: obiectul de activitate era preluarea de către Consiliul Local Făget a activelor de la IAS (bloc de locuințe, pentru a fi reabilitat și transformat în bloc de locuințe sociale, și utilajele agricole). Întrucât nu a apărut între timp niciun act normativ care să permit tranferul, societatea AGRIPIM a rămas fără activitate.

CONS PRIFAD: obiectul de activitate este desfășurarea activităților de autofinanțare ale Consiliului Local Făget (apă, canal, gunoi, Complex Ștrand).

În calitate de reprezentant al Consiliului Local, am figurat ca administrator al acestor două societăți, fără nicio remunerație suplimentară.
În data de 30 noiembrie 2008, am obținut mandatul de deputat în Parlamentul României, iar pe data de 19 decembrie 2008 aveam dublă calitate, de primar și parlamentar, așa că trebuia să renunț, în termen de 15 zile lucrătoare, la una dintre acestea.
În data de 7 ianuarie 2009, mi-am depus demisia din funcția de primar și reprezentant al Consiliului Local Făget, am primit Ordin al Prefectului de încetare a activității de primar și am devenit deputat de Timiș. În aceeași zi, 7 ianuarie, am întocmit și semnat un Proces-Verbal de Predare-Primire Inventor scriptic și faptic, inclusiv predare însemne, ștampile și am renunțat la toate calitățile pe care le-am avut în cadrul Primăriei și Consiliului Local Făget:

Primar

Reprezentant al Consiliului Local

Președinte al Ligii Primarilor

Președinte al Comisiei de Fond Funciar

Președinte al Asociației Orașelor Înfrățite

În data de 8 ianuarie 2009, s-a întrunit Consiliul Local, care a ales în funcție de conducere, potrivit procedurii legale, viceprimar, Vasile Sita (având atribuții de primar, până la alegeri) și ajutor de viceprimar, Marcel Avram (cu atribuții de viceprimar). Menționez că această echipă a fost validată prin vot electoral și al Consiliului și activează și în prezent la conducerea Primăriei, ca primar (M. Avram, PDL) și viceprimar (V. Sita, PNL).
Din acel moment, nu am mai avut nicio activitate în Primăria și Consiliul Local Făget. Orice acțiune, ca reprezentant al Consiliului Local Făget, ar fi fost un abuz, dar și o imposibilitate, întrucât, din poziția de parlamentar, nu mai aveam nici acces, nici calitate, nici intenție.
Opinia mea este că, printr-o hotărâre a Consiliului Local Făget, ar fi trebuit demarată o acțiune de modificare corespunzătoare a statutului societăților privind administrarea, printr-un act adițional, și numirea, inclusiv, scriptică a unui nou administrator.
Consider că acestea sunt acuzații grave și, dacă se dovedesc adevărate, că ANI ar fi trebuit să purceadă la o anchetă mai detaliată asupra problemelor, înainte de a da verdicte, dacă este cazul, definitive, mai ales că, în această situație ar fi încă 32 de parlamentari.
Dispozițiile legale privind incompatibilitatea se referă la cazul desfășurării a două activități paralele, respectiv, cea de deputat și cea de administrator, incompatibilitatea trebuind să fie demonstrată reală și efectivă.
Dintr-o eroare sau simplă omisiune scriptică a unei instituții locale, fără o analiză logică și cursivă a problemei, mi se pare o lipsă de profesionalism să ajungi să trimiți oameni pe mâna Parchetului, să le terfelești imaginea cu cea mai mare ușurință și indiferență. Mă întreb, dacă acesta este verdictul ANI, cel puțin, în ceea ce mă privește, cât de serioasă le este ancheta?

Loading

Traian Vuia - primul zbor autopropulsat

Traian Vuia s-a născut în 1872, în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș). A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) și Făget. Între 1884 și 1892, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta și încuraja mai târziu în cariera sa.
Vuia dovedește, de când urma cursurile primare și apoi secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile de echilibru, etc.
După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secția Mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept și va practica în birouri de avocatură din Banat, pentru a-și putea asigura mijloacele de trai. Tânărul reușește însă și în domeniul științelor juridice. La 6 mai 1901, Traian Vuia își ia doctoratul în Științe Juridice, cu teza: “Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”.
După terminarea facultății, Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman și începe să-și construiască primul aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reușește să-și ducă la capăt proiectul și decide, în schimb, să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul, însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o mașină zburătoare, cu o densitate mai mare decât cea a aerului, ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician, care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect, dar încearcă și să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut, pentru că-i lipsește un motor adecvat și este instabil. Vuia continuă să-și promoveze proiectul și-l trimite Academiei de Științe de la Paris, pe 16 februarie 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul, cât și procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul, cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că:
”Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis.”
Piedicile nu erau puţine, atât tehnice cât şi financiare, dar cea mai mare provocare era tipul de motor al aeroplanului-automobil. Vuia avea să declare câţiva ani mai târziu: „Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi, ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze”.
În aceste condiţii, s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul. După mai multe teste şi optimizări, pe data de 18 martie 1906, la Montesson lângă Paris, a efectuat prima încercare de zbor cu aparatul numit „Vuia I”, poreclit de parizieni Liliacul, datorită formei sale.
Zborul este descris pe larg în revista „L’Aerophile”, din aprilie 1906: „Maşina continuă accelerarea şi după un parcurs de 50 metri pierde contactul cu pământul… Supleţea maşinii cu vapori s-a arătat în toată eleganţa ei… Aparatul se ridicase la circa 1 metru înălţime şi a parcurs cam 12 metri în aer”. Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care a decolat pe propriul sistem, roţile pneumatice cu spiţe, şi s-a propulsat cu mijloace proprii de bord. Au mai fost şi alţi pionieri ai aviaţiei, care au zburat înaintea lui Vuia, dar toţi au folosit pentru decolare mijloace suplimentare, cum ar fi catapultarea, tracţiunea cu alte vehicule, lansarea pe şine sau pe plan înclinat.
Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare.
Traian Vuia şi-a extins ulterior cercetările atât în domeniul aeronauticii cât şi în alte domenii. A fost preocupat de zborul pe verticală, de menţinerea aparatului la punct fix în zbor, de geometria turbinelor, de instalaţii generatoare de aburi şi multe altele, pentru care a obţinut numeroase brevete de invenţie.
Aflat în capitala Franţei, Traian Vuia a încercat permanent să influenţeze destinul românilor din ţară. Astfel, la data de 30 aprilie 1918, a luat fiinţă la Paris „Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina”, al cărui preşedinte era Traian Vuia. Două săptămâni mai târziu, scoate primul număr al revistei La Transylvanie, organ de presă al Consiliului. De asemenea, Vuia a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relaţiile pe care le-a cultivat, şi-a adus o importantă contribuţie la unificarea românilor.
Meritul i-a fost recunoscut câţiva ani mai târziu, atunci când, în 1931, a fost decorat de regele Carol al II-lea cu Ordinul „Ferdinand I”, clasa comandor, „pentru contribuţia adusă la înfăptuirea Marii Uniri”.
Deşi rămâne dedicat domeniului aeronauticii, în care îşi continuă cercetările în Franţa, menţine permanent legătura cu ţara şi face mai multe vizite în România, totuşi fără a reuşi să se repatrieze. Mai târziu, în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost ales preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa al luptătorilor antifascişti.
În anul 1950, la vârsta de 78 de ani, revine în ţară fiind grav bolnav. Se stinge din viaţă la scurt timp, la data de 3 septembrie 1950, şi este înhumat la Cimitirul Bellu din Capitală.
Prin zborul său, Traian Vuia a spus cuvântul hotărâtor, în opoziţie cu opinia predominantă la acea vreme, şi a pus piatra de temelie a aeronauticii modern, a indicat o cale de urmat, validată de ştiinţă şi consemnată de istorie. Legenda lui Icar, cea care ne povesteşte despre primul zbor al omului, ne învaţă despre curaj şi creaţie. Povestea vieţii lui Traian Vuia ne învaţă totodată despre perseverenţă şi credinţa într-un ideal.
Micuţa Românie a adus aviaţiei mondiale mult mai mult decât alte ţări infinit mai mari.
Afară de prima decolare prin mijloace proprii a unui aparat “mai greu decât aerul”, cel care introduce maniabilitatea în pilotajul unui avion, posibilitatea de a vira pe aripă, e Aurel Vlaicu, alt pionier de primă importanţă.
Mai târziu, inginerul Henri Coandă descoperă motorul cu reacţie, invenţie din care decurg toate motoarele avioanelor rapide, care străbat albastrul cerului lăsând o dâră albă.
Să nu uităm că prima dintre companiile aeriene transcontinentale, în întreaga lume, a fost “Franco-Română”, la iniţiativa lui Nicolae Titulescu. Traseul ei era cel similar cu al cunoscutului tren Orient Express.
În domeniul construcției rachetelor, România participă prin profesorul Oberth, de la Sighişoara, în ale cărui lucrări se găsesc elementele viitoarelor cuceriri spaţiale. Ce evidenţă mai puternică decât elevul său, celebrul Werner von Braun, devenit patronul programului spaţial american şi realizatorul rachetei, un vis al său de tinereţe, care a permis imprimarea primilor paşi pe Lună.
România este în fruntea deschizătorilor de drumuri, iar Vuia e o dovadă. Cu toate dificultăţile şi piedicile întâlnite, cu toate că nu i-a fost recunoscut decât prea puţin meritul, inginerul Traian Vuia, care visa să zboare, a zburat. Şi numele lui s-a înscris în istorie, în istoria universală a aviaţiei.
Stimați colegi, să sprijinim orice iniţiativă care contribuie la promovarea şi dezvoltarea domeniului ştiinţei şi tehnicii, să susţinem proiectele care activează pe aceste segmente ale dezvoltării cunoaşterii! Să aducem omagiu marelui inventator român, să ne mândrim cu acest compatriot de geniu! Să susţinem investiţiile în localitatea sa natală, Traian Vuia, cu scopul introducerii acesteia în circuitul turistic mondial!

Loading

Noua alianță politică trebuie să împlinească promisiunile fostului USL

Proiectul USL s-a prăbușit, la inițiativa partenerilor liberali. Probabil că a fost o decizie bine calculată și un moment nu întâmplător ales, din perspectiva alegerilor de la sfârșitul acestui an.
A fost o alianță care a renăscut speranțele românilor, într-un moment critic. A fost o alianță învestită cu votul de încredere al majorității românilor. A fost o alianță politică care a promis ieșirea de sub jugul minciunii, al nepăsării, al dezordinii, al deznădejdii.
USL era forța care a preluat eforturile pentru salvarea României. Era timpul pentru un alt stil de guvernare, în care priceperea, buna-credinţă, responsabilitatea, simţul datoriei, munca, transparenţa acţiunilor, onestitatea să fie preţuite la cel mai înalt nivel. Era timpul ca executivul să colaboreze, în cei mai buni termeni, cu toate celelalte forţe ale statului, în cadrul unui exerciţiu de restabilire a democraţiei şi a principiului puterilor în stat, pentru binele ţării.
USL a fost un proiect curajos, învestit cu multă încredere și așteptări, care şi-a asumat, cu responsabilitate, în vremuri tulburi, să repare din greşelile şi nedreptăţile imense, săvârşite de cei care au condus destinele noastre. Promisiunea partenerilor de alianță, făcută în fața națiunii, pe baza cărora s-a obținut acel procent năucitor la Alegeri, a fost că toate calculele şi interesele electorale vor fi lăsate la o parte, pentru binele ţării, pentru a spune stop avansului parazit, pentru a se salva ce mai era de salvat şi pentru a începe cât mai degrabă procesul de însănătoşire a României.
Și atunci cum ar trebui să-i caracterizăm pe cei care au decis să abandoneze lupta, sub pretexte puerile, acum, într-un moment critic, decisiv? Cum poate fi calificat acest gest, altfel decât o consecință a unor evidente calcule și interese oportuniste?
Prin această decizie, PNL și liderul său aruncă la coșul de gunoi peste 4 milioane de voturi date în alegerile parlamentare din decembrie 2012 și se spală pe mâini de promisiunile asumate, numai în ideea de a îmbraca haina imaculată a sfințeniei pentru Europarlamentarele și Prezidențialele din acest an.
Momentul critic nu a fost consecința unor opinii politice divergente, ci exclusiv a unor orgolii personale, a orientării și poziționării strategice, pentru a atrage cât mai mult electorat, atât dintr-o parte, cât și din cealaltă.
A fost regizată o piesă de teatru, în care personajul principal, țâfnos, arogant, orgolios, plin de contraziceri în timp, impulsiv, defăimător, a creat o criză artificială, la momentul oportun, folosindu-se de un pretext minor, cu scopul de a distruge USL. Nu au mai contat rațiunile formării acestei alianțe, nu au mai contat munca, speranțele, așteptările legate de acest proiect, nu a mai contat că prin acest abandon se generează o criză politică, într-un moment de risc major la nivelul granițelor.
Oare acesta este profilul potrivit al unui aspirant la prima poziție în stat? Mă îndoiesc. Din nefericire, prin această mutare, fostul candidat al USL la Prezidențiale și-a pierdut credibilitatea, s-a autodetonat politic, foarte probabil, cu implicații majore pentru partidul domniei sale.
În această situație de blocaj politic, USD a fost nevoită să negocieze o altă majoritate și să propună o altă echipă guvernamentală, pentru a continua programul asumat de USL. Echipa guvernamentală a fost votată în Parlament și validată de către șeful statului. Contestația depusă la CCR, de către PDL și PMP, pe tema învestirii noului Guvern a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă. Programul Guvernului Ponta 3 este inspirat aproape în totalitate din programul de guvernare aprobat în 2012, cu actualizările de rigoare, și cuprinde principalele direcții de acțiune ale executivului în perioada următoare.
Programul de acțiuni este supus aprobării Parlamentului și apoi asumat de Guvern, potrivit Constituției (art. 114). Între măsurile care apar se regăsesc: impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale (cote de 8%, 12% şi 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit), creșterea progresivă a salariului minim pe economie până la 1.100 lei, până în 2016, sau revenirea TVA la 19%, pe măsură ce cadrul fiscal o va permite, scutirea de impozitare a profitului reinvestit în utilaje şi echipamente tehnologice, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, programarea bugetară multianuală pe proiecte şi programe, simplificarea procedurilor şi debirocratizarea pentru micii întreprinzători, reducerea cheltuielilor cu birocraţia şi fiscalitatea, prin desfiinţarea unor tarife, avize, autorizaţii şi prin simplificarea cadrului legislativ, o nouă lege pentru întreprinderile mici şi mijlocii, etc.
Stimați colegi, indiferent de orientarea politică, vă cer să acționăm responsabil! Avem nevoie de o Românie stabilă și democratică! Contextul dificil de la granițele țării ne cere imperios acest lucru. Partenerii europeni și nord-atlantici au evidențiat faptul că România este un actor important în administrarea conflictului din Ucraina și că trebuie să se acționeze cu răspundere. Sigur, e dreptul constituţional al oricăror grupuri parlamentare, aflate în opoziţie, de a depune moţiune de cenzură, dar totuși, de la foștii parteneri liberali avem pretenția de a nu contesta un program de guvernare, care a fost stabilit și asumat de comun acord, în trecut.
Salut și felicit membrii noii echipe guvernamentale, o echipă care aduce forțe tinere, proaspete, dinamice, de un înalt nivel și exigențe profesionale! Le urez mult succes în continuarea programului de guvernare asumat de fostul USL și împlinirea promisiunilor către cetățeni, până în 2016!

Loading