luni, 1 iunie 2015

La multi ani tuturor copiilor!



Pe data de 1 iunie a fiecărui an se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători copilăria, de a promova şi sprijini toate acţiunile care vizează bunăstarea copiilor din toată lumea.
Pentru întâia dată, 1 iunie a fost sărbătorit la nivel naţional în Turcia, la data de 23 aprilie 1920. La nivel internaţional, s-a întâmplat în 1925, la Geneva, cu prilejul Conferinţei Mondiale pentru bunăstarea copiilor.
Tot în 1925, la 1 iunie, consulul general chinez din San Francisco a sărbătorit Festivalul Dragonului, alături de copii de chinezi orfani. Începând cu acel moment, 1 iunie devine Ziua Internaţională a copiilor în multe state, printre care şi România, din 1950.
În 1924, Liga Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului. În 1958, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a emis recomandarea ca toate ţările să instituie o zi universală a copilului şi să organizeze acţiuni care să genereze bunăstare copiilor de pretutindeni, iar la 20 noiembrie 1959 a votat Declaraţia Drepturilor Copiilor. Aceasta proclama drepturi egale pentru copii la educaţie, învăţământ, asigurare socială, dezvoltare fizică şi spirituală, indiferent de rasă, naţionalitate, origine socială, situaţie materială sau alte statuturi. Declaraţia face apel la părinţi, organizaţii nonguvernamentale şi guvernele tuturor statelor de a recunoaşte şi respecta drepturile copiilor.
Tot la 20 noiembrie, dar în 1989, s-a adoptat Convenţia pentru Drepturile Copilului. Această zi va deveni sărbătoarea copilului în multe ţări, mai ales cele occidentale.
În septembrie 1990, Parlamentul României a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite, ce stabileşte drepturi civile, economice, politice, sociale şi culturale pentru copii, iar prevederile sale au devenit parte a dreptului intern românesc. Astfel, statul s-a angajat să asigure ocrotirea drepturilor copiilor, devenind responsabil pentru elaborarea, adoptarea de politici naţionale şi folosirea unor mecanisme eficiente pentru asigurarea interesului prioritar al copilului.
1 Iunie – Ziua Copilului este ziua în care retrăim momentele plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia tânără. 1 Iunie este ziua în care conştientizăm în fiecare clipă că toţi copiii au nevoie de sprijinul, atenţia, iubirea noastră şi că interesul lor primează în orice acţiune.
Dacă sunt copii care au norocul să se distreze, să-şi sărbătorească ziua, să fie poate mai răsfăţaţi decât altădată, cu toţii ştim că există alţii, care nu au nici măcar puterea să zâmbească, care sunt apăsaţi de probleme, griji, greutăţi de la o vârstă mult prea fragedă.
Anul acesta, de 1 iunie, Camera Deputaţilor îşi va deschide porţile pentru copiii care vor dori să viziteze instituţia, în a şasea Acţiune a “Porţilor deschise pentru copii”.
De curând, Camera Deputaţilor a adoptat un amendament la Ordonanţa de urgenţă 65/2015, care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii.
Dublarea alocaţiilor pentru copii a fost deja aprobată prin votul tuturor parlamentarilor, dar este necesar să se facă unele precizări pe marginea acestui subiect, deoarece opinia publică a fost informată incorect asupra poziţiei parlamentarilor PSD, în cadrul votului din Comisia de Muncă.
Conform legii, un parlamentar (la putere sau în opoziţie) nu poate propune o iniţiativă legislativă sau amendament cu impact bugetar, fără a identifica sursele de finanţare, care să susţină respectivele modificări.
Din acest motiv, parlamentarii PSD au votat în Comisia de Muncă amânarea aplicării măsurii de dublare a alocaţiilor, iniţiativa neprevăzând şi resursa bugetară. Votul se relua la sosirea avizului, pozitiv sau negativ, din partea Ministerului de Finanţe şi a Primului-Ministru, care să certifice dacă există sau nu fonduri în bugetul pe acest an pentru a susţine măsura.
În momentul în care Primul-Ministru a declarat în plen că s-au identificat resurse bugetare pentru a susţine măsura dublării alocaţiilor, toţi parlamentarii PSD au votat amendamentul.
Societatea are nevoie de copii sănătoşi, educaţi, de copii de care să fim mândri. De Ziua Internaţională a Copiilor, gândurile noastre se îndreaptă spre toţi copiii acestei planete, tinere mlădiţe, nepreţuite podoabe ale prezentului, plămadă vie a viitorului. Fiecărui copil trebuie să i se asigure cel mai bun start în viaţă şi cele mai bune oportunităţi, care să-i pună în valoare la maxim înzestrările. Aceasta e principala responsabilitate a fiecăruia dintre noi, familie sau indivizi care activăm în domenii cu impact asupra vieţii şi dezvoltării lor.
La mulţi ani, copiilor de pretutindeni!
Loading