Deși
Comisia Europeană nu sprijină tendința unor state membre UE de a face o
legătură politică între aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen și
MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare), realitatea a demonstrat tocmai
acest lucru. Efectele MCV s-au simțit practic, atunci când s-a pus problema
respingerii cererii de aderare a țării noastre la Schengen. Unul dintre motivele invocate a fost punerea
sub semnul întrebării a posibilității României de a apăra granițele UE, datorită
corupției angajaților vamali.
Obiectivele
MCV au fost stabilite în 2005, pentru o perioadă determinată. Acest tip de presiune
ar fi trebuit să dispară până acum, și nu să se intensifice, să se diversifice
cu noi și noi condiționalități, arii și domenii de monitorizare, impuse în mod
unilateral statului român. În acest context, este de neînțeles poziția
europarlamentarilor PDL, care au apreciat beneficiile MCV și au cerut continuarea
sa pentru România.
Etichetele
de țară și popor corupt, hoț și totalitar, larg mediatizate de agențiile de
știri internaționale, au un efect devastator, atât în ceea ce privește
strategiile și obiectivele noastre de politică externă, cât și asupra vieții de
zi cu zi a semenilor noștri, obligați să trăiască și să muncească dincolo de
granițele acestei țări. România nu este un paradis, dar nu putem accepta să fim
mereu arătați cu degetul ca niște lichelele, care urmăresc, în mod oportunist, să
forțeze ușile Europei, în căutare de furtișaguri.
Poziția
administrației prezidențiale a fost însă nepotrivit de fermă. Sub forma unei
lecții gratuite de geografie la hartă ni s-a dezvăluit că acceptarea în
structurile Schengen și aderarea la Euro țin de ”interesul nostru național” și
de obligațiile asumate prin Tratatul de Aderare la UE. Toți cei care îndrăznesc
să treacă aceste problematici într-un plan secund sunt anatemizați public și
etichetați drept ”trădători de țară”.
Cu
toate acestea, nu s-au explicat consecințele și avantajele unei eventuale
aderări. UE nu este o organizație politico-militară, care să se preocupe de
securitatea colectivă, asemeni unui imperiu istoric. Statele UE cele mai
puternice nu vor ezita să se folosească de cele mai ”slabe”, în eventualitatea
unei crize majore (atac militar, flux migrator masiv). Să nu uităm că statele
euro: Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franța, Cipru sunt deja falite, iar
fluxul imigraționist din țările Asiei și Africii către Europa, dublat de
rețelele mafiote ale traficului de carne vie vor încerca tocmai o breșă către
UE, ușor de penetrat, de tipul României! Aderarea la spațiul Schengen nu va
oferi un scut de protecție suplimentar la frontiere, pe lângă cel NATO. În aceste
situații, nu ne putem baza decât pe noi înșine, pe alianța NATO și SUA,
nicidecum pe calitatea de membru al UE, care este doar o uniune politică și
economică. În acest context, de ce am mai ține cu tot dinadinsul să fim acolo,
în aceste momente de tensiune, blocaj și incertitudine?
Pentru
a satisface însă cerința de securizare tehnică a granițelor, în contextul
calificării pentru Schengen, statul român a semnat la sfârșitul lui 2004
contractul cu firma franco-germană EADS, specalizată pe această problemă, în
valoare de aproape 1 miliard euro. Cu toate acestea, Franța și Germania cer,
prin scrisori oficiale adresate Comisiei Europene, amânarea aderării la
Schengen a României și Bulgariei. Rămânem astfel cu banii plătiți, și totuși pe
din afară.
Dacă
aderarea la Schengen și la Euro sunt obligații care incumbă din Tratatul de
Aderare cu UE, se pare că, din nou, sunt doar unilaterale și ne privesc doar pe
noi, nicidecum pe ceilalți semnatari, care încalcă cu nonșalanță clauzele
contractului inițial. Deși am făcut toate eforturile pentru a îndeplini cerințele
tehnice, nu este suficient, iar acum se invocă alte criterii, mai degrabă
politicianiste sau din sfera bârfelor. Tot răul înspre bine. Probabil, că toate
acestea evidențe ne scutesc de angajamente, prin transferarea răspunderii către
parteneri, și ne salvează totodată de pericolul pătrunderii într-o zonă
instabilă, devastată economico-financiar.
S-a
mai vehiculat ideea că neacceptarea în structurile Schengen ar putea fi
sinonimă cu expulzarea din UE și „anexarea la zona de influență a Rusiei”.
Evident, că este o aberație.
Avem
exemplele țărilor: Danemarca, Suedia, Cehia, Marea Britanie, Polonia, Ungaria,
care nu beneficiază de toate aceste facilități, fie Schengen, fie Euro, și nu
au fost aruncate în izolare, ba dimpotrivă. Totodată, există țări ale Uniunii
Europene, care, odată intrate în Zona Euro, au fost obligate să bată la porțile
Orientului controversat, tocmai pentru a se salva de un iminent colaps
financiar.
Stimați
colegi, este timpul unor acțiuni politice inteligente și vizionare! În acest
context, destul de sumbru pentru UE, cu toate facilitățile ei, la care avem sau
nu acces, este cel mai bine să ne definim corect ”interesul național”, să
încercăm să rezolvăm cu maximă prioritate problemele interne: creșterea
absorbției fondurilor europene, integrarea rromilor, reducerea tendinței migrației
forței de muncă din România, prin asigurarea unor oportunități reale, un sistem
decent de sănătate, educație etc. Probabil că, la timpul potrivit, când climatul
politic și economic european va fi mai favorabil, vom atinge și aceste
obiective de aderare, fără riscurile și incertitudinile prezentului.
Loading