”Neamul este etern prin Cultul Eroilor” spunea Nicolae Iorga. Ziua Eroilor este principalul reper comemorativ, cult al eroilor și o sărbătoare națională a poporului român.
Primele preocupări în acest sens au avut ca început anul 1919, când s-a înființat ”Societatea Mormintelor Eroilor Căzuți în Război”, având nobila misiune de a îngriji şi păstra mormintele şi operele comemorative de război, a descoperi noi morminte ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, a aduce îmbunătăţiri cimitirelor eroilor şi a organiza ceremoniale religioase şi militare la mormintele eroilor. Președinte de onoare era Regina Maria, iar preşedinte executiv, Episcopul de Caransebeş, începând cu 1925 Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea.
Istoria sărbătorii naționale are ca dată de început 20 aprilie 1920, când Guvenul României, prin Decretul-Lege 1693/1920, aprobă propunerea Bisericii Ortodoxe Române și a Ministerului de Război de a se sărbători în fiecare an Ziua Eroilor, odată cu Sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos. Drept consecință, Societatea ”Cultul Eroilor” a adunat în cimitirele eroilor osemintele a 200.000 de eroi români şi străini, care se aflau în morminte izolate sau grupuri de morminte răzleţe, a repatriat din şi în străinătate rămăşiţele a peste 1.500 eroi, pe baza convenţiilor stabilite, a construit 106 cimitire militare definitive şi 14 mausolee, s-au asimilat mormintele de război şi cele ale ostaşilor şi civililor căzuţi în timp de pace în luptele pentru apărarea graniţelor, a ordinii publice şi a siguranţei de stat.
Prin Decretul Consiliului de Stat 117/1975, eroii patriei au fost comemorați până în 1995, în data de 9 mai, Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei împotriva fascismului. Tot la propunerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe, la data de 30 mai 1995, prin Legea nr. 48, Parlamentul României a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor odată cu Înălţarea Domnului Iisus Hristos, revenindu-se după 75 de ani la tradiţia din perioada interbelică.
Un simbol al ostașilor români, al tuturor celor care au făcut minuni de vitejie pentru apărarea patriei, care și-au dat jertfa supremă pentru existența și propășirea neamului românesc, plătind cu sângele dezrobirea și unitatea națională a românilor este Eroul Necunoscut, ce se odihnește în Parcul Carol din București. Așa cum scrie pe monumental funerar: ”Pe oasele lui, odihnește pământul României întregite”. Iată povestea lui, a eroului fără nume:
La 14 mai 1923, la Mărășești, Ministrul de război și ofițeri superiori ai Armatei Române au asistat la momentul emoționant al alegerii eroului, de către elevul fruntaș și orfan de război, Amilcar Săndulescu, fiul sublocotenentului Constantin Săndulescu, căzut la datorie și așezat în mormânt comun. Din 10 sicrie identice, acesta l-a ales pe cel cu nr. 4, dintr-o pornire lăuntrică, numai de el știută: „M-am dus înaintea celor zece sicrie tremurând și stăteam la îndoială pe care să pun mâna. Dar, deodata, m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conștiință, am pus mîna pe el. În momentul acela, un mare fior mi-a străbătut tot sufletul și mi-au venit pe buze cuvintele: Acesta este tatăl meu. Îngenunchind, m-am rugat: Doamne, Dumnezeul meu, ai in pază pe toți eroii neamului, ai și pe tatăl meu“.
Cuvintele Regelui Ferdinand, din 17 mai 1923, rostite cu ocazia reînhumării în Parcul Carol I a rămășițelor Eroului Necunoscut, rămân unele dintre cele mai frumoase adresate vreodată celor care sunt tăria și dăinuirea acestui neam: “Cu cununi de laur erau întâmpinaţi în vechime biruitorii sub arcuri de triumf şi tot cu cununi de laur se cinsteau mucenicii credinţei mântuitoare. Cununa de laur ce-ţi aduce întâiul Rege al României Mari, ţie ostaşului fără nume, care întrupezi, de acum şi până în veac, jertfa sutelor de mii de vieţi închinate pe altarul patriei pentru mărirea şi unitatea naţională, este şi cununa muceniciei, şi cununa biruitorului. Toată suflarea românească, în clipa aceasta îşi îndreaptă gândurile patriotice spre tine, simbolul jertfei şi al vitejiei; toţi ochii lăcrămează, toate inimile bat, acum, pentru cei iubiţi ai lor, cari, singuri sub cerul lui Dumnezeu, sau în vitejia luptelor au închis ochii departe de orice mângâiere. Iar înaintea locaşului tău de veci se închină azi, cu adâncă recunoştinţă, Ţara întreagă, căci fără nume fiind, eşti al neamului întreg.“
În calitate de creștini, de nepoți și strănepoți ai acestor eroi, cinstim, cu tot respectul și prețuirea care se cuvin, vitejia, devotamentul, spiritul de sacrificiu, dovedite în luptele pentru apărarea ființei naționale, a poporului și a gliei străbune. Biruitori sau înfrânți, anonimi sau figuri de legendă, vor rămâne veșnic în sufletele noastre și vor continua să trăiască, prin întreg poporul pe care l-au făurit, pe plaiurile pe care le-au apărat cu prețul vieții.
Ne înclinăm cu emoție în fața mormintelor lor, aducem jerbe de flori și lacrimile recunoștinței, îi pomenim veșnic și împărtășim urmașilor noștri faptele de vitejie și eroism, spre a sădi în inimile lor sentimental patriotismului, mândriei și demnității naționale.
Dumnezeu să îi odihnească pe toți martirii neamului, acolo unde îi primește pe cei curajoși, merituoși și neprihăniți!
Acum, mai avem norocul și onoarea de a mai avea printre noi astfel de eroi, care însă își duc traiul de pe o zi pe alta, marcați de răni, suferință, amintiri teribile, boală, bătrânețe, dar și sărăcie. Au luptat pe front pentru apărarea patriei și a neamului românesc în războaiele mondiale, dar beneficiază de drepturi bănești de mizerie. Pentru patru ani de front ca soldat, un veteran de război din România primește 350 de lei în plus la pensie. Prin comparație, un veteran de război sârb, care a luptat în Armata de eliberare a lui Tito, are în jur de 2.800 de euro lunar.
Mai exact, invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acorda o indemnizaţie, după cum urmează:
- invalizilor de război: 148 lei lunar (marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate), 132 lei lunar (cei încadraţi în gradul II de invaliditate), 112 lei lunar (cei încadraţi în gradul III de invaliditate);
- veteranilor de război: 92 lei lunar;
- văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit: 92 lei lunar. Stimați colegi, într-adevăr, timpul trece, noi toți suntem trecători, dar faptele lor de eroism nu se vor șterge niciodată, căci rămân săpate la temelia acestei țări. A-i onora, a-i prețui pe acești fii de seamă ai poporului român, a le mulțumi, a le glorifica vitejia înseamnă, în primul rând, a le oferi o bătrânețe liniștită și un trai decent, atâta cât le-a mai permis Dumnezeu să rămână, pe pământul stropit cu sângele lor și al camarazilor lor. De aceea, se impune cu celeritate reanalizarea situației veteranilor, invalizilor și văduvelor de război și acordarea acestora a unui cuantum corespunzător al drepturilor bănești! Noi nu avem dreptul să rămânem nepăsători, să stingem flacăra aducerii aminte și să-i lăsăm părăsiți în uitare!
Primele preocupări în acest sens au avut ca început anul 1919, când s-a înființat ”Societatea Mormintelor Eroilor Căzuți în Război”, având nobila misiune de a îngriji şi păstra mormintele şi operele comemorative de război, a descoperi noi morminte ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, a aduce îmbunătăţiri cimitirelor eroilor şi a organiza ceremoniale religioase şi militare la mormintele eroilor. Președinte de onoare era Regina Maria, iar preşedinte executiv, Episcopul de Caransebeş, începând cu 1925 Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea.
Istoria sărbătorii naționale are ca dată de început 20 aprilie 1920, când Guvenul României, prin Decretul-Lege 1693/1920, aprobă propunerea Bisericii Ortodoxe Române și a Ministerului de Război de a se sărbători în fiecare an Ziua Eroilor, odată cu Sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos. Drept consecință, Societatea ”Cultul Eroilor” a adunat în cimitirele eroilor osemintele a 200.000 de eroi români şi străini, care se aflau în morminte izolate sau grupuri de morminte răzleţe, a repatriat din şi în străinătate rămăşiţele a peste 1.500 eroi, pe baza convenţiilor stabilite, a construit 106 cimitire militare definitive şi 14 mausolee, s-au asimilat mormintele de război şi cele ale ostaşilor şi civililor căzuţi în timp de pace în luptele pentru apărarea graniţelor, a ordinii publice şi a siguranţei de stat.
Prin Decretul Consiliului de Stat 117/1975, eroii patriei au fost comemorați până în 1995, în data de 9 mai, Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei împotriva fascismului. Tot la propunerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe, la data de 30 mai 1995, prin Legea nr. 48, Parlamentul României a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor odată cu Înălţarea Domnului Iisus Hristos, revenindu-se după 75 de ani la tradiţia din perioada interbelică.
Un simbol al ostașilor români, al tuturor celor care au făcut minuni de vitejie pentru apărarea patriei, care și-au dat jertfa supremă pentru existența și propășirea neamului românesc, plătind cu sângele dezrobirea și unitatea națională a românilor este Eroul Necunoscut, ce se odihnește în Parcul Carol din București. Așa cum scrie pe monumental funerar: ”Pe oasele lui, odihnește pământul României întregite”. Iată povestea lui, a eroului fără nume:
La 14 mai 1923, la Mărășești, Ministrul de război și ofițeri superiori ai Armatei Române au asistat la momentul emoționant al alegerii eroului, de către elevul fruntaș și orfan de război, Amilcar Săndulescu, fiul sublocotenentului Constantin Săndulescu, căzut la datorie și așezat în mormânt comun. Din 10 sicrie identice, acesta l-a ales pe cel cu nr. 4, dintr-o pornire lăuntrică, numai de el știută: „M-am dus înaintea celor zece sicrie tremurând și stăteam la îndoială pe care să pun mâna. Dar, deodata, m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conștiință, am pus mîna pe el. În momentul acela, un mare fior mi-a străbătut tot sufletul și mi-au venit pe buze cuvintele: Acesta este tatăl meu. Îngenunchind, m-am rugat: Doamne, Dumnezeul meu, ai in pază pe toți eroii neamului, ai și pe tatăl meu“.
Cuvintele Regelui Ferdinand, din 17 mai 1923, rostite cu ocazia reînhumării în Parcul Carol I a rămășițelor Eroului Necunoscut, rămân unele dintre cele mai frumoase adresate vreodată celor care sunt tăria și dăinuirea acestui neam: “Cu cununi de laur erau întâmpinaţi în vechime biruitorii sub arcuri de triumf şi tot cu cununi de laur se cinsteau mucenicii credinţei mântuitoare. Cununa de laur ce-ţi aduce întâiul Rege al României Mari, ţie ostaşului fără nume, care întrupezi, de acum şi până în veac, jertfa sutelor de mii de vieţi închinate pe altarul patriei pentru mărirea şi unitatea naţională, este şi cununa muceniciei, şi cununa biruitorului. Toată suflarea românească, în clipa aceasta îşi îndreaptă gândurile patriotice spre tine, simbolul jertfei şi al vitejiei; toţi ochii lăcrămează, toate inimile bat, acum, pentru cei iubiţi ai lor, cari, singuri sub cerul lui Dumnezeu, sau în vitejia luptelor au închis ochii departe de orice mângâiere. Iar înaintea locaşului tău de veci se închină azi, cu adâncă recunoştinţă, Ţara întreagă, căci fără nume fiind, eşti al neamului întreg.“
În calitate de creștini, de nepoți și strănepoți ai acestor eroi, cinstim, cu tot respectul și prețuirea care se cuvin, vitejia, devotamentul, spiritul de sacrificiu, dovedite în luptele pentru apărarea ființei naționale, a poporului și a gliei străbune. Biruitori sau înfrânți, anonimi sau figuri de legendă, vor rămâne veșnic în sufletele noastre și vor continua să trăiască, prin întreg poporul pe care l-au făurit, pe plaiurile pe care le-au apărat cu prețul vieții.
Ne înclinăm cu emoție în fața mormintelor lor, aducem jerbe de flori și lacrimile recunoștinței, îi pomenim veșnic și împărtășim urmașilor noștri faptele de vitejie și eroism, spre a sădi în inimile lor sentimental patriotismului, mândriei și demnității naționale.
Dumnezeu să îi odihnească pe toți martirii neamului, acolo unde îi primește pe cei curajoși, merituoși și neprihăniți!
Acum, mai avem norocul și onoarea de a mai avea printre noi astfel de eroi, care însă își duc traiul de pe o zi pe alta, marcați de răni, suferință, amintiri teribile, boală, bătrânețe, dar și sărăcie. Au luptat pe front pentru apărarea patriei și a neamului românesc în războaiele mondiale, dar beneficiază de drepturi bănești de mizerie. Pentru patru ani de front ca soldat, un veteran de război din România primește 350 de lei în plus la pensie. Prin comparație, un veteran de război sârb, care a luptat în Armata de eliberare a lui Tito, are în jur de 2.800 de euro lunar.
Mai exact, invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acorda o indemnizaţie, după cum urmează:
- invalizilor de război: 148 lei lunar (marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate), 132 lei lunar (cei încadraţi în gradul II de invaliditate), 112 lei lunar (cei încadraţi în gradul III de invaliditate);
- veteranilor de război: 92 lei lunar;
- văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit: 92 lei lunar. Stimați colegi, într-adevăr, timpul trece, noi toți suntem trecători, dar faptele lor de eroism nu se vor șterge niciodată, căci rămân săpate la temelia acestei țări. A-i onora, a-i prețui pe acești fii de seamă ai poporului român, a le mulțumi, a le glorifica vitejia înseamnă, în primul rând, a le oferi o bătrânețe liniștită și un trai decent, atâta cât le-a mai permis Dumnezeu să rămână, pe pământul stropit cu sângele lor și al camarazilor lor. De aceea, se impune cu celeritate reanalizarea situației veteranilor, invalizilor și văduvelor de război și acordarea acestora a unui cuantum corespunzător al drepturilor bănești! Noi nu avem dreptul să rămânem nepăsători, să stingem flacăra aducerii aminte și să-i lăsăm părăsiți în uitare!
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu