Să asigurăm cel mai bun start in viață pentru fiecare copil!

Copilul și drepturile sale reprezintă o preocupare relativ recentă a societății, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Celebrarea unei zile dedicate copilului își are începuturile în Turcia anului 1920 (23 aprilie) și, puțin mai târziu, în cadrul Conferinței Mondiale a Bunăstării Copiilor de la Geneva, Elveția, 1925. Tot în 1925, pe 1 Iunie, consulul general chinez din San Francisco, SUA, a sărbătorit Festivalul Dragonului, alături de un grup de copii chinezi orfani. Începând cu acea dată, 1 Iunie devine Ziua Internațională a Copiilor în numeroase state; în România, începând cu 1950. În 1924, Liga Națiunilor Unite a adoptat Declarația Drepturilor Copilului. În deceniul al șaselea, ONU recomanda țărilor membre să-i sărbătorească pe copii. În 1958, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a emis recomandarea ca toate țările să instituie o Zi Universală a Copilului și să demareze acțiuni, care să genereze bunăstare copiilor de pretutindeni. La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a Națiunilor Unite vota Declarația Drepturilor Copilului, care conținea, din păcate, simple recomandări. Prin urmare, aceste problematici vor fi tratate, în practică, în funcție de contextul local al fiecărei țări: în unele fiind respectate cu strictețe, în timp ce, în altele, cu desăvârșire, ignorate, așa că Ziua Copilului se va sărbători pe glob la date diferite sau chiar deloc. Tot la 20 noiembrie, de data aceasta, în 1989, s-a adoptat Convenția pentru Drepturile Copilului. Această zi, cu dublă semnificație istorică, va deveni sărbătoarea copilului, în special, în țările occidentale.

În septembrie 1990, Parlamentul României ratifică Convenția Națiunilor Unite, ce stabilește drepturi civile, economice, politice, sociale și culturale pentru copii, astfel că prevederile sale devin parte a dreptului intern românesc: Copilul are dreptul la liberă exprimare (orală, scrisă, tipărită, artistică, etc.); libertate de gândire, de conștiință, de religie; protecție împotriva oricăror forme de violență, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon, neglijență, rele tratamente sau exploatare, inclusiv sexuală sau violență sexuală; protecția copiilor handicapați fizic și mental și asigurarea acestora a unei vieți decente, împlinite, demne, cu favorizarea autonomiei și facilitarea participării active la viața socială; dreptul fiecărui copil de a beneficia de un nivel de trai, care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, morală, spirituală, socială; dreptul la educație; dreptul la odihnă, vacanță; dreptul de a practica activități recreative, adecvate vârstei și de a participa la viața cultural-artistică; protecție împotriva exploatării economice sau împotriva constrângerii la vreo muncă, ce implică risc potențial sau care-i poate compromite educația, dăuna sănătății sau dezvoltării sale fizice, spirituale, mentale, sociale, morale; protecție împotriva răpirii, vânzării și traficului de copii, torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante. Statul are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura recuperarea fizică, psihologică și reintegrarea socială a copiilor, victime ale vreunei forme de neglijență, exploatare, abuz, tortură, pedepse, tratamente crude, inumane sau degradante. Conform Convenției, părinții au responsabilități comune pentru creșterea și dezvoltarea copilului și vor acționa, în primul rând, în interesul suprem al copilului.

În secolul în care trăim, încă mai există mulți copii care nu au o identitate legală, nu au acces la alimentație corespunzătoare și apă potabilă, mijloace de igienă minimală, educație sau îngrijire medicală preventivă și curativă; sunt vânduți ca sclavi sau donatori de organe, obligați să lupte pe front, să se prostitueze, să fure, să cerșească, să presteze munci necalificate, la negru, în mod gratuit sau plătite derizoriu; sunt abuzați, exploatați, maltratați, uciși.

Din păcate, în România, ne confruntăm cu realitatea sărăciei și lipsei de oportunități, care își pune amprenta, în mod devastator asupra categoriei sociale cele mai expuse, mai vulnerabile, copiii, prin: un nivel ridicat al abandonului la naștere; hrană proastă sau chiar lipsa ei, un acces redus la medicație și servicii medicale de calitate conduc la o stare generală precară a sănătății copilului și un nivel ridicat al mortalității infantile; în unele familii, alocațiile sunt singurele surse stabile de venit, copiii sunt forțați să abandoneze învățământul și să se transforme în delincvenți juvenili, muncind la negru, furând, prostituându-se sau cerșind; familiile se destramă, prin plecarea părinților la muncă peste graniță, această situație psiho-traumatizantă fiind o cauză majoră a dobândirii unor deviații comportamentale în rândul minorilor; etc.

România este și Țara Copiilor Supradotați: o dovedește numeroasele evaluări și concursuri internaționale, de unde copiii români se întorc cu rezultate de excepție. Pentru aceștia, dar și pentru noi, în scopul de a fructifica această șansă pe care ne-a oferit-o Dumnezeu, trebuie să punem la punct un sistem de educație, care să-i ajute să-și realizeze contribuția față de sine și față de societate. Conceptul de supradotare trebuie luat în considerare, în toate formele sale de manifestare, asociat dezvoltării avansate în orice domeniu și corelat cu un sistem educativ adecvat, variat și multiplu. Prin metode educative speciale, de identificare, îndrumare, acumulare și accelerare trebuie formate, dezvoltate și promovate abilitățile active și potențiale ale tuturor categoriilor de copii, în scopul emancipării, al evoluției intelectuale.

”La mulți ani, copiilor de pretutindeni!” Stimați colegi, de Ziua Internațională a Copiilor, gândurile noastre se îndreaptă spre toți copiii acestei planete, spre ”propriile mlădițe, neprețuite podoabe ale prezentului, plămadă vie a viitorului”. Este un prilej de a aduce în prim-plan puritatea, inocența, dragostea, generozitatea, duioșia, bucuria și zâmbetul lor. Fiecare copil trebuie să aibă asigurat cel mai bun start în viață, și aceasta este principala reponsabilitate a fiecăruia dintre noi, membrii ai familiei sau indivizi, care activăm în domenii cu impact asupra vieții vlăstarelor societății: educatori, medici, asistenți sociali, politicieni! Viitorul comunităților din care fac parte, viitorul națiunilor și al lumii întregi depinde de ei, dar depine și de noi, de felul cum înțelegem să acționăm și să prioritizăm interesele, energiile, resursele.

Loading