Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007 prevede celebrarea anuală, în data de 5 iunie, a Zilei Învățătorului. Începând cu Anul Școlar 2013-2014, zilele de 5 iunie – Ziua Învățătorului și 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației vor fi marcate special în structura de învățământ.
Țara noastră se poate mândri cu dascăli de seamă, care ne-au călăuzit tot parcursul istoric al națiunii: Gheorghe Lazăr, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Aurel Popovici, Mihail Kogălniceanu, Spiru Haret, Barbu Catargiu, Gheorghe Asachi, Vasile Pârvan, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Densușianu, Ion Brătianu, Nicolae Paulescu, Ionel Brătianu, Nae Ionescu, Tache Ionescu, Grigore Moisil, Costin Nenițescu, Gheorghe Țițeica, etc.
Educatorul este factorul fundamental al viitorului tinerei generații, formatorul conștiinței acesteia, modelatorul sufletelor și al minților. Roadele sale se măsoară în ani, în decenii și depind de pasiunea, dăruirea de sine, tenacitatea, perseverența, măiestria, sensibilitatea, dragostea și lumina pe care o transmit. El deschide drumurile spre cunoaștere, spre înțelepciune, descoperă abilitățile și le conduce spre profesiunile cele mai potrivite.
Sectorul educației s-a confruntat cu multiple probleme, în ultimii ani, în special, datorită salarizării reduse, deloc motivantă și neatractivă pentru cei care își încep o carieră, și a consecinței directe a reducerii numărului cadrelor didactice calificate. Spre exemplu, în anul școlar 2010-2011, a scăzut numărul cadrelor didactice cu 1.000, față de anul anterior, iar raportul copii/cadru didactic a crescut, la nivelul din 2000.
Totuși, consider că nu este corect să comparăm salariile nominale plătite în România, cu cele din alte țări, atâta timp cât capacitatea economiilor, de a susține un anumit nivel al salariilor, diferă (ponderea veniturilor în PIB este de 32% în România, față de 40% în UE). Este mai potrivit să analizăm comparativ ponderile în PIB ale salariilor profesorilor. Din nefericire, la acest capitol, în țara noastră, nivelul de retribuție al profesorilor este unul dintre cele mai scăzute din UE, cu un salariu de bază raportat la PIB/cap de locuitor sub 50%. În plus, pentru a ajunge la maximul salariul, un cadru didactic trebuie să aștepte în jur de 34 de ani.
Între 1995 și 2013, Bugetul alocat Educației nu a depășit niciodată 4,5% din PIB. În 2011, Bugetul Educației a fost de 4,1%, în 2012, 4%, iar în 2013, 4,2%. Comparativ, media europeană era, în 2011, de 5,3%, cu Danemarca (7,8%), Cipru și Suedia în fruntea topului și Bulgaria (3,6%) și Slovacia (4%), singurele pe care am reușit să le devansăm. În prezent, Finlanda se află pe prima poziție, cu 10% din PIB alocat acestui domeniu.
Tot în 2011, cheltuielile cu salariile în domeniul educațional au fost de doar 1,9% din PIB, procent scăzut dramatic față de anii anteriori, odată cu reducerea salariilor din 2010, plasându-ne pe ultimul loc în UE. La fel, ponderea salariilor în total cheltuieli educaționale au fost, în același an, de doar 46%, comparativ cu 61%, media europeană.
Un aspect pozitiv este constatarea că România face parte din grupul țărilor în care profesorul își poate dubla veniturile, pe parcursul carierei, și are posibilitatea de a fi recompensat, în funcție de performanțele pozitive ale actului pedagogic sau în funcție de performanțele elevilor.
Potrivit Raportului Comisiei Europene ”Salariile și sporurile profesorilor și directorilor de școli din Europa 2011/2012”, la nivel mondial, 16 țări din UE au blocat sau redus salariile profesorilor, începând cu cea de-a doua jumătate a lui 2010. Cele mai grav afectate au fost Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia și Slovenia. Același document constată că, în România, ”salariile profesorilor au ajuns la nivelurile dinainte de criză”. În Grecia, s-a redus salariul de bază al cadrelor didactice cu 30% și s-au eliminat primele de sărbători. În Irlanda, a scăzut cu 13% în 2011, și cu încă 20%, în 2012, pentru noii intrați în sistem. În cazul Spaniei și Portugaliei, salariile din întreg sistemul public au scăzut cu 5% în 2010 și au rămas blocate la acest nivel.
Compania Globală pentru Educație este o inițiativă a societății civile, susținută de ONG-uri și organizații guvernamentale, începută în 1999, cu scopul de a eradica criza mondială în domeniul educației. În fiecare an, se organizează Săptămâna Globală de Acțiune, în care se derulează diverse evenimente și dezbateri pe anumite teme. Anul acesta, sloganul este: ”Fiecare copil are nevoie de un profesor. Profesori pregătiți pentru toți copiii”, aducându-se în prim-plan problemele din educație și nevoia copiilor de a beneficia de profesori bine calificați.
Stimați colegi, să nu uităm că nepăsarea și remarcele cinice ale unui mare prim-ministru interbelic, Nicolae Iorga (”dascălii sunt sfertodocți”, ”Dacă învățătorii sunt disperați, … să cultive grădini, să cânte la nunți … sau să se arunce în mare,”), adresat reprezentanților Asociației Generale a Învățătorilor din România, care i-au cerut să ia atitudine pentru îndreptarea situației dificile a cadrelor didactice, au fost cele care i-au retras brusc uriașa susținere de care se bucura din partea poporului. Având în vedere contextul actual, este necesar să inițiem derularea unor programe de stabilizare a cadrelor didactice, la nivel național, cunoscându-se faptul că, în anul școlar 2011-2012, 1 din 6 cadre didactice erau noi, iar fluctuația cadrelor didactice se situează undeva între 30-40% anual, potrivit Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. De asemenea, este extrem de importantă, atragerea celor mai buni candidați către profesia de cadru didactic, sprijinul acestora și dezvoltarea maximă a competențelor lor, promovarea excelenței în predare, pentru că o educație inițială corespunzătoare a profesorului și evoluția profesională continuă cresc calitatea educației și asigură premisele unei calificări înalte a forței de muncă.
Țara noastră se poate mândri cu dascăli de seamă, care ne-au călăuzit tot parcursul istoric al națiunii: Gheorghe Lazăr, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Aurel Popovici, Mihail Kogălniceanu, Spiru Haret, Barbu Catargiu, Gheorghe Asachi, Vasile Pârvan, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Densușianu, Ion Brătianu, Nicolae Paulescu, Ionel Brătianu, Nae Ionescu, Tache Ionescu, Grigore Moisil, Costin Nenițescu, Gheorghe Țițeica, etc.
Educatorul este factorul fundamental al viitorului tinerei generații, formatorul conștiinței acesteia, modelatorul sufletelor și al minților. Roadele sale se măsoară în ani, în decenii și depind de pasiunea, dăruirea de sine, tenacitatea, perseverența, măiestria, sensibilitatea, dragostea și lumina pe care o transmit. El deschide drumurile spre cunoaștere, spre înțelepciune, descoperă abilitățile și le conduce spre profesiunile cele mai potrivite.
Sectorul educației s-a confruntat cu multiple probleme, în ultimii ani, în special, datorită salarizării reduse, deloc motivantă și neatractivă pentru cei care își încep o carieră, și a consecinței directe a reducerii numărului cadrelor didactice calificate. Spre exemplu, în anul școlar 2010-2011, a scăzut numărul cadrelor didactice cu 1.000, față de anul anterior, iar raportul copii/cadru didactic a crescut, la nivelul din 2000.
Totuși, consider că nu este corect să comparăm salariile nominale plătite în România, cu cele din alte țări, atâta timp cât capacitatea economiilor, de a susține un anumit nivel al salariilor, diferă (ponderea veniturilor în PIB este de 32% în România, față de 40% în UE). Este mai potrivit să analizăm comparativ ponderile în PIB ale salariilor profesorilor. Din nefericire, la acest capitol, în țara noastră, nivelul de retribuție al profesorilor este unul dintre cele mai scăzute din UE, cu un salariu de bază raportat la PIB/cap de locuitor sub 50%. În plus, pentru a ajunge la maximul salariul, un cadru didactic trebuie să aștepte în jur de 34 de ani.
Între 1995 și 2013, Bugetul alocat Educației nu a depășit niciodată 4,5% din PIB. În 2011, Bugetul Educației a fost de 4,1%, în 2012, 4%, iar în 2013, 4,2%. Comparativ, media europeană era, în 2011, de 5,3%, cu Danemarca (7,8%), Cipru și Suedia în fruntea topului și Bulgaria (3,6%) și Slovacia (4%), singurele pe care am reușit să le devansăm. În prezent, Finlanda se află pe prima poziție, cu 10% din PIB alocat acestui domeniu.
Tot în 2011, cheltuielile cu salariile în domeniul educațional au fost de doar 1,9% din PIB, procent scăzut dramatic față de anii anteriori, odată cu reducerea salariilor din 2010, plasându-ne pe ultimul loc în UE. La fel, ponderea salariilor în total cheltuieli educaționale au fost, în același an, de doar 46%, comparativ cu 61%, media europeană.
Un aspect pozitiv este constatarea că România face parte din grupul țărilor în care profesorul își poate dubla veniturile, pe parcursul carierei, și are posibilitatea de a fi recompensat, în funcție de performanțele pozitive ale actului pedagogic sau în funcție de performanțele elevilor.
Potrivit Raportului Comisiei Europene ”Salariile și sporurile profesorilor și directorilor de școli din Europa 2011/2012”, la nivel mondial, 16 țări din UE au blocat sau redus salariile profesorilor, începând cu cea de-a doua jumătate a lui 2010. Cele mai grav afectate au fost Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia și Slovenia. Același document constată că, în România, ”salariile profesorilor au ajuns la nivelurile dinainte de criză”. În Grecia, s-a redus salariul de bază al cadrelor didactice cu 30% și s-au eliminat primele de sărbători. În Irlanda, a scăzut cu 13% în 2011, și cu încă 20%, în 2012, pentru noii intrați în sistem. În cazul Spaniei și Portugaliei, salariile din întreg sistemul public au scăzut cu 5% în 2010 și au rămas blocate la acest nivel.
Compania Globală pentru Educație este o inițiativă a societății civile, susținută de ONG-uri și organizații guvernamentale, începută în 1999, cu scopul de a eradica criza mondială în domeniul educației. În fiecare an, se organizează Săptămâna Globală de Acțiune, în care se derulează diverse evenimente și dezbateri pe anumite teme. Anul acesta, sloganul este: ”Fiecare copil are nevoie de un profesor. Profesori pregătiți pentru toți copiii”, aducându-se în prim-plan problemele din educație și nevoia copiilor de a beneficia de profesori bine calificați.
Stimați colegi, să nu uităm că nepăsarea și remarcele cinice ale unui mare prim-ministru interbelic, Nicolae Iorga (”dascălii sunt sfertodocți”, ”Dacă învățătorii sunt disperați, … să cultive grădini, să cânte la nunți … sau să se arunce în mare,”), adresat reprezentanților Asociației Generale a Învățătorilor din România, care i-au cerut să ia atitudine pentru îndreptarea situației dificile a cadrelor didactice, au fost cele care i-au retras brusc uriașa susținere de care se bucura din partea poporului. Având în vedere contextul actual, este necesar să inițiem derularea unor programe de stabilizare a cadrelor didactice, la nivel național, cunoscându-se faptul că, în anul școlar 2011-2012, 1 din 6 cadre didactice erau noi, iar fluctuația cadrelor didactice se situează undeva între 30-40% anual, potrivit Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. De asemenea, este extrem de importantă, atragerea celor mai buni candidați către profesia de cadru didactic, sprijinul acestora și dezvoltarea maximă a competențelor lor, promovarea excelenței în predare, pentru că o educație inițială corespunzătoare a profesorului și evoluția profesională continuă cresc calitatea educației și asigură premisele unei calificări înalte a forței de muncă.
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu