Biserica și statul, împreună în lupta pentru eradicarea sărăciei

Prin Legea nr. 489/2006, privind Libertatea religioasă și Regimul general al Cultelor, ”Statul Român recunoaște cultelor rolul spiritual, educațional, social – caritativ, cultural și de parteneri sociali, precum și statutul acestora de factori ai păcii sociale” (art. 7, alin. 1).

Prin același act normativ, în art. 9, alin. 5, se face referire la posibilitatea încheierii unor parteneriate sociale sau acorduri între stat și cultele religioase, în domenii de interes comun, iar în art. 10, alin. 6 se amintește faptul că Statul are obligația de a susține material, la cerere, activitatea cultelor recunoscute prin lege, în funcție de numărul credincioșilor și de nevoile reale ale acestora.

Timp de aproape două mii de ani, ocrotirea indivizilor, a grupurilor, a comunităţilor aflate în situaţii problematice a rămas o preocupare exclusivă a Bisericii, statele implicându-se în domeniul social doar prin funcţii represive. Până în secolul al XIX-lea, asistenţa socială practicată de instituțiile religioase a fost principalul element în sprijinul săracilor şi al celelorlalte categorii defavorizate.

Astfel, Biserica are o implicare tradițională constantă în acest domeniu și, de aceea, este esențială cooperarea între stat și biserică, mai ales în contextul actual al crizei economico-financiare, pentru rezolvarea problemelor: sărăciei, șomajului, migrației forței de muncă, sănătății precare, categoriilor defavorizate, cu dizabilități, bătrânilor, copiilor, violenței în familie, delincvenței juvenile, destrămării familiilor etc.

În prezent, Biserica trebuie să-și adapteze strategiile misionare realităților prezentului și să construiască ”legătura profundă între libertate și sfințenie”, așa cum spunea PF Patriarh Daniel.

La nivel mondial, 850 de milioane de oameni suferă de foame sau sunt subnutriți, din care 170 de milioane de copii. La fiecare 5 secunde moare un copil cu o vârstă sub 5 ani, iar anual mor aproximativ 30 milioane de oameni din cauza subnitriției. 1,4 miliarde de oameni nu au acces la energie electrică, 880 milioane nu dispun de apă potabilă, iar 2,6 miliarde nu au canalizare.

În ceea ce privește decalajele între categoriile sociale, în UE, cei mai bogați 20 la sută câștigă de cinci ori mai mult decât cei mai săraci 20 la sută, în timp ce, în România, cei mai bogați 20 la sută câștigă de șapte ori mai mult decât cei mai săraci 20 la sută. De asemenea, se pare că măsurile de austeritate ale guvernelor, luate pe perioada crizei, au lovit mai mult în cei cu venituri mici, decat în cei cu venituri mari.

În România, potrivit datelor Institutului Național de Statistică din 2011 calculate după rezultatele recensământului din același an, 46% din populație, adică 8,89 milioane persoane se afla în risc de sărăcie sau excluziune socială, raportat la un nivel mediu de 23% în UE. Avem, așadar, cel mai ridicat risc din Uniunea Europeană. Se pare că cei mai afectați sunt copiii: 48,7%, comparativ cu 39% persoane aflate în câmpul muncii și 39,9% pensionarii. Tot în România se află cei mai mulți salariați care trăiesc cu doar 60% din venitul mediu pe economie, adică 530 RON, după datele din ultimul trimestru al lui 2011. Clasamentul continuă cu Grecia și Spania. Urmează un dezonorant loc doi în topul sărăciei: 40,3% dintre români trăiesc la limita subzistenței.

Românii, unul dintre cele mai religioase popoare ale continentului, s-au îndreptat întotdeaua către Biserică ca spre un izvor de curaj, speranță, alinare în clipele grele, de deznădejde, teamă, durere. Încă de la începuturi, creștinismul a  dus o luptă neîncetată pentru combaterea sărăciei, prin promovarea milei, ca una dintre cele mai importante virtuți creștine, alături de iubire, credință, înțelepciune, nădejde, blândețe, smerenie, dreptate, pace, hărnicie.

Biblia creștină reproduce, în Noul Testament, cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos în predica de pe munte: „Ferice de voi, care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! Ferice de voi, care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde!” (Luca 6, 20-21). În Vechiul Testament, înțeleptul Solomon, regele Israelului povățuiește: „Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă! Căci Domnul le va apăra pricina lor şi va despuia viaţa celor ce-i despoaie.” (Proverbe 22, 22-23), ,,Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns, când va striga.”, ”Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l-a făcut.”  întăreşte acelaşi înţelept.

Promovarea ideii de dragoste și ajutor față de semenul aflat în nevoie se regăsește în prim-plan și în celelalte mari religii ale lumii.

În iudaism, Dumnezeu dă poruncă în Levitic: „Când veţi secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor. Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta şi să nu strângi boabele care vor cădea din ei. Să le laşi săracului şi străinului.” (Levitic 19,9-10)

Coranul, cartea sfântă a islamului, cuprinde îndemnul: „O, oamenii mei! Daţi fără măsură şi nu reţineţi oamenilor lucrurile ce li se cuvin: nu faceţi răul, intenţionând să înşelaţi. Ceea ce vă dă Allah este tot ce aveţi nevoie, preaiubiţilor!” (Coran 11:85-86)

În budism, culegerile sacre de texte cuprind povața: „Cu adevărat, avarii nu pot ajunge pe tărâmurile cereşti… Dar înţeleptul care se bucură să ofere devine numai prin aceasta fericit în viaţa de apoi”. Budha spunea despre săraci: „Ai milă faţă de toate fiinţele, deopotrivă sărace sau bogate; fiecare suferă în felul său. Unii suferă prea mult, alţii prea puţin”.

În epopeea Mahambharata a hinduismului se spune că: „cel care hrăneşte un străin şi un călător obosit are parte de o bucurie infinită şi recunoaştere religioasă”.

Gestul caritabil, indiferent de momentul la care se produce, izvorăște din natura noastră religioasă. El poate să se manifeste din solidaritate socială, din necesitatea menținerii unui anumit nivel al coeziunii sociale, dar aceasta nu exclude motivația principal religioasă care îl comandă. Mai mult, chiar și atunci când pleacă dintr-o rațiune politică, el se înfăptuiește, cel mai adesea, în contul Bisericii și întotdeauna în spiritul ei: al grijii și iubirii față de aproape.

Stimați colegi, în calitate de instituție sau organizație care aplică politicile sociale, Biserica devine parte funcțională a societății civile și poate contribui la furnizarea unor servicii sociale mai puțin costisitoare, comparativ cu cele finanțate prin Bugetul public. Statul poate valorifica experiența îndelungată a Bisericii, vocația sa definitorie de a sluji pe cei aflați în nevoi sau suferințe, dar și credibilitatea de care se bucură în rândul oamenilor, pentru a aplica măsurile de asistență socială cu succes, pentru a crea o societate mai bună și un nivel de trai favorabil pentru cetățeni. În această direcție, este obligatorie funcționarea, la nivel național, a unui organism consultativ, care să reunească reprezentanți ai cultelor religioase, ai Ministerului Muncii și ai Secretariatului pentru Culte, care să acționeze sinergic pentru îmbunătățirea, la nivel material și spiritual, a vieții în România.

Loading