luni, 16 decembrie 2013

”Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”



Au trecut 24 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Totul a început la Timişoara, devenit, la 20 decembrie 1989, primul oraş liber al unei Românii îngenuncheate de comunism. Pe străzile sale se striga pentru prima dată cuvântul ”libertate”. Evenimentele de atunci au spulberat un regim opresiv, care se considera invincibil. Au rămas însă în urmă eroii, știuți și neștiuți, familiile distruse, întrebări fără răspuns.
A început la Timişoara în 15 decembrie. A continuat în zilele de 16 şi 17, când au căzut primii martiri. Din 16 decembrie și până în 22, când Revoluția s-a întins în toată țara, acest oraș a luptat singur împotriva dictaturii comuniste și a schimbat astfel cursul nostru istoric.
În 18 decembrie, în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, s-au adunat mai mulţi tineri, care au început să cânte colinde şi să strige lozinci anticomuniste. La un moment dat, a apărut un blindat, din care s-a tras o rafală asupra tinerilor de pe trepte, secerând pe mulţi dintre ei, printre care şi Sorin Leia, tânărul erou făgeţean, născut în comuna Tomești. Chiar dacă ucigașul său a fost ulterior identificat în persoana unui maior de miliție și arestat, în cele din urmă a fost eliberat, din lipsă de probe.
În timpul Revoluției din 1989, pe străzile Timișoarei au murit 119 oameni, 392 au fost răniți și 850 arestați. Lupta a fost nedreaptă, inegală, între oameni simpli și neînarmați corespunzător și forțele echipate și antrenate ale Securității, Miliției, Armatei, activiștilor îndoctrinați; dar revoluționarii au învins, pentru că Dumnezeu, binele și dreptatea au fost de partea lor. Ploaia de gloanțe, arestările, amenințările, asasinatele nu i-au convins să dea înapoi și așa libertatea scumpă a fost câștigată.
În 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarat primul oraş liber al României de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică, înfiinţată pe străzile însângerate ale Timişoarei. Tot în 20 decembrie, oraşul Lugoj, din apropierea Timişoarei, s-a ridicat împotriva regimului comunist. Aici au căzut eroii Revoluţiei: Daniel Borcea şi Valentin Rosada.
În 21 decembrie, mitingul grandios organizat de dictator la Bucureşti s-a transformat într-o mişcare anticeauşistă şi anticomunistă. În aceeaşi zi au început mişcări revoluţionare în cele mai mari oraşe ale ţării: Cluj, Braşov, Sibiu, Arad, Târgu-Mureş, Caransebeş, Cugir etc. Deşi autorităţile au deschis foc împotriva demonstranţilor, românii nu mai puteau fi înfrânţi.
Regimul comunist a căzut vineri, 22 decembrie 1989, la ora prânzului, odată cu fuga soţilor Ceauşescu din Bucureşti. Ziua de 22 decembrie a fost declarată Ziua Victoriei Revoluţiei române.
”Cu noi este Dumnezeu” strigau sub gloanţe mii de piepturi, acum 24 de ani, cu credinţa că trebuie să readucă darul libertăţii, lumina speranţei şi adevărului generaţiilor de azi şi de mâine. Tinerii au fost cei care au avut curajul şi demnitatea de a sta cu pieptul gol şi fruntea sus în faţa morţii, purtând în sufletul pur idealul întregii noastre istorii.
Curajul fără margini, jertja, eroismul, dragostea de țară și libertate a timișorenilor au constituit exemplu și imbold pentru ceilalți români, care au îndrăznit, la rândul lor, să spună nu dictaturii și opresiunii.
,,În 20 decembrie 1989, Timişoara a intrat definitiv în stăpânirea populaţiei, transformându-se într-un oraş liber, în marea închisoare care devenise, în acele zile, România”, se arăta în preambulul Proclamaţiei de la Timişoara, din martie 1990.  În 20 decembrie, armata s-a alăturat revoluționarilor, iar în 21 decembrie, în Piața Operei, o sută de mii de oameni strigau că sunt gata să  moară pentru libertate.
Revoluția de la Timișoara a fost o revoluție anticomunistă a poporului, despre care se vorbea în toată Europa, și nu o lovitură de stat. La Timișoara și în toată țara s-a murit pentru unitate socială și națională, libertate, democrație, acces la informație și o viață mai bună. Mizeria, cenzura, foamea, dezinformarea, teroarea au fost motivele determinante pentru care cei mai curajoşi români au îndrăznit să iasă în stradă şi să protesteze în acele zile istorice, ajunși la o stare de profundă saturație, în care nici gloanțele ucigașe nu-i mai determinau să renunțe.
În Timișoara, în decembrie 1989, s-a început o nouă pagină de istorie a țării noastre, plină de încredere și speranță. Timișoara a fost matca creației Noii Românii, o Românie care se dorea mai bună, mai unită, fără lipsuri, nevolnicie, deșertăciune, pesimism. Să păstrăm vie amintirea acelor momente, să o transmitem generațiilor următoare ca pe o moștenire de suflet, să onorăm sacrificiul acelor inimi topite de idealuri mărețe, care au ales să se jertfească pentru o viață mai bună a semenilor, a generațiilor viitoare! Gestul suprem pe care l-au făcut nu va fi uitat niciodată, iar amintirea lor va rămâne veșnic vie în conștiința românilor.

Loading

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu