În ciuda eforturilor depuse pentru creearea unui sistem legislativ capabil să reglementeze desfășurarea vieții sociale și să asigure respectarea ordinii publice, toate statele, chiar și cele cu democrație avansată și o situație economică foarte bună, s-au confruntat, se confruntă și, probabil, se vor confrunta cu acțiuni de tulburare a ordinii publice.
Plecând de la cauzele probabile de producere a tulburării ordinii publice și de la propria experiență, statele și-au constituit structuri specializate și au adoptat strategii pentru menținerea și restabilirea ordinii publice.
În general, majoritatea statelor democratice includ în categoria forțelor de ordine publică efective de poliție, de jandarmerie, carabinieri, unități antitero, servicii de pază și protecție a demnitarilor, de poliție de frontieră, pompieri, gardă de coastă, gardă națională, etc.
Fiecare stat şi-a creat şi perfecţionat structuri în domeniul ordinii publice, în pas cu propria sa dezvoltare istorică, păstrând propria identitate, existând astfel o varietate de structuri organizatorice, relaţionale și concepţii de abordare în plan intern a ordinii publice.
Cu titlu de exemplu, în Germania, ordinea publica este încredinţată poliţiei, în timp ce în Franţa, Belgia, Olanda, Canada, Spania, în mediul urban, ordinea publică este încredinţată Poliţiei, iar, în mediul rural, pe această linie are atribuţii Jandarmeria. În SUA competenţa aparţine Poliţiei, cu particularitatea că, pentru restabilire, acţionează şi Garda Naţională, o instituţie care funcţionează în regim temporar, fiind încadrată cu cetaţeni americani de diferite profesii, care sunt plătiţi să se pregătească săptămânal şi, la nevoie, să acţioneze alături de Poliţie.
Remarcăm faptul că, în majoritatea statelor, forţele de ordine publică sunt în subordinea Ministerului de Interne (Ministerul Securităţii Publice, etc) şi sunt coordonate centralizat, pentru aplicarea legii. Excepţie fac Franţa şi Olanda, unde Jandarmeria este în structura Ministerului Apărării.
În România, sistemul naţional de asigurare a ordinii publice cuprinde ansamblul format din legislaţie, autoritaţile şi organele administraţiei publice, instituţiile, forţele şi resursele create şi pregătite special, care acţionează pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, protecţia proprietăţii publice şi private, funcţionarea normală a statului de drept.
Pe data de 25 martie, de ziua Bunei Vestiri, Poliţia Română împlinește 192 de ani de existență.
Poliţia este răspunzătoare de menţinerea ordinii publice, acționând pe trei direcţii: prevenirea socială, în sensul acţiunilor asupra factorilor sociali, care concură la complexitatea cauzală a tulburărilor ordinii publice; prevenirea situaţională, prin luarea în considerare a măsurilor care au ca scop reducerea factorilor ce facilitează faptele de tulburare a ordinii publice şi sporirea riscurilor autorilor acestora de a fi descoperiţi; menţinerea ordinii publice, folosind toate mijloacele atribuite de lege.
În Vechiul Regat, instituția cu atribuții polițienești, care a precedat Poliția, până la Revoluția din 1948, a fost Agia (în capitalele București și Iași), în fruntea căreia se afla un agă (denumire de origine turcă). După perioada fanariotă, când instituțiile noastre cunosc un declin semnificativ, în 1822, domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica, Domnitor al Țării Românești între 1822-1828, al cărui fiu, Dimitrie, era Prefect al Capitalei, înmânează Agăi, Mihăiță Filipescu, primul drapel al Agiei, în cadrul unei ceremonii desfășurate la București. Pe lângă alte simboluri, acest steag înfățișa și scena Bunei Vestiri. ”Iată cum, în chip atât de fericit, istoria instituției noastre se împletește cu Biserica”, remarca, în 1903, colonelul P. V. Năsturel, în cartea ”Steagul, stema și însemnele domniei”.
Prin importanţa şi semnificaţiile sale, evenimentul consemnat acum 192 de ani, constituie un moment de referinţă în istoria Poliţiei Române. Înmânarea acestui steag al Agiei legalizează funcţionarea instituţiei Poliţiei Române.
Cuvântul „poliţie” provine din greceşte, care înseamnă activitate de ordine de Stat. A intrat în uzul curent la noi, după toate aparenţele, în epoca fanariotă, datorită influenţei greceşti. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, se vorbeşte deseori în documentele vremii despre „ poliţie”, cu înţelesul de „activitate de stat” şi chiar cu acela de „stat” propriu-zis.
O dată cu înjghebarea în decursul milenar al istoriei şi apariţia statului, poliţia, cu sarcina de a menţine ordinea în cetate, îşi dezvoltă propria instituţie, care pe parcursul istoriei suferă transformări şi împreună cu armata şi justiţia, contribuie, sub conducerea nemijlocită şi cu aportul direct al voievozilor şi a domnitorilor noştri, la instaurarea ordinii şi a autorităţii pe meleagurile moştenite de la înaintaşi.
Datele privind istoricul Poliţiei Române nu apar decât în perioada modernă, după anul 1800. Poliţia ca instituţie a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, întrucât orice stat are nevoie de ordine internă, deci şi de structura prin care aceasta să fie asigurată.
Ministerul Trebilor din Lăuntru se împărţea, la vremea înfiinţării sale, în trei secţiuni, iar în atribuţiile secţiei I, pe prim plan se situa poliţia generală, ale cărei baze au fost puse prin Regulamentul Organic. Din 1861 a luat denumirea de Ministerul de Interne, jucând un rol constructiv în istoria poporului român.
Cea dintâi lege care dă o adevărată organizaţie Poliţiei, a fost promulgată la 1 aprilie 1903 şi intitulează Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului. Ea a fost elaborată de Ministrul de Interne, Vasile Lascăr, despre care se poate spune că este părintele şi organizatorul Poliţiei din România.
Legea organizării Poliţiei Generale a statului din 1 aprilie 1903 este considerată, din punct de vedere istoric, prima lege organică de poliţie. Ea preciza atribuţiile şi stabilea competenţele personalului poliţiei, instituind principiul stabilităţii organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice.
În 1949, se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989, se reînfiinţează Poliţia Română, ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.
Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări, menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale, la care România este parte.
Demilitarizarea poliției a fost cerută încă din 1998, de către unii politicieni. Procesul a avut loc în anul 2002, fiind un lucru necesar pentru integrarea României în UE. În urma acestui proces, profesia de polițist a fost redefinită, ea intrând în nomenclatorul de meserii din România.
Poliţia Română este în prezent „instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.
Stimați colegi, noile realități din domeniul ordinii publice impun, în contextul unei specializări și a unui profesionalism ridicat, dezvoltarea și transformarea permanentă a cel puțin cinci capacități: capacitatea de informare, viteza de reacție, forța de reacție, controlul situației în timp și spațiu, gestionarea activității de comandă. Punerea în funcțiune a unui mecanism bazat pe asigurarea acestor capacități creează garanția intervențiilor cu succes pentru apărarea ordinii publice, siguranței persoanelor și exercitării drepturilor și libertăților cetățenilor, în conformitate cu legea.
Cu prilejul Zilei Poliţiei Române, transmit un gând de apreciere, preţuire şi respect pentru eforturile de zi cu zi în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţilor locale! Mult succes și împliniri profesionale în exercitarea atribuţiilor polițiștilor români, puse în slujba respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor!
La mulți ani!
Plecând de la cauzele probabile de producere a tulburării ordinii publice și de la propria experiență, statele și-au constituit structuri specializate și au adoptat strategii pentru menținerea și restabilirea ordinii publice.
În general, majoritatea statelor democratice includ în categoria forțelor de ordine publică efective de poliție, de jandarmerie, carabinieri, unități antitero, servicii de pază și protecție a demnitarilor, de poliție de frontieră, pompieri, gardă de coastă, gardă națională, etc.
Fiecare stat şi-a creat şi perfecţionat structuri în domeniul ordinii publice, în pas cu propria sa dezvoltare istorică, păstrând propria identitate, existând astfel o varietate de structuri organizatorice, relaţionale și concepţii de abordare în plan intern a ordinii publice.
Cu titlu de exemplu, în Germania, ordinea publica este încredinţată poliţiei, în timp ce în Franţa, Belgia, Olanda, Canada, Spania, în mediul urban, ordinea publică este încredinţată Poliţiei, iar, în mediul rural, pe această linie are atribuţii Jandarmeria. În SUA competenţa aparţine Poliţiei, cu particularitatea că, pentru restabilire, acţionează şi Garda Naţională, o instituţie care funcţionează în regim temporar, fiind încadrată cu cetaţeni americani de diferite profesii, care sunt plătiţi să se pregătească săptămânal şi, la nevoie, să acţioneze alături de Poliţie.
Remarcăm faptul că, în majoritatea statelor, forţele de ordine publică sunt în subordinea Ministerului de Interne (Ministerul Securităţii Publice, etc) şi sunt coordonate centralizat, pentru aplicarea legii. Excepţie fac Franţa şi Olanda, unde Jandarmeria este în structura Ministerului Apărării.
În România, sistemul naţional de asigurare a ordinii publice cuprinde ansamblul format din legislaţie, autoritaţile şi organele administraţiei publice, instituţiile, forţele şi resursele create şi pregătite special, care acţionează pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, protecţia proprietăţii publice şi private, funcţionarea normală a statului de drept.
Pe data de 25 martie, de ziua Bunei Vestiri, Poliţia Română împlinește 192 de ani de existență.
Poliţia este răspunzătoare de menţinerea ordinii publice, acționând pe trei direcţii: prevenirea socială, în sensul acţiunilor asupra factorilor sociali, care concură la complexitatea cauzală a tulburărilor ordinii publice; prevenirea situaţională, prin luarea în considerare a măsurilor care au ca scop reducerea factorilor ce facilitează faptele de tulburare a ordinii publice şi sporirea riscurilor autorilor acestora de a fi descoperiţi; menţinerea ordinii publice, folosind toate mijloacele atribuite de lege.
În Vechiul Regat, instituția cu atribuții polițienești, care a precedat Poliția, până la Revoluția din 1948, a fost Agia (în capitalele București și Iași), în fruntea căreia se afla un agă (denumire de origine turcă). După perioada fanariotă, când instituțiile noastre cunosc un declin semnificativ, în 1822, domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica, Domnitor al Țării Românești între 1822-1828, al cărui fiu, Dimitrie, era Prefect al Capitalei, înmânează Agăi, Mihăiță Filipescu, primul drapel al Agiei, în cadrul unei ceremonii desfășurate la București. Pe lângă alte simboluri, acest steag înfățișa și scena Bunei Vestiri. ”Iată cum, în chip atât de fericit, istoria instituției noastre se împletește cu Biserica”, remarca, în 1903, colonelul P. V. Năsturel, în cartea ”Steagul, stema și însemnele domniei”.
Prin importanţa şi semnificaţiile sale, evenimentul consemnat acum 192 de ani, constituie un moment de referinţă în istoria Poliţiei Române. Înmânarea acestui steag al Agiei legalizează funcţionarea instituţiei Poliţiei Române.
Cuvântul „poliţie” provine din greceşte, care înseamnă activitate de ordine de Stat. A intrat în uzul curent la noi, după toate aparenţele, în epoca fanariotă, datorită influenţei greceşti. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, se vorbeşte deseori în documentele vremii despre „ poliţie”, cu înţelesul de „activitate de stat” şi chiar cu acela de „stat” propriu-zis.
O dată cu înjghebarea în decursul milenar al istoriei şi apariţia statului, poliţia, cu sarcina de a menţine ordinea în cetate, îşi dezvoltă propria instituţie, care pe parcursul istoriei suferă transformări şi împreună cu armata şi justiţia, contribuie, sub conducerea nemijlocită şi cu aportul direct al voievozilor şi a domnitorilor noştri, la instaurarea ordinii şi a autorităţii pe meleagurile moştenite de la înaintaşi.
Datele privind istoricul Poliţiei Române nu apar decât în perioada modernă, după anul 1800. Poliţia ca instituţie a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, întrucât orice stat are nevoie de ordine internă, deci şi de structura prin care aceasta să fie asigurată.
Ministerul Trebilor din Lăuntru se împărţea, la vremea înfiinţării sale, în trei secţiuni, iar în atribuţiile secţiei I, pe prim plan se situa poliţia generală, ale cărei baze au fost puse prin Regulamentul Organic. Din 1861 a luat denumirea de Ministerul de Interne, jucând un rol constructiv în istoria poporului român.
Cea dintâi lege care dă o adevărată organizaţie Poliţiei, a fost promulgată la 1 aprilie 1903 şi intitulează Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului. Ea a fost elaborată de Ministrul de Interne, Vasile Lascăr, despre care se poate spune că este părintele şi organizatorul Poliţiei din România.
Legea organizării Poliţiei Generale a statului din 1 aprilie 1903 este considerată, din punct de vedere istoric, prima lege organică de poliţie. Ea preciza atribuţiile şi stabilea competenţele personalului poliţiei, instituind principiul stabilităţii organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice.
În 1949, se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989, se reînfiinţează Poliţia Română, ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.
Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări, menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale, la care România este parte.
Demilitarizarea poliției a fost cerută încă din 1998, de către unii politicieni. Procesul a avut loc în anul 2002, fiind un lucru necesar pentru integrarea României în UE. În urma acestui proces, profesia de polițist a fost redefinită, ea intrând în nomenclatorul de meserii din România.
Poliţia Română este în prezent „instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.
Stimați colegi, noile realități din domeniul ordinii publice impun, în contextul unei specializări și a unui profesionalism ridicat, dezvoltarea și transformarea permanentă a cel puțin cinci capacități: capacitatea de informare, viteza de reacție, forța de reacție, controlul situației în timp și spațiu, gestionarea activității de comandă. Punerea în funcțiune a unui mecanism bazat pe asigurarea acestor capacități creează garanția intervențiilor cu succes pentru apărarea ordinii publice, siguranței persoanelor și exercitării drepturilor și libertăților cetățenilor, în conformitate cu legea.
Cu prilejul Zilei Poliţiei Române, transmit un gând de apreciere, preţuire şi respect pentru eforturile de zi cu zi în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţilor locale! Mult succes și împliniri profesionale în exercitarea atribuţiilor polițiștilor români, puse în slujba respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor!
La mulți ani!
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu