Traian Vuia s-a născut în 1872, în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș). A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) și Făget. Între 1884 și 1892, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta și încuraja mai târziu în cariera sa.
Vuia dovedește, de când urma cursurile primare și apoi secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile de echilibru, etc.
După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secția Mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept și va practica în birouri de avocatură din Banat, pentru a-și putea asigura mijloacele de trai. Tânărul reușește însă și în domeniul științelor juridice. La 6 mai 1901, Traian Vuia își ia doctoratul în Științe Juridice, cu teza: “Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”.
După terminarea facultății, Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman și începe să-și construiască primul aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reușește să-și ducă la capăt proiectul și decide, în schimb, să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul, însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o mașină zburătoare, cu o densitate mai mare decât cea a aerului, ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician, care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect, dar încearcă și să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut, pentru că-i lipsește un motor adecvat și este instabil. Vuia continuă să-și promoveze proiectul și-l trimite Academiei de Științe de la Paris, pe 16 februarie 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul, cât și procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul, cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că:
”Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis.”
Piedicile nu erau puţine, atât tehnice cât şi financiare, dar cea mai mare provocare era tipul de motor al aeroplanului-automobil. Vuia avea să declare câţiva ani mai târziu: „Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi, ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze”.
În aceste condiţii, s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul. După mai multe teste şi optimizări, pe data de 18 martie 1906, la Montesson lângă Paris, a efectuat prima încercare de zbor cu aparatul numit „Vuia I”, poreclit de parizieni Liliacul, datorită formei sale.
Zborul este descris pe larg în revista „L’Aerophile”, din aprilie 1906: „Maşina continuă accelerarea şi după un parcurs de 50 metri pierde contactul cu pământul… Supleţea maşinii cu vapori s-a arătat în toată eleganţa ei… Aparatul se ridicase la circa 1 metru înălţime şi a parcurs cam 12 metri în aer”. Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care a decolat pe propriul sistem, roţile pneumatice cu spiţe, şi s-a propulsat cu mijloace proprii de bord. Au mai fost şi alţi pionieri ai aviaţiei, care au zburat înaintea lui Vuia, dar toţi au folosit pentru decolare mijloace suplimentare, cum ar fi catapultarea, tracţiunea cu alte vehicule, lansarea pe şine sau pe plan înclinat.
Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare.
Traian Vuia şi-a extins ulterior cercetările atât în domeniul aeronauticii cât şi în alte domenii. A fost preocupat de zborul pe verticală, de menţinerea aparatului la punct fix în zbor, de geometria turbinelor, de instalaţii generatoare de aburi şi multe altele, pentru care a obţinut numeroase brevete de invenţie.
Aflat în capitala Franţei, Traian Vuia a încercat permanent să influenţeze destinul românilor din ţară. Astfel, la data de 30 aprilie 1918, a luat fiinţă la Paris „Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina”, al cărui preşedinte era Traian Vuia. Două săptămâni mai târziu, scoate primul număr al revistei La Transylvanie, organ de presă al Consiliului. De asemenea, Vuia a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relaţiile pe care le-a cultivat, şi-a adus o importantă contribuţie la unificarea românilor.
Meritul i-a fost recunoscut câţiva ani mai târziu, atunci când, în 1931, a fost decorat de regele Carol al II-lea cu Ordinul „Ferdinand I”, clasa comandor, „pentru contribuţia adusă la înfăptuirea Marii Uniri”.
Deşi rămâne dedicat domeniului aeronauticii, în care îşi continuă cercetările în Franţa, menţine permanent legătura cu ţara şi face mai multe vizite în România, totuşi fără a reuşi să se repatrieze. Mai târziu, în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost ales preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa al luptătorilor antifascişti.
În anul 1950, la vârsta de 78 de ani, revine în ţară fiind grav bolnav. Se stinge din viaţă la scurt timp, la data de 3 septembrie 1950, şi este înhumat la Cimitirul Bellu din Capitală.
Prin zborul său, Traian Vuia a spus cuvântul hotărâtor, în opoziţie cu opinia predominantă la acea vreme, şi a pus piatra de temelie a aeronauticii modern, a indicat o cale de urmat, validată de ştiinţă şi consemnată de istorie. Legenda lui Icar, cea care ne povesteşte despre primul zbor al omului, ne învaţă despre curaj şi creaţie. Povestea vieţii lui Traian Vuia ne învaţă totodată despre perseverenţă şi credinţa într-un ideal.
Micuţa Românie a adus aviaţiei mondiale mult mai mult decât alte ţări infinit mai mari.
Afară de prima decolare prin mijloace proprii a unui aparat “mai greu decât aerul”, cel care introduce maniabilitatea în pilotajul unui avion, posibilitatea de a vira pe aripă, e Aurel Vlaicu, alt pionier de primă importanţă.
Mai târziu, inginerul Henri Coandă descoperă motorul cu reacţie, invenţie din care decurg toate motoarele avioanelor rapide, care străbat albastrul cerului lăsând o dâră albă.
Să nu uităm că prima dintre companiile aeriene transcontinentale, în întreaga lume, a fost “Franco-Română”, la iniţiativa lui Nicolae Titulescu. Traseul ei era cel similar cu al cunoscutului tren Orient Express.
În domeniul construcției rachetelor, România participă prin profesorul Oberth, de la Sighişoara, în ale cărui lucrări se găsesc elementele viitoarelor cuceriri spaţiale. Ce evidenţă mai puternică decât elevul său, celebrul Werner von Braun, devenit patronul programului spaţial american şi realizatorul rachetei, un vis al său de tinereţe, care a permis imprimarea primilor paşi pe Lună.
România este în fruntea deschizătorilor de drumuri, iar Vuia e o dovadă. Cu toate dificultăţile şi piedicile întâlnite, cu toate că nu i-a fost recunoscut decât prea puţin meritul, inginerul Traian Vuia, care visa să zboare, a zburat. Şi numele lui s-a înscris în istorie, în istoria universală a aviaţiei.
Stimați colegi, să sprijinim orice iniţiativă care contribuie la promovarea şi dezvoltarea domeniului ştiinţei şi tehnicii, să susţinem proiectele care activează pe aceste segmente ale dezvoltării cunoaşterii! Să aducem omagiu marelui inventator român, să ne mândrim cu acest compatriot de geniu! Să susţinem investiţiile în localitatea sa natală, Traian Vuia, cu scopul introducerii acesteia în circuitul turistic mondial!
Vuia dovedește, de când urma cursurile primare și apoi secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile de echilibru, etc.
După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secția Mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept și va practica în birouri de avocatură din Banat, pentru a-și putea asigura mijloacele de trai. Tânărul reușește însă și în domeniul științelor juridice. La 6 mai 1901, Traian Vuia își ia doctoratul în Științe Juridice, cu teza: “Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”.
După terminarea facultății, Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman și începe să-și construiască primul aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reușește să-și ducă la capăt proiectul și decide, în schimb, să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul, însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o mașină zburătoare, cu o densitate mai mare decât cea a aerului, ar putea zbura. Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician, care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect, dar încearcă și să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut, pentru că-i lipsește un motor adecvat și este instabil. Vuia continuă să-și promoveze proiectul și-l trimite Academiei de Științe de la Paris, pe 16 februarie 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul, cât și procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul, cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că:
”Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis.”
Piedicile nu erau puţine, atât tehnice cât şi financiare, dar cea mai mare provocare era tipul de motor al aeroplanului-automobil. Vuia avea să declare câţiva ani mai târziu: „Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi, ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze”.
În aceste condiţii, s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul. După mai multe teste şi optimizări, pe data de 18 martie 1906, la Montesson lângă Paris, a efectuat prima încercare de zbor cu aparatul numit „Vuia I”, poreclit de parizieni Liliacul, datorită formei sale.
Zborul este descris pe larg în revista „L’Aerophile”, din aprilie 1906: „Maşina continuă accelerarea şi după un parcurs de 50 metri pierde contactul cu pământul… Supleţea maşinii cu vapori s-a arătat în toată eleganţa ei… Aparatul se ridicase la circa 1 metru înălţime şi a parcurs cam 12 metri în aer”. Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care a decolat pe propriul sistem, roţile pneumatice cu spiţe, şi s-a propulsat cu mijloace proprii de bord. Au mai fost şi alţi pionieri ai aviaţiei, care au zburat înaintea lui Vuia, dar toţi au folosit pentru decolare mijloace suplimentare, cum ar fi catapultarea, tracţiunea cu alte vehicule, lansarea pe şine sau pe plan înclinat.
Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare.
Traian Vuia şi-a extins ulterior cercetările atât în domeniul aeronauticii cât şi în alte domenii. A fost preocupat de zborul pe verticală, de menţinerea aparatului la punct fix în zbor, de geometria turbinelor, de instalaţii generatoare de aburi şi multe altele, pentru care a obţinut numeroase brevete de invenţie.
Aflat în capitala Franţei, Traian Vuia a încercat permanent să influenţeze destinul românilor din ţară. Astfel, la data de 30 aprilie 1918, a luat fiinţă la Paris „Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina”, al cărui preşedinte era Traian Vuia. Două săptămâni mai târziu, scoate primul număr al revistei La Transylvanie, organ de presă al Consiliului. De asemenea, Vuia a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relaţiile pe care le-a cultivat, şi-a adus o importantă contribuţie la unificarea românilor.
Meritul i-a fost recunoscut câţiva ani mai târziu, atunci când, în 1931, a fost decorat de regele Carol al II-lea cu Ordinul „Ferdinand I”, clasa comandor, „pentru contribuţia adusă la înfăptuirea Marii Uniri”.
Deşi rămâne dedicat domeniului aeronauticii, în care îşi continuă cercetările în Franţa, menţine permanent legătura cu ţara şi face mai multe vizite în România, totuşi fără a reuşi să se repatrieze. Mai târziu, în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost ales preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa al luptătorilor antifascişti.
În anul 1950, la vârsta de 78 de ani, revine în ţară fiind grav bolnav. Se stinge din viaţă la scurt timp, la data de 3 septembrie 1950, şi este înhumat la Cimitirul Bellu din Capitală.
Prin zborul său, Traian Vuia a spus cuvântul hotărâtor, în opoziţie cu opinia predominantă la acea vreme, şi a pus piatra de temelie a aeronauticii modern, a indicat o cale de urmat, validată de ştiinţă şi consemnată de istorie. Legenda lui Icar, cea care ne povesteşte despre primul zbor al omului, ne învaţă despre curaj şi creaţie. Povestea vieţii lui Traian Vuia ne învaţă totodată despre perseverenţă şi credinţa într-un ideal.
Micuţa Românie a adus aviaţiei mondiale mult mai mult decât alte ţări infinit mai mari.
Afară de prima decolare prin mijloace proprii a unui aparat “mai greu decât aerul”, cel care introduce maniabilitatea în pilotajul unui avion, posibilitatea de a vira pe aripă, e Aurel Vlaicu, alt pionier de primă importanţă.
Mai târziu, inginerul Henri Coandă descoperă motorul cu reacţie, invenţie din care decurg toate motoarele avioanelor rapide, care străbat albastrul cerului lăsând o dâră albă.
Să nu uităm că prima dintre companiile aeriene transcontinentale, în întreaga lume, a fost “Franco-Română”, la iniţiativa lui Nicolae Titulescu. Traseul ei era cel similar cu al cunoscutului tren Orient Express.
În domeniul construcției rachetelor, România participă prin profesorul Oberth, de la Sighişoara, în ale cărui lucrări se găsesc elementele viitoarelor cuceriri spaţiale. Ce evidenţă mai puternică decât elevul său, celebrul Werner von Braun, devenit patronul programului spaţial american şi realizatorul rachetei, un vis al său de tinereţe, care a permis imprimarea primilor paşi pe Lună.
România este în fruntea deschizătorilor de drumuri, iar Vuia e o dovadă. Cu toate dificultăţile şi piedicile întâlnite, cu toate că nu i-a fost recunoscut decât prea puţin meritul, inginerul Traian Vuia, care visa să zboare, a zburat. Şi numele lui s-a înscris în istorie, în istoria universală a aviaţiei.
Stimați colegi, să sprijinim orice iniţiativă care contribuie la promovarea şi dezvoltarea domeniului ştiinţei şi tehnicii, să susţinem proiectele care activează pe aceste segmente ale dezvoltării cunoaşterii! Să aducem omagiu marelui inventator român, să ne mândrim cu acest compatriot de geniu! Să susţinem investiţiile în localitatea sa natală, Traian Vuia, cu scopul introducerii acesteia în circuitul turistic mondial!
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu