”Fiecare să se cerceteze dar pe sine!”
(1 Corinteni 11:28)
În cele
ce
urmează, îmi permit să iau poziție, cu privire la atacurile dure,
direcționate înspre Biserică de către persoane, care au o expunere
publică semnificativă și
reprezintă, prin urmare, modele pentru societatea noastră.
Nu
cred că este etic, cu atât mai puțin deontologic, să ne folosim de
postura de persoane publice, dar și de cea de aleși ai poporului, pentru
a împroșca cu noroi o instituție,
prin definiție, poziționată dincolo de judecata omenescului.
Dacă ar fi fost vorba de un cu totul alt domeniul al vieții
sociale, am fi exclamat cu aplomb că ”Nu există pădure fără uscături,
că nu putem nega importanța instituției și că nu este corect să facem
analize generalizate după cazuri izolate, pe fondul unei predispoziții
personale evidente spre bârfă și spre a vedea
paiul din ochiul celuilalt, mai puțin bârna dintr-al nostru.”
Altfel,
când vine vorba de Biserică, ne lamentăm în analize și critici pline de
venin, care nu fac decât să inducă o mai accentuată stare de dezgust și
de deznădejde în
sufletele cetățeanului simplu, consumator de mass-media, în lipsă altor
posibilități de relaxare sau evadare dintr-un cotidian sufocant.
După
ce generalizezi și maculezi preoțimea, în frunte cu Patriarhul, adică
toată ierarhia bisericească conducătoare sau cu autoritate sacră,
într-un paroxism al limbajului suburban, nu mai poți spune că nu ai nimic cu Biserica.
Consider
că
un bun creștin știe că întotdeauna Biserica a fost cea care a păstrat
echilibrul, a stat la baza societății noastre și a rămas instituția în
care cetățenii au
cea mai mare încredere. Tot Biserica, prin cele peste 700 de instituții
social-filantropice, se implică în ceea ce înseamnă eradicarea
sărăciei, a suferințelor și nevoilor oamenilor și este responsabilă de
sănătatea sufletului nostru. Sunt de părere că într-o
perioadă greu încercată pentru poporul nostru, plină de teamă, confuzie
și incertitudine, Biserica are un rol important, ca vector de
securitate, de comunicare cu Dumnezeu, de dezalienare individuală, de
educație civică, așa că sunt regretabile opiniile care
pun la îndoială necesitatea construirii unor noi lăcașuri de cult pe
teritoriul țării noastre. Într-adevăr, avem nevoie de școli, spitale,
drumuri, dar să nu negăm importanța prezenței lui Dumnezeu în viața
noastră!
Suntem
într-o luptă. Poate că există și pierderi, directe sau colaterale,
pentru că, până la urmă, toți suntem oameni, supuși greșelii și
ispitelor de fiecare zi. Biserica
însă, în esența ei, nu poate eșua și nu poate fi biruită, nici măcar de
porțile iadului (Matei 16,18). Ea este luptătoare permanentă aici pe
pământ și avem promisiunea că va fi veșnic biruitoare în Cer. Toate
acestea le știm,
pentru că Biserica este parte din însăși ființa Domnului și
Mântuitorului nostru. Potrivit Bibliei, Biserica își are temelia în
Iisus Hristos (1 Corinteni 3:111); el este capul ei
(Efeseni 1:18-23),
viața Bisericii
(Ioan 10:10)
și s-a dat pe sine pentru ea, ca s-o sfințească (Efeseni 5,25-26).
Stimați colegi, întunericul
se ivește acolo unde domnește
nu numai fărădelegea, ci și confuzia. Înainte de a emite judecăți de
valoare despre cele sfinte, pe care să le facem și publice, trebuie să
ne întrebăm, cu responsabilitate, dacă suntem și îndreptățiți să o
facem, dacă ne-am curațat viața și conștiința îndeajuns
pentru a ținti atât de sus. În acest caz, indiferent de persoană în
cauză, eu aș spune că nu. Sunt lucruri mai presus de noi, de gândirea
omului de rând. Biserica are o ierarhie a sfințeniei și a slujirii,
confirmată prin Sfânta Taină a Hirotoniei, care imită
ierarhiile cerești, o lege și o disciplină strictă, care trebuie
respectate, așa că este firesc ca orice abatere a slujitorilor săi să
fie analizată și sancționată în inima și prin autoritatea Bisericii sau,
dacă este de competența lor, a instituțiilor sistemului
de justiție.
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu