Pe
data de 28 februarie se împlinesc 100 de ani de la nașterea doamnei folclorului
românesc, Emilia Comișel, profesor
universitar doctor, etnomuzicolog de talie internațională, folclorist, membru
al Uniunii Compozitorilor din România.
S-a născut la Ploiești și a
început studiile muzicale pentru vioară la vârsta de 7 ani, împreună cu tatăl
său, cunoscutul institutor, profesor de muzică și dirijor de cor, Gheorghe
Comișel.
Încă din timpul studiilor
universitare, la recomandarea profesorului, compozitorului și cercetătorului
științific, Constantin Brăiloiu, fondatorul etnomuzicologiei românești, Emilia
Comișel s-a dedicat studierii, cercetării și valorificării creațiilor muzicale
populare din principalele zone etnofolclorice ale României, dar
și din teritoriile locuite de românii din afara granițelor (Canada, Grecia,
Italia, Albania, Franța, Iugoslavia, Bulgaria).
Studentă
energică, pasionată, disciplinată, mânată de aspirații înalte, a făcut primele
studii de teren în Fundul Moldovei în 1928, în Drăguş, Transilvania, în 1929,
şi în Runcu, Gorj, în 1930. Încă
din tinerețe a rămas definitiv atașată de plaiurile vestice. A publicat
nenumărate studii și cărți despre folclorul din ținutul Pădurenilor, Dobrogea,
Vrancea, Moldova, Valea Timocului, Banatul Voievodinei și, nu în ultimul rând,
zona Făgetului – Timiș, un ținut de suflet pentru domnia sa.
Iubitoare
a plaiului, portului și tradițiilor, a cules peste 9.000 de melodii, mărturii
peremptorii ale geniului țăranului român. Mică de statură, veselă și plină de
energie, călătorea neobosită prin cele mai îndepărtate și uitate colțuri ale
țării, cu trenul, șareta, căruța sau pe picioare, pe arșiță sau prin ger,
pentru a mai afla vreo comoară, ce sta gata să fie scoasă la lumină. Pe vreme
aspră, știa că are cele mai mari șanse să găsească țăranul la casa lui, cu timp
și dispoziție de cântat și povestit, de legănat lacrimi și doruri. Aceasta era
marea ei fericire: să descifreze tainele şi expresivitatea artistică a
sufletului românesc.
Strălucit
discipol al marelui Constantin Brăiloiu, Emilia Comișel a izbutit să publice
întreaga sa operă în 8 volume. În paralel cu activitatea științifică, a fost și
un eminent cadru didactic, inițial la Liceul Pedagogic din Ploiești, apoi a
predat cursuri de folclor la Universitatea de Muzică București.
I s-au
decernat, de-a lungul carierei, ordine și medalii ale statului român, premii
ale Academiei Române și distincții internaționale: ca membru
al Societății Internaționale de Folclor din Londra, Paris, Basel (Elveția),
trei premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor și, în 2008, Marele
Premiu al acestei prestigioase uniuni de creație. A fost numită cetățean de onoare al orașelor Ploiești
și Făget – Timiș.
Suflet mare și bun, a sprijinit
debutul a numeroși interpreți de muzică populară cu talent și le-a ghidat pașii
către atingerea gloriei profesionale. Nume cu sonoritate în folclorul de prim
rang îi datorează poate netezirea drumului în viață, o încurajare la momentul
oportun, repertoriul, costumele sau alte alegeri inspirate în carieră. În acest
scop, al ajutorării și propulsării tinerelor talente, al diseminării gustului
pentru folclor în rândul noii generații, s-a ocupat și de organizarea unor
festivaluri și evenimente folclorice și de lansarea tinerilor cântăreți
populari.
O femeie cu o
bogăție sufletească imensă, pe care am avut norocul și onoarea de a o cunoaște,
a trăit extrem de modest și cumpătat. A suferit drama marilor oameni ai
culturii românești, peste care contemporaneitatea așază praful uitării, încă
din timpul vieții, odată ce bătrânețea neiertătoare îi izolează de tot ceea ce
reprezintă carieră, profesiune, viață
activă.
După o viață
neobosită, a cărei constantă a fost o mare iubire față de oameni și față de
muzica tradițională românească, a trecut în lumea cea veșnică, lăsând un gol
imens în sufletele celor care au cunoscut-o și au prețuit-o.
Stimați colegi, avem printre
noi oameni mari, care slujesc cu demnitate și credință neamul românesc, care ne
îmbogățesc cu inestimabile valori cămara sufletului, dar nu știm să îi apreciem
în timpul vieții. După trecerea lor în neființă conștientizăm păcatul, dar
trăim în continuare cu el. Peste toți și toate se va așeza cenușa timpului, în
cele din urmă, dar e un sacrilegiu să nu le arătăm prețuirea și respectul
cuvenit marilor nume ale culturii românești, atâta timp cât încă mai avem șansa
de a-i avea printre noi.
Cu veșnică
recunoștință, ne rugăm pentru ei, pentru odihna și pacea sufletului lor!
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu