1 Decembrie – Ziua Națională a României

În ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, tricolorul flutură pe toate continentele, unde bate o inimă de român.

Sărbătoarea noastră de la 1 Decembrie 1918 celebrează lupta românilor transilvăneni pentru unitate naţională şi marchează momentul istoric al creării României Mari.

Citându-l pe istoricul Florin Constantiniu: „Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit … O necesitate istorică (națiunea trebuie să trăiască într-un stat național) s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetență și, punând în mișcare națiunea, i-a dat acea forță uriașă, ca peste toate adversitățile să dea viață aspirației sale: statul național.”

Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României, în anul 1918, nu s-a coborât asupra neamului românesc ca un dar venit din partea marilor puteri ale lumii, nici ca un succes accidental, răsărit din greşelile duşmanilor de veacuri. Stăpânirile străine asupritoare, care au pustiit, au sacrificat și au uzurpat, ar fi trebuit să cedeze și să se retragă, îndată ce dreptul tuturor popoarelor, de a-şi croi soarta după buna lor pricepere, a izbutit să se impună ca putere hotărâtoare în noua orânduire europeană.

Adunarea Naţională a tuturor românilor, întrunită la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, a decretat „Unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.

Bătrânul Gheorghe Pop de Băseşti, Badea Gheorghe, la vârsta de 83 de ani, deși destul de grav bolnav, în urma mizeriilor și torturilor îndurate, a avut fericirea să prezideze Marea Adunare de la Alba Iulia, rostind la începutul ei memorabilele cuvinte: „Acum, Doamne, slobozeşte pe robul, căci văzură ochii mei mântuirea neamului românesc!”

Dintre toate manifestările suveranităţii naţionale, un crez și un imn care pleca de pe buzele tuturor românilor asupriți de stâpânirile nedrepte, cea mai măreaţă a fost, fără îndoială, Adunarea de la Alba Iulia. S-a distins nu numai prin covârşitoarea mulţime care a luat parte, dar şi prin însufleţire și entuziasm, prin demnitatea cetăţenească a celor ce aduceau acum României întregite o parte prețioasă a vechii Dacii de acum 2.000 de ani, pământul şi poporul care printr-un destin vitreg a fost ţinut timp îndelungat sub talpa cârmuirilor străine şi împiedicat a-şi urma cursul firesc al dezvoltării, la sânul patriei mamă.

Unirea românilor trebuie înțeleasă ca un deznodământ fireasc al unor pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor a izbutit  să-şi apere cu uimitoare perseverență „sărăcia şi nevoile şi neamul” (M. Eminescu - „Scrisoarea a III-a”), rămânând, împotriva tuturor năvălirilor barbare şi vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoşesc.

Statul român întregit trebuie preţuit ca unul dintre cele mai statornice, având fundamente adânci şi solide în esența poporului român, în legăturile lui sufleteşti, consolidate prin unitatea aceluiaşi grai, aceleeaşi credinţe, aceloraşi datini şi obiceiuri, în asemănarea aşezămintelor străbunilor, în geografia pământului strămoşesc, şi, mai presus de toate, în puterea conştiinţei naţionale, cea care întregește și întărește toate celelalte temeiuri.

Stimați colegi, trăirile, simțirile și faptele străbunilor noștri, cutezanța lor, credința nestrămutată, dăruirea, unitatea, dragostea de țară și popor, spiritul de sacrificiu, grija pentru urmași și respectul pentru înaintași trebuie să fie modele de urmat pentru noi toți! Așa cum ei ne-au demonstrat, putem schimba soarta României în bine, numai dacă suntem uniți din adâncul sufletului, dacă putem să ne privim ca frați, fără ură, ranchiună, egoism și meschinărie, și să acționăm în consecință!

„Era un popor brav, acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii - Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată”, spunea Mihai Eminescu.

Să ne mândrim că suntem români, că avem o țară binecuvântată cu bogății și frumuseți nemaiîntâlnite, o adevărată gură de Rai, așa cum ne amintește capodopera absolută a folclorului românesc, Miorița!

La mulți ani, România! La mulți, popor român!

Loading