Desfiinţarea unor şcoli dotate la standarde europene – altă acţiune dictată politic

O analiză simplă a situaţiei şcolilor primare din zonele rurale ale Colegiului 9 Timiş ne demonstrează că desfiinţarea unora dintre acestea se întreprinde în mod abuziv, fără o analiză obiectivă cost/beneficiu, din raţiuni de vendettă politică, haotic şi iraţional, neglijându-se toate aspectele de investiţii ante-implementate, cu soluţii alternative de transfer şi comasare de nivelul evului mediu, impuse pentru elevii care au avut nenorocul de a se fi născut într-o localitate, ce nu a putut oferi spor masiv la vot actualei guvernări.

Deschizând discuţia cu unii dintre dumneavoastră, colegi parlamentari, am constatat că fenomenul acesta se propagă la nivel naţional, în colegiile pe care le reprezentaţi, într-o logică punitivă politic, fără argumente raţionale economice sau de sporire a calităţii actului educativ. Argumentele uşor observabile ne certifică  fără echivoc lipsa de bună-credinţă şi caracterul ocult al demersurilor de la vârful puterii.

Putem agrea că şcoala şi biserica sunt cele două instituţii care împletesc strâns laolaltă matricea neamului românesc şi nu permit unor imixtiuni externe să perturbe echilibrul spiritualităţii şi tradiţiei noastre străbune. Desfiinţarea acestor instituţii de căpătâi este aproape împotriva naturii, împotriva firescului, a evoluţiei normale. Nu putem să ne întoarcem în trecut, să aruncăm atâţia ani de civilizare, să mergem înapoi, cu capul înainte. De obicei, un astfel de parcurs ne face să ne clătinăm sau chiar ne poate frânge gâtul. 

Concret, desfiinţarea unui post de cadru didactic la şcolile vizate, cumulat cu necesitatea achiziţionării unui microbus pentru deplasarea elevilor în localităţile de transfer, cheltuielile de întreţinere şi combustibil, crearea unui post de şofer, precum şi asigurarea supravegherii transportului de către un cadru didactic nu au nici măcar o justificare a economisirii de resurse financiare. Soluţiile alternative părăsirii unor sedii de şcoală modernizate şi adaptate normelor şi cerinţelor europene sunt, în majoritate, improvizate grosier, sunt improprii pentru desfăşurarea unui act educativ de calitate, în secolul 21, în care ne aflăm. În plus, aceste demersuri de relocare nu fac decât să sporească peste măsură grijile şi dificultăţile părinţilor acestor copii de vârstă fragedă; să genereze efort fizic şi psihic suplimentar elevilor în cauză.

Să nu trecem cu vederea resursele financiare naţionale şi europene, risipite în proiecte de reabilitări de infrastructură şcolară, acum sortite părăsirii, inutilităţii şi paraginii, în scopul satisfacerii ego-ului unor indivizi, care au pâinea şi cuţitul în mână! Ce alt exemplu mai bun de risipă flagrantă de bani publici? Unde mai poate fi vorba de  strategie coerentă de dezvoltare a învăţământului, concept atât de uzat de către docţii puterii, pe toate canalele de comunicare?

 Vă rog, aşadar, stimaţi colegi, în numele aplicării acestei strategii coerente şi eficiente, să ţineţi seama de amendamentele propuse, astfel ca, după votul final, învăţământul să poată avea o lege corespunzătoare, în care ranchiuna politică să nu-şi găsească locul!

Loading