miercuri, 15 februarie 2012

Tactici de presiune pentru satisfacerea clientelei politice


Doresc să vă supun atenției o strategie de ultimă oră, din portofoliul de strângeri cu ușa al democrat-liberalilor, care s-a întâmplat chiar sub ochii mei, în Colegiul nr. 9 Timiș, pe care îl reprezint.
În localitatea cu pricina, Consiliul Local este compus din 7 consilieri PSD, 6 PDL și 2 PNL. Între cei 6 PDL și 2 PNL funcționează o alianță informală dintotdeauna, pentru susținerea proiectelor de interes. Primarul are coloratură portocalie, iar, în baza alianței, viceprimarul a fost ales din rândurile PNL. Lucrurile merg de minune; alianța funcționează ca unsă, mai ales că și secretarul Primăriei are grad de rudenie apropiată cu viceprimarul PNL. Chiar dacă la nivel central viziunile democrat-liberale și național-liberale sunt divergente, la nivel local doctrinele converg, interesele se pot plia perfect.
De curând, în discuția Consiliului a fost ridicată, ca din întâmplare, problema spațiului în care funcționează de mult timp Controlul Alimentelor, cu un asistent angajat la Primărie și un medic al Direcției Sanitar-Veterinare din Timișoara. De data aceasta, o rudă a primarului PDL a tânjit la imobilul Primăriei în discuție, pentru înființarea unei farmacii veterinare private, smulgându-i promisiunea nașului portocaliu să îl rezolve. Și cum niciun PDL-ist nu poate rămâne pe dinafară, nașul s-a conformat și a scos la bătaie arsenalul. Oportunitatea acestui demers este falsă: în localitate mai funcționează deja 2 farmacii veterinare, una dintre ele în maxima proximitate a sediului disputat (la mai puțin de 10 m), iar filiala locală pentru Controlul Alimentelor ar fi desființată prin această inițiativă, lăsând piața de alimente și consumatorii locali fără posibilitatea unui control de calitate al produselor.
Din păcate, cele 8 voturi în Consiliu (6 PDL și 2 PNL) nu le asigură majoritatea de 2/3 necesară pentru rezolvarea finului. Așa s-au scurs 3 ședințe de Consiliu, fără sorți de izbândă și cu nervii zdruncinați. Cu răbdarea la capăt, primarul-naș s-a gândit că oricum este atotstăpânitor și atotputernic, cu spatele beton la județ și la centru, așa că poate face uz de șantaj, pe față, în plenul ședinței de Consiliu. Așa că își scoate asul din mânecă: persoana care se ocupă de Fond Funciar în Primărie, funcționar public, deci apolitică, în cadrul Compartimentului de Urbanism și Amenajarea Teritoriului avea și atribuții de secretariat la cabinetul fostului primar PSD. Acum s-a ales cu responsabilitățile integrale legate de Fondul Funciar, după modelul ,,un om=un compartiment”, izolată de noua conducere într-o clădire neamenajată și cu salariul tăiat, într-o măsură punitivă binecunoscută. Ce alt obiect de șantaj mai bun?
Dacă consilierii PSD nu se conformează să voteze după placul PDL-ului, fosta secretară a fostului primar zboară din Primărie. Și aceasta e spusă direct de către primar, fără menajamente, în plenul Consiliului și chiar în fața persoanei vizate, căreia îi recomandă să facă lobby pe lângă reprezentanții PSD, pentru rezolvarea problemei și salvarea astfel a propriului post.
Mă întreb până unde mai poate merge aroganța, nerușinarea, impertinența și nesimțirea vârfurilor PDL, încurajate de la centru? Cât mai poate tolera țara aceasta să fie condusă de astfel de oameni de joasă speță, fără scrupule?
Loading

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu