Pe zi ce trece asistăm la adâncirea prăpastiei, care izolează parlamentarii
României în tabere adverse, potrivnice, fără un orizont de conciliere, de
aplanare și detensionare a conflictului.
Frauda la Legea Pensiilor ne îndreptățește și ne obligă să cerem
demisia doamnei Anastase din fruntea Camerei Deputaților. Orice altă formulă ne-ar
face complici furtului dovedit, iar compromisul este de neacceptat și de
neiertat.
Dacă unica instituție legiuitoare a țării, care trebuie să fie un model
pentru cetățeni, în ceea ce privește aplicarea legii, este și cea care o încalcă,
atunci toți cei care sunt părtași se autodenunță ca fiind niște mincinoși, hoți
și ipocriți. Din fruntea Camerei Deputaților, cum am putea să cerem celorlalți
să ne respecte legile, când noi înșine le călcăm în picioare în văzul tuturor,
cu nonșalanță?
De demisia celor care sunt răspunzători pentru frauda Legii Pensiilor
atârnă autoritatea și credibilitatea acestei instituții supreme, o miză enormă
și cu consecințe majore grave pe un orizont de timp nelimitat. Cei care doresc
să închidă ochii trebuie să-și asume că
vor fi părtași la defăimarea istorică a lor, a colegilor lor și a întregii
instituții, creând un precedent periculos pentru cursul democrației și a legalității
în România.
Etichetele sunt simple și le meritați, stimații mei colegi cu pâinea și
cuțitul: ele sunt ”corupți, coruptibili” și, lăsând la o parte derizoriul în
care vă complaceți, trebuie să conștientizați că va veni o vreme când veți da
și socoteală pentru aceste poziții asumate și veți deconta mârșăviile la care
luați parte acum.
Părăsirea sălii de plen de către opoziție e prevăzută ca măsură de
protest în Statutul și Regulamentul Camerei, pentru a semnala clasei politice,
puterilor în stat și opiniei publice, neregulile, abuzurile și ilegalitățile
săvârșite de membrii majorității.
În loc să relateze adevărul, că parlamentarii arcului guvernamental au
sarcina să-și asigure cvorumul de ședință și nu că opoziția trebuie să-l
realizeze, că au obligația morală, legală și constituțională de a discuta
neregulile ivite în desfășurarea activității cu reprezentanții opoziției,
puterea ne pasează responsabilitatea și distrage atenția opiniei publice, pentru
a-și masca ilegalitățile de fiecare zi. Se enunță că reprezentanții opoziției
chiulesc în plen, că părăsesc Parlamentul pentru alte activități mai
distractive, că blochează lucrările Camerei dintr-un capriciu personal,
plictiseală sau lene.
În realitate, după cum știți, activitatea unui parlamentar este foarte
complexă, și nu se reduce la ședința de vot final, ce cumulează doar 1 oră,
maxim 2 pe zi, pentru votarea proiectelor de legi. Majoritatea timpului se
alocă, de fapt, pentru dezbaterile și lucrărilor în comisiile de specialitate.
Pe de altă parte, cele maxim 2 ore de plen nu sunt pierdute, “parlamentarii chiulangii”
alocându-le altor activități
specifice adiacente, care țin de bucătăria internă a fiecărui proiect de lege
în lucru și de bunul mers al acestei instituții. Cu toate acestea, puterea -
lupul moralist preferă să ne arunce în derizoriu pe noi, membrii opoziției,
comparându-ne cu niște elevi chiulangii, care și-au luat nasul la purtare, merită
să fie urechiați și să li se scadă nota la purtare.
Mai mult, ignorând semnalul de alarmă tras de opoziție
pentru a evidenția abuzurile majorității și ale conducerii Camerei și neluând
nicio măsură pentru corectarea abaterilor pe care le-au înfăptuit,
parlamentarii puterii se servesc de principiul ”plenului suveran al Camerei”,
prin modificarea Regulamentului, instituind regimul dictatorial al
portocaliilor, inclusiv în cadrul instituției supreme a democrației,
Parlamentul României. Acest artificiu le permite să treacă legi fără cvorum, să
transfere atribuțiile Biroului Permanent plenului, deci să îl subordoneze președintelui Camerei.
Puterea nu dorește să rezolve blocajul din Parlament,
ci îl folosește în scop propriu, cu dublă țintă: lărgirea tentaculele în zone
încă neparazitate și denigrarea opoziției. Actuala conducere a Camerei, la
influența Președintelui și a Premierului, invocă suveranitatea plenului, în
fruntea căruia se ține cu dinții, pentru a anihila total orice urmă de
împotrivire și pentru a-și servi interesele, în mod discreționar.
Dacă ar exista acest termen în dicționar, puterii din
zilele noastre i s-ar potrivi apelativul opozitofobă.
Luând act de actualele instrumente și strategii ale arcului guvernamental
din zilele noastre, însuși Machiavelli s-ar călugări, căci a fost surclasat demult
în topul celor lipsiți de scrupule. Traiectul pe care cei de la butoane îl
urmează iese din sfera interesului național, a rațiunii și a bunului simț,
fiind aservit total adorației fetișiste pentru întâiul cârmaci al țării. Dacă
supremul conducător invocă periclitarea interesului național, atunci un întreg
popor ar trebuie să îl creadă, pentru că interesul național este voința și farafastâcul
său.
Despre statul de drept, armonizarea
și echilibrarea raporturilor celor două componente – stat și drept - , în
sensul supremaţiei absolute a legii, în scopul prezervării drepturilor şi
libertăţilor individuale nici nu mai poate fi vorba. Un renumit jurist francez spunea că “dreptul fără
forţă e neputincios, dar forţa fără drept este o barbarie” și iată că situația
zilelor noastre o dovedește cu prisosință.
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu