Trăim
un moment de mare însemnătate, din ciclul
întoarcerii la normalitate, în care dovedim că putem învăța să ne
respectăm țara, conducătorii și personalităţile, care au avut o contribuţie
remarcabilă la istoria României şi nu numai a României, ci a întregii Europe.
Regele
Mihai I este singurul şef de stat supravieţuitor al celui de-al Doilea Război
Mondial. Reprezintă un liant cu istoria. În primul rând, așa cum și-a dorit Majestatea
Sa, este un român, care a adăugat motive de mândrie numelui Mihai, un nume deja
predestinat luptătorilor în slujba binelui.
A
fost un monarh constituțional, într-o vreme în care Europa era dominată de
dictatori. Contextul
internaţional şi deciziile luate, fără ca românii să fie consultaţi, au sortit
eşecului încercările Majestății Sale de a opri molima comunistă. Aranjamentele
dintre marile puteri condamnaseră deja România la totalitarism. Puterile
democratice ale lumii nu l-au susţinut pe tânărul Rege, care, prin actul de
curaj de la 23 august 1944, a scurtat războiul cu şase luni, a grăbit victoria
Aliaţilor şi a salvat vieţile a sute de mii de oameni.
După
sfârșitul războiului, Regele Mihai se afla părăsit într-o țară abandonată de
aliații din vest. A rezistat vreme de peste trei ani, făcând și “grevă regală”
și refuzând să semneze decretele comuniste.
Controversatul Act
de abdicare de la 30 decembrie 1947 s-a semnat sub presiune și șantaj și a fost
un act previzibil pentru mulți contemporani. Dacă Regele Mihai nu ar fi
acceptat pe loc, 1.000 de studenți arestați în urmă cu doi ani, în
timpul unor demonstraţii, ar fi fost executați de comuniști: ”Viaţa lor fusese pusă în mâinile mele,
nu puteam să-mi iau o asemenea răspundere faţă de ţară… Ştiam că pentru a se
menţine la putere … nu se vor da înapoi de la nimic, nici chiar de la omorârea
acelor tineri, vinovaţi de-a fi înţeles că susţinerea Coroanei este singura
cale de evitare a pericolului roşu. Nu era ieşire … Nu va curge sânge din pricina mea!”
Presa
vremii scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări mii de oameni şi că
ar fi scufundat ţara în sânge, dacă Mihai I nu abdica. Oricum el era ultimul
lider din Europa Centrală și de Est, reprezentant al regimului de dinainte de
cel de-Al Doilea Război Mondial, iar vremurile cereau schimbare.
Din exil, Majestatea Sa a transmis mii de mesaje
cancelariilor occidentale, preşedinţilor şi guvernelor lumii libere, în
apărarea poporului său. A reclamat impunerea terorii ca formă de guvernare,
abolirea drepturilor democratice, întemniţarea sutelor de mii de români pentru
opţiunile lor politice, degradarea instituţiilor statului, îngrădirea
libertăţilor fundamentale ale omului, furtul identităţii unei naţiuni,
închiderea cetăţenilor în lagărul comunist, lipsa dreptului la liberă
circulaţie. S-a adresat ani de zile naţiunii române, prin intermediul BBC, al
Vocii Americii şi al Europei Libere și a fost mesagerul în lumea întreagă al poporului
român oropsit. În aceeaşi perioadă, la reşedinţa sa din Elveția, sute de români
fugiţi din România îi cereau sprijinul, ca unui protector. A facilitat ani de
zile dreptul la azil politic, pentru mii de români, prin legăturile sale cu
monarhii europeni. Poliţia politică a regimului comunist i-a trimis Regelui
Mihai, în ianuarie 1988, o scrisoare de ameninţare cu moartea, semnată de
gruparea ”În slujba Mareşalului“. Scrisoarea de ameninţare a fost trimisă atât
Regelui Mihai, cât şi Postului de Radio Europa Liberă.
Pentru
meritele sale, la sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de
președintele SUA, Harry Truman, cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad
(Comandant Șef). A mai primit, de la Iosif Stalin, Ordinul Victoria cu diamante.
Majestatea
Sa Regele Mihai a fost conducătorul unei țări-simplu pion în jocul Marilor
Puteri, care în momente critice pentru întreaga umanitate, a avut curajul să îl
înfrunte chiar și pe temutul Hitler, pentru binele poporului său. Puțini ar fi
avut curajul să o facă, mai ales, la o vârstă atât de tânără.
După
revenirea în țară, Majestatea Sa l-a sprijinit și pe Dl. Președinte Ion Iliescu
în negocierile pentru aderarea României la UE şi pentru integrarea în NATO,
făcând lobby pe lângă dinastiile europene. Principele Radu, ginerele Majestății
Sale, a fost numit de Guvernul Adrian Năstase la conducerea Departamentului de
Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă, cu atribuții de promovare a
imaginii României în vederea integrării în structurile euro-atlantice,
promovare a intereselor economice și comerciale, încurajarea investițiilor
străine.
Am
avut onoarea și bucuria, în primăvara anului 1997, de a-l primi pe Majestatea Sa
în orașul Făget, jud. Timiș, în calitate de primar, apoi l-am reîntâlnit la
Mănăstirea ”Izvorul lui Miron” din Românești și la Castelul Regal de la
Săvârșin.
Stimați
parlamentari, stimați români, în demersurile de câștigare a încrederii, aprecierii
și sprijinului puterilor străine, eforturile parlamentare, guvernamentale,
prezidențiale ar trebui să se îmbine complementar și continuu cu cele ale
reprezentanților Casei Regale, într-o uniune pentru reconstrucția imaginii
României în lume.
Într-adevăr,
respectul față de un rege ține de cunoașterea istoriei și de prețuirea valorilor
și simbolurilor naționale, însă stima față de un om demn, patriot și curajos
ține de bună creștere și de înțelepciune.
La
mulți ani, Majestate, sănătate și o viață frumoasă!
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu