Se dictează de sus că
insuficiența resurselor financiare nu mai poate fi contrabalansată decât pe
spinarea bugetarilor, mulți dintre ei deja muritori de foame. Cazul
funcționarilor publici: cu venituri deja reduse cu 20%, în urmă cu 2 luni, dacă
se compune și procentul propus de președinte, de 25%, se va ajunge la o reducere
cu 45% a salariilor, în nici jumătate de an. Și aceasta în contextul în care
mulți dintre cei care ocupă poziții executive în sistemul de stat au avut și au
salarii sub media pe economie. Înjumătățite astfel, se vor poziționa la limita
de jos a subzistenței.
Măsurile de reducere în bloc a
cheltuielilor bugetare propuse, cu 25% salariile și 15% pensiile, sunt măsuri
tardive, cosmetizări aritmetice anemice a deficitului bugetar, care nu au nicio
conotație de creștere economică și îmbunătățire a situației. Sunt supape de
urgență, de criză, și nu avans pozitiv.
În plus, naționalizarea
pierderilor este nedreaptă, inechitabilă. Atât cei cu venituri și pensii mari,
cât și cei cu venituri și pensii mici își vor asuma expierea, în mod
egal, indiferent de nivelul de salarizare sau productivitatea muncii. De ce
trebuie să cotizăm la fel, când numai unii au împărțit prada, în virtutea
drepturilor de castă politică? Ar fi fost mai corect poate o implicare mai
consistentă a veniturilor și pensiilor mari, care nu au avut o contribuție
anterioară echivalentă.
Soluția puterii este o măsură
pe genunchi, punitivă, care introduce un clivaj în societate, dacă mai era
nevoie, și nu aderă problemelor fundamentale, acelora ale achizițiilor și
cheltuielilor, în favoarea celor puțini și în defavoarea celor mulți.
Scăderea celor mici e în
avantajul celor mari. Cei bogați vor fi și mai bogați, iar cei săraci vor fi și
mai săraci. Pătura medie a societății începe să dispară încetul cu încetul,
adâncind distanța de poziționare, venituri și opțiuni între foarte bogați și
foarte săraci.
Funcționari publici, medici,
profesori, artiști, elita intelectualității vor îngroșa rândurile celor pentru
care o coajă de pâine în plus devine rațiunea luptei acerbe de fiecare zi.
Și nu e tot: 25 % reducerea
salariilor bugetare și 15% a pensiilor, desființarea subvențiilor se vor
propaga ca o undă de șoc în întreaga economie, adâncind mlaștina în care băltim
și creând oceane de nisipuri mișcătoare fără fund. Este imposibil ca aceste
măsuri să nu genereze efecte negative în lanț, de scădere a consumului,
creștere generalizată a prețurilor, falimente personale și instituționale.
Și toată această umilire a
poporului nu recuperează mai mult de între 3 și 6% din PIB, când, dacă ne
gândim, numai economia subterană reprezintă 40% din PIB. Oare nu ar fi fost mai
bine să găsim metode de aducere a acesteia la suprafață? Poate am fi putut să
scădem impozitul pe salar, până la un nivel la care angajatorii ar fi fost
convinși să aleagă varianta transparentă a modelului de business.
De asemenea, nu putem avea
certitudinea destinatării acestor fonduri economisite prin restructurare, în
direcția investițiilor, generatoare de noi resurse și locuri de muncă.
Experiența tranșelor anterioare ale FMI ne demonstrează acest lucru. Este
evident că se taie grosier, fără o estimare a scăderii performanței sau
eventualelor blocaje din sectoarele bugetare deja subdimensionate, doar pentru
a convinge creditorii externi să ne refinanțeze din nou gaura neagră a
clientelei politice.
Și pentru că au ajuns la fundul
sacului, iar unele promisuni au rămas neonorate, stimabilii cu pâinea și
cuțitul nu se dau înapoi de la cele mai scabroase practici de mituire,
presiune, amenințare și șantaj, pe care ni le putem imagina. S-a format o bursă
de carne vie a parlamentarilor, șefilor de instituții sau a altor persoane cu
influență. Prețul e la bucată și se negociază, în funcție de prozeliții pe care
îi pot convinge să semneze botezul adeziunii portocalii. Dacă promisiunile dau
greș, nu se dau înapoi de la practicile pe care le-am menționat, în scopul
anihilării discursului opozant, susținerii la vot sau, pur și simplu,
satisfacerii orgoliului de a dovedi că pot face orice și pot cumpăra pe
oricine.
Pierderea demnității umane și
profesionale nu mai contează, dacă avem de pus o pâine pe masă și nu există
altă cale. Și așa și este. Nu sunt atât de vinovați manipulabilii și
manipulații, cât cei care recurg la practicile inchizitoriale ale torturării
psihice; manipulanții puterii, școliți de însuși creierul portocaliu și
acoliții săi.
În
continuare, doresc să vă supun atenției o strategie de ultimă oră, din
portofoliul de strângeri cu ușa al democrat-liberalilor, care s-a întâmplat
chiar sub ochii mei, în Colegiul nr. 9 Timiș, pe care îl reprezint.
În
localitatea cu pricina, Consiliul Local este compus din 7 consilieri PSD, 6 PDL
și 2 PNL. Între cei 6 PDL și 2 PNL funcționează o alianță informală
dintotdeauna, pentru susținerea proiectelor de interes. Primarul are coloratură
portocalie, iar, în baza alianței, viceprimarul a fost ales din rândurile PNL.
Lucrurile merg de minune; alianța funcționează ca unsă, mai ales că și
secretarul Primăriei are grad de rudenie apropiată cu viceprimarul PNL. Chiar
dacă la nivel central viziunile democrat-liberale și național-liberale sunt
divergente, la nivel local doctrinele converg, interesele se pot plia perfect.
De
curând, în discuția Consiliului a fost ridicată, ca din întâmplare, problema
spațiului în care funcționează de mult timp Controlul Alimentelor, cu un
asistent angajat la Primărie și un medic al Direcției Sanitar-Veterinare din
Timișoara. De data aceasta, o rudă a primarului PDL a tânjit la imobilul
Primăriei în discuție, pentru înființarea unei farmacii veterinare private,
smulgându-i promisiunea nașului portocaliu să îl rezolve. Și cum niciun PDL-ist
nu poate rămâne pe dinafară, nașul s-a conformat și a scos la bătaie arsenalul.
Oportunitatea acestui demers este falsă: în localitate mai funcționează deja 2
farmacii veterinare, una dintre ele în maxima proximitate a sediului disputat
(la mai puțin de 10 m), iar filiala locală pentru Controlul Alimentelor ar fi
desființată prin această inițiativă, lăsând piața de alimente și consumatorii
locali fără posibilitatea unui control de calitate al produselor.
Din
păcate, cele 8 voturi în Consiliu (6 PDL și 2 PNL) nu le asigură majoritatea de
2/3 necesară pentru rezolvarea finului. Așa s-au scurs 3 ședințe de Consiliu,
fără sorți de izbândă și cu nervii zdruncinați. Cu răbdarea la capăt,
primarul-naș s-a gândit că oricum este atotstăpânitor și atotputernic, cu
spatele beton la județ și la centru, așa că poate face uz de șantaj, pe față,
în plenul ședinței de Consiliu. Așa că își scoate asul din mânecă: persoana
care se ocupă de Fond Funciar în Primărie, funcționar public, deci apolitică,
în cadrul Compartimentului de Urbanism și Amenajarea Teritoriului avea și
atribuții de secretariat la cabinetul fostului primar PSD. Acum s-a ales cu
responsabilitățile integrale legate de Fondul Funciar, după modelul ,,un om=un
compartiment”, izolată de noua conducere într-o clădire neamenajată și cu
salariul tăiat, într-o măsură punitivă binecunoscută. Ce alt obiect de șantaj
mai bun?
Dacă
consilierii PSD nu se conformează să voteze după placul PDL-ului, fosta
secretară a fostului primar zboară din Primărie. Și aceasta e spusă direct de
către primar, fără menajamente, în plenul Consiliului și chiar în fața
persoanei vizate, căreia îi recomandă să facă lobby pe lângă reprezentanții
PSD, pentru rezolvarea problemei și salvarea astfel a propriului post.
Mă
întreb până unde mai poate merge aroganța, nerușinarea, impertinența și
nesimțirea vârfurilor PDL, încurajate de la centru? Cât mai poate tolera țara
aceasta să fie condusă de astfel de oameni de joasă speță, fără scrupule?
Ceea ce se întâmplă în zilele
noastre nu are precedent în epoca modernă a poporului român. Starea de
decadență s-a propagat la toate nivelurile: politic, economic, social, cultural
și religios. Poate nu e prea târziu să apelăm, la conștiința, omenia și
bunul-simț al celor care țin destinele
acestei țări în vârful stiloului sau falangele degetelor cu care își dau votul!
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu