Traian Vuia

          Astăzi am onoarea să readuc în faţa dumneavoastră numele marelui inventator român Traian Vuia, cu prilejul celebrării a 103 ani de la efectuarea primului zbor mecanic. Data de 18 martie 1906 marchează un moment de referinţă în istoria aviaţiei mondiale, când, pe terenul de la Montesson, lîngă Paris, „Liliacul”, pilotat de Traian Vuia, îşi ia zborul, decolînd exclusiv prin forţa motorului său, fără ca vreo forţă exterioară să îl „lanseze”. Un cunoscut istoric al aviaţiei avea să scrie peste decenii: „Traian Vuia a făcut ca bătrîna Europă să se deştepte. El este primul în timp” (Rene Chambe).

           Traian Vuia s-a nascut în 1872, în localitatea Surducul-Mic, astăzi, comuna Traian Vuia din colegiul pe care îl reprezint. Localitatea este situată în Banatul românesc, regiune inclusă în acea perioadă în Imperiul austro-ungar. Pentru acest fapt, Vuia a fost considerat mult timp ca fiind de origine maghiară sau austriacă. În realitate este român, născut într-un teritoriu românesc aflat sub ocupaţie, din părinţi români:

preotul Simion Popescu şi Ana Vuia.
            Încă din anii copilăriei T. Vuia a fost fascinat de zbor, privind cu mult interes la înălţarea zmeului construit de învăţătorul său Anton Mahler fiului său. Vuia si-a improvizat un atelier unde au prins contur tot felul de "jucarii" destinate zborului.
Între 1884-1892 Traian Vuia s-a aflat la Lugoj, unde a urmat studiile liceale. În această perioadă a construit mai multe modele de aparate de zbor (machete) de tipul zmeelor.  Cunoscător al limbilor maghiară şi germană, Vuia devine un adevărat minitehnic construind mecanisme pe care şcoala nu le are în dotare, chiar şi o locomotivă de tren în miniatură, pusă în mişcare de forţa aburului. Într-o cuvântare ţinută la Academia Română în anul 1954, Petru Groza face afirmaţia că:"...auzeam vorbindu-se în familie că exista un licean la Lugoj, (...), care vrea să zboare şi care mereu construia modele de avioane."

A urmat temporar cursurile Şcolii politehnice şi apoi pe cele ale Facultăţii de drept din Budapesta, obţinând în 1901 titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe juridice.

              O altă pasiune a fost fotografia. Situaţia material nepermiţându-i achiziţionarea unui aparat de fotografiat personal, Vuia se gândeşte la construirea unuia. După indicaţiile revistei germane “Der gutte kamerad” Vuia şi-a construit singur un aparat de fotografiat cu un ingenious trepied din lemn de nuc şi fag. În perioada când a fost avocat la Vârşeţ, şi-a construit o bicicletă cu care se plimba prin împrejurimi.

              În cele din urmă, inspirându-se din zborul păsărilor mari concepe, în iarna anului 1901-1902, o maşină de zbor acţionată de pedale, care utiliza curenţii aerului, după cum mărturiseşte, de altfel: “Încă din tinereţe aveam convingerea, aveam credinţa, ba chiar certitudinea soluţiei problemei zborului prin mijloace mecanice.” În cea de-a doua perioadă de timp petrecută la Lugoj este posibil ca tânărul jurnalist să fi realizat macheta unui aparat de zbor denumită în unele lucrări "automobil cu aripi".
                Este un moment decisiv al vieţii sale. Are de ales între un trai cât de cât decent, profesând avocatura sau un viitor incert, urmându-şi vocaţia pentru tehnică, pentru rezolvarea zborului mecanic. Când a plecat de acasa, îi spune mamei sale care plângea: “Mă duc, mamă, departe la Paris - pe vremea aceea Parisul era considerat la noi ca fiind la capătul lumii - dar lasă, mamă, să nu-ţi pară rău că am să viu de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă."

                Între 27 iunie şi 1 iulie 1902, Vuia s-a aflat pe drum către Paris. El mărturiseşte că intenţiona să rămână în capitala Franţei un timp relativ scurt, până la câteva luni, urmând ca în această perioadă să-şi completeze cunoştinţele pe care le deţinea în domeniul aeronauticii, în general, iar, în mod deosebit, cele referitoare la aparatele de zbor "mai grele decât aerul". În perioada de început a şederii sale în Franţa (iulie 1902 - martie 1903), a existat speranţa lui Traian Vuia într-o recunoaştere oficială a proiectului său şi, de ce nu, într-un sprijin material venit şi din partea forurilor ştiintifice care funcţionau în această ţară. În favoarea acestei ipoteze pledează şi faptul că Traian Vuia a elaborat şi prezentat un memoriu privind "Proiect de Aeroplan automobil" către Academia de Ştiinţe din Franţa. Memoriul lui Traian Vuia a fost pus la dosar, savanţii oficiali francezi judecând desigur, pe acea vreme, ca ar fi fost nedemn din partea lor să dea atenţie unui manuscris privitor la maşina de zburat. Din momentul respingerii memoriului, relaţiile lui Traian Vuia cu oficialităţile aeronautice franceze se răcesc în mod evident.
            La 15 mai 1903, Vuia solicita din partea Oficiului Naţional al Proprietăţii Industriale brevetul pentru invenţia sa "Aeroplanul automobil". Brevetul a fost eliberat pe 17 august.

            Vuia a început construcţia "Aeroplanului automobil" în toamna anului 1903, după unii istorici, la începutul anului 1904, după alţii. Avionul realizat de el era primul din lume care, datorită roţilor pneumatice, urma să obţină o viteză orizontală, rulând pe sol, viteză care să permită executarea de către pilot a desprinderii acestuia de pământ, realizarea zborului şi aterizării. Acest eveniment s-a petrecut la 18 martie 1906, pe câmpul de zbor de la Montesson. Zborul este descris pe larg în revista "L'Aerophile":
"...Aparatul se ridicase la circa 1 metru înălţime şi a parcurs cam 12 m în aer". Toate calculele inventatorului român se dovediseră corecte. Toate îndoielile erau înlăturate. Toţi scepticii aveau să amuţească.”

             Când, în august 1906, profesorul Constantin Nedelcu, la sfârşitul studiilor sale părăsea Parisul pentru a se întoarce în Banat, şi-a luat ramas bun de la prietenul său Vuia, el relatează mesajul pe care l-a primit din partea acestuia:

"Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat mai greu decât aerul. Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul...".

             La sugestia unor apropiaţi de a-şi revendica în faţa lumii dreptul de a fi primul om care a reuşit performanţa zborului mechanic, Vuia răspunde simplu:       

“Ce importanţă are cine a făcut acest lucru; important e că el există. Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că Gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personal, ci pentru Gloria geniului uman.” Mai puţin cunoscut este că Vuia a interzis biografului său G. Lipovan să-l preamărească, să aducă elogii invenţiilor sale, atunci când acesta şi-a manifestat dorinţa de a scrie o carte despre el. “Lăsaţi orice preamărire a mea. Să nu uitaţi că toţi care au aflat ceva în diferite domenii ale progresului ethnic, nu au nici un merit; Dumnezeu le-a dat mintea, nu ei au făcut-o; ar trebui să fim mai modeşti. Fălindu-se cu ce au făcut, fac cum zice Biblia, ca ciocanul care se laudă că el a făcut piatra. Când omul descoperă ceva, nu este permis să aibă motiv de orgoliu, ci de smerenie. Creatorul a creat universul în mod direct şi a creat şi pe om, care ca instrument făcut de El execută tot ce cunoaştem şi ştim în ştiinţă, artă, tehnică. Din nepriceperea sau uitarea noastră a acestui adevăr provin toate păcatele.”

            Sunt cuvinte lipsite de orice orgoliu, de orice egoism, rostite într-o lume vanitoasă şi egocentrică care nu avea să-l privească decât ca un venetic venit dintr-o ţară neînsemnată. Soluţia savantului român a schimbat cursul evolutiei aeronauticii mondiale, fiind adoptată de către ceilalţi pionieri ai aviaţiei aflaţi în Franţa în acea perioadă, martori oculari ai experimentelor şi zborurilor sale. Traian Vuia a jucat un rol crucial în reorientarea creaţiei tehnice aeronautice către soluţii elaborate ştiinţific, soluţii care excludeau empirismul practicat pe scară largă în acea perioadă şi care au dus la efectuarea primelor zboruri din lume cu aparate mai grele decât aerul, propulsate cu mijloace proprii de bord.

            Înfăptuirea zborului mecanic cu un aparat mai greu decât aerul constituia, pe la sfârşitul veacului trecut şi la începutul veacului nostru, o adevărată fascinaţie. Mii de temerari încercau să îl realizeze, în timp ce „baloniştii”, care încă de la finele veacului al XVIII-lea reuşiseră să se înalţe în nacelele baloanelor, zâmbeau cu superioritate, convinşi că viitorul este al lor, al celor cu vehicule aeriene mai uşoare decât aerul.

            În sfârşit, la începutul secolului XX (1903), doi americani, fraţii Wright, au izbutit să zboare cu un avion. Numai că aparatul lor nu s-a putut desprinde singur de la sol, prin forţa motorului său, ci a fost „lansat”, „propulsat” prin catapultare — deci printr-un impuls exterior — şi numai după aceea a pornit-o spre înălţimi. Cel dintâi care s-a ridicat de la sol numai prin forţa motorului său, realizînd întâiul zbor mecanic din teoria tehnicii mondiale, a fost în 1906 un bănăţean: Traian Vuia.

În continuarea preocupărilor sale în domeniul zborului mecanic, între 1918 şi 1922 a conceput şi construit două tipuri de elicoptere. În 1925 a realizat un generator de abur original, cu circulaţie forţată unică, cu presiune şi temperatură înaltă şi cu randament termic ridicat.

Patriot înflăcărat, Traian Vuia a militat în timpul primului război mondial la Paris pentru unirea Transilvaniei cu Ţara, organizînd chiar „Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Banat”, editînd o revistă şi manifeste patriotice. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost preşedintele Frontului naţional român din Franţa al luptătorilor antifascişti.

            În 1950 este adus în ţară, fiind bolnav. Se stinge din viaţă la Bucureşti, la 3 septembrie (1950), la scurt timp după repatriere şi este înhumat la Cimitirul Bellu din Capitală.

Loading