Omagiu lui Traian Vuia, pionierul român al aviației mondiale

Mă voi folosi de acest prilej, pentru a readuce în atenție numele marelui inventator român Traian Vuia, acum, la început de primăvară, în preajma celebrării a 103 ani de la efectuarea primului zbor mecanic. Data de 18 martie 1906 marchează un moment de referinţă în istoria aviaţiei mondiale, când, pe terenul de la Montesson, lîngă Paris, „Liliacul”, pilotat de Traian Vuia, îşi ia zborul autopropulsat. Un cunoscut istoric al aviaţiei avea să scrie peste decenii: „Traian Vuia a făcut ca bătrîna Europă să se deştepte. El este primul în timp”.

Traian Vuia s-a născut în 1872, în localitatea Surducul-Mic, astăzi comuna Traian Vuia, din colegiul pe care îl reprezint. Încă din anii copilăriei, T. Vuia a fost fascinat de zbor.

După numeroase studii și realizări notabile în domeniul aerodinamicii și aeromodelling-ului, în cele din urmă, inspirându-se din zborul păsărilor mari, concepe, în iarna anului 1901-1902, o maşină de zbor acţionată de pedale, care utiliza curenţii aerului, după cum mărturiseşte, de altfel: “Încă din tinereţe aveam convingerea, aveam credinţa, ba chiar certitudinea soluţiei problemei zborului prin mijloace mecanice.” Este un moment decisiv al vieţii sale. Când a plecat de acasă, îi spune mamei sale, care plângea: “Mă duc, mamă, departe la Paris - pe vremea aceea Parisul era considerat la noi ca fiind la capătul lumii - dar lasă, mamă, să nu-ţi pară rău, că am să viu de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă."

La Paris, pe 17 august 1903, i se eliberează brevetul pentru invenţia sa, "Aeroplanul automobil". Vuia a început construcţia "Aeroplanului automobil", în toamna anului 1903, după unii istorici, la începutul anului 1904, după alţii. Avionul realizat de el era primul din lume care, datorită roţilor pneumatice, urma să obţină o viteză orizontală, rulând pe sol, viteză care să permită executarea de către pilot a desprinderii acestuia de pământ, realizarea zborului şi aterizării. Acest eveniment s-a petrecut la 18 martie 1906, pe câmpul de zbor de la Montesson. Zborul este descris pe larg în revista "L'Aerophile": "...Aparatul se ridicase la circa 1 metru înălţime şi a parcurs cam 12 m în aer". Toate calculele inventatorului român se dovediseră corecte. Toate îndoielile erau înlăturate. Toţi scepticii aveau să amuţească.

Când, în 1906, profesorul Constantin Nedelcu, părăsea Parisul pentru a se întoarce în Banat, şi-a luat rămas bun de la prietenul său Vuia, el relatează mesajul pe care l-a primit din partea acestuia: "Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat mai greu decât aerul. Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare, pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul...".

La sugestia unor apropiaţi, de a-şi revendica în faţa lumii dreptul de a fi primul om care a reuşit performanţa zborului mecanic, Vuia răspunde simplu: “Ce importanţă are cine a făcut acest lucru; important e că el există. Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că gloria pierde adesea omul. Eu nu lucrez pentru gloria mea personal, ci pentru gloria geniului uman.”

Mai puţin cunoscut este că Vuia a interzis biografului său G. Lipovan să-l preamărească, să aducă elogii invenţiilor sale, atunci când acesta şi-a manifestat dorinţa de a scrie o carte despre el.

“Lăsaţi orice preamărire a mea. Să nu uitaţi că toţi care au aflat ceva în diferite domenii ale progresului tehnic, nu au nici un merit; Dumnezeu le-a dat mintea, nu ei au făcut-o; ar trebui să fim mai modeşti. Fălindu-se cu ce au făcut, fac cum zice Biblia, ca ciocanul care se laudă că el a făcut piatra. Când omul descoperă ceva, nu este permis să aibă motiv de orgoliu, ci de smerenie. Creatorul a creat universul în mod direct şi a creat şi pe om, care, ca instrument făcut de El, execută tot ce cunoaştem şi ştim în ştiinţă, artă, tehnică. Din nepriceperea sau uitarea noastră a acestui adevăr provin toate păcatele.”    
            Sunt cuvinte lipsite de orice orgoliu, egoism sau vanitate triumfătoare, adresate unor semeni dominați de egocentrism, egotism și alți ego din sfera analfabetismului emoțional, care nu avea să-l privească decât ca pe un venetic, oportunist, venit dintr-un colț de lume neînsemnat. Soluţia savantului român a schimbat cursul evoluţiei aeronauticii mondiale, fiind adoptată de către ceilalţi pionieri ai aviaţiei, aflaţi în Franţa în acea perioadă, martori oculari ai experimentelor şi zborurilor sale. Traian Vuia a jucat un rol crucial în reorientarea creaţiei tehnice aeronautice către soluţii elaborate ştiinţific, care au dus la efectuarea primelor zboruri din lume cu aparate mai grele decât aerul, propulsate cu mijloace proprii de bord. A fost cel dintâi care, în 1906, s-a ridicat de la sol numai prin forţa motorului său, realizînd întâiul zbor mecanic din teoria tehnicii mondiale.  

            Înainte de zbor a fost visul zborului, aproape imposibil de închipuit. A durat milenii și a prins viață în basme și mituri populare. Dar a venit o zi când “toate zilele scurse s-au adunat ca într-un golf în această zi de spații imense”, după cum însuși marele inventator a conchis.

Natura s-a dezvăluit celui care a știut să-i dezlege tainele. Visul omenirii, încă de la începutul începuturilor, a fost împlinit. A ridicat mereu ochii spre cer și a tânjit, a jinduit la zborul desăvârșit al păsărilor, la o apropiere mai concretă de divin. Au fost jertfe, până să se întâmple minunea: legendarul Icar s-a prăbușit în mare, meșterului Manole s-a aruncat de pe mănăstirea Argeș, cu aripile de șindrilă frânte. Traian Vuia, Creatorul, Pionierul s-a înălțat. Odată cu pasul său s-a realizat transformarea, metanoia întregii omeniri, o adevărată prefacere existențială și spirituală, o reorientare fundamentală a vieții în prospectiv.

 Oricât de îndrăzneț ne-ar fi visul și oricât de îndepărtată ne-ar fi căutarea, “Da, se poate.” Vicisitudinile crează comunităţi de spirit şi soluţii. Prin muncă asiduă şi sacrificiu putem atinge vârfuri încă nebănuite, putem pătrunde mistere, încă de nepătruns. Avem reputaţi oameni de ştiinţă, de cultură, copii de geniu. Ei sunt zestrea noastră spirituală, bogăţia unei naţiuni. Ei sunt chezășia împlinirilor noastre și speranța unei vieți mai bune. Ei sunt cheia uşilor închise şi răspunsul întrebărilor care ne macină. Soluţiile sunt prin noi înşine şi atât de aproape de noi. Responsabilitatea majoră care ne revine e să credem în ei cu tărie și să îi sprijinim cu toate forțele.

De aceea, pentru a doua oară în timpul mandatul nostru, vă cer, stimaţi colegi, să sprijinim orice iniţiativă care contribuie la promovarea şi dezvoltarea domeniului ştiinţei şi tehnicii, să susţinem societăţile comerciale, instituţiile private sau cu capital de stat care activează pe aceste segmente ale dezvoltării cunoaşterii!

Să aducem omagiu marelui inventator român, să ne mândrim cu acest compatriot de geniu! Până acum s-au făcut demersuri pentru înfrățirea celor 2 localități de suflet ale sale, comuna Traian Vuia, din județul Timiș, unde s-a născut și Montesson, localitatea din Franța, unde geniul s-a înălțat până la nemurire prin realizările sale. Să susţinem investiţiile în localitatea sa natală, Traian Vuia, cu scopul introducerii acesteia în circuitul turistic mondial, prin realizarea unui monument comemorativ, a unui muzeu, a unei machete de avion; reabilitarea şcolii şi a căminului cultural din comuna care îi poartă numele, mai ales că, în Franța, deja s-au derulat investiții masive în diverse obiective care aduc onoare numelui său!

Loading