miercuri, 15 februarie 2012

În goana nebună după tăieri, concedieri, distrugeri și exterminări sunt eutanasiate și instituții importante ale statului în teritoriu


Într-o goană nebună după tăieri, concedieri, distrugeri și exterminări, Guvernul României a decis desființarea Judecătoriei și a Parchetului de pe lângă Judecătoria orașului Făget, pe considerentul-simulacru al volumului relativ mic de activitate (număr redus de dosare) și cu așa-zise raționamente de ordin economic (cheltuieli mari de logistică).
Argumentele, care demonstrează justețea dezacordului nostru ferm, precum și inconsistența și inoportunitatea acestui demers al instituțiilor administrative centrale, sunt:
1.                   Criteriul volumului de activitate al Judecătoriei Făget, exprimat în număr relativ mic de dosare, nu trebuie absolutizat și nu se poate considera, de unul singur, sugestiv și decisiv pentru luarea unei măsuri radicale, cum ar fi aceea de desființare a instanței. Oricât de obiectivă și edificatoare ar părea, la un moment dat, analiza cifrelor și a procentelor, ea nu surprinde întotdeauna esența lucrurilor sau cauza reală a fenomenului. Din acest punct de vedere, trebuie să ținem cont de faptul că populația acestei zone este preponderant rurală, cu posibilități materiale reduse, astfel încât accesul la justiție este, de multe ori, considerat un lux. Taxele de timbre, într-un trend de creștere continuă, determină adâncirea decalajului între zonele rurale și urbane, sub aspectul accesului la justiție. Costurile enorme cu taxele, expertizele și reprezentarea în instanță explică cu ușurință reticența justițiabililor de a se adresa organelor competente pentru soluționarea cauzelor, fapt ce influențează neîndoielnic numărul de dosare ce se află pe rolul instanței de judecată. Odată ce s-a considerat oportun și s-a procedat la sporirea taxelor judiciare de timbre, trebuie să se asume și consecința direct și previzibilă a acestui demers, anume diminuarea numărului de cauze. Ar fi nedrept ca justițiabilii din zonă să fie supuși unei duble constrângeri: una de natură pecuniară și una de natura limitării accesului la aceste servicii de interes public.
2.                   Criteriul costurilor ridicate de funcționare a Judecătoriei Făget, raportate la volumul de activitate este, cel puțin, discutabil, întrucât s-au identificat măsuri ușor aplicabile pentru eficientizarea instituției: reduceri sau ajustări ale schemei de personal; diminuarea costurilor cu factorul termic, prin optarea pentru combustibilul lemnos, ieftin și ușor de procurat în zonă, în defavoarea celui lichid, care se folosește în prezent; alte măsuri ce vor fi identificate, în urma unei analize de detaliu cost-beneficiu.
3.                   Desființarea Judecătoriei Făget ar crea cetățenilor numeroase dificultăți de transport, cheltuieli suplimentare adiacente, pierdere inutilă de timp, amânarea rezolvării problemelor, neîncredere în autorități, tensiuni și alte neajunsuri. În prezent, competența Judecătoriei Făget și a Parchetului de pe lângă această instanță cuprinde orașul Făget și 10 comune învecinate, împreună cu satele aparținătoare, pe o rază teritorială de 1.447 km pătrați și o populație de aproximativ 60.000 de locuitori. Distanța dintre aceste localități și Judecătoria Lugoj este exagerat de mare, iar, inclusiv, legăturile de transport între mun. Lugoj și satele aparținătoare sunt departe de a fi simplu de manageriat (distanța între Lugoj și Tomești este 61 km, Lugoj-Luncani 67 km, Lugoj-Coșevița 55 km, Lugoj-Fârdea 59 km, Lugoj-Ohaba Română 71 km, etc). Pe de altă parte, măsura preconizată ridică serioase probleme și personalului care deservește aceste instituții, o parte din acesta urmând a fi relocat, sub aspectul locului de muncă, la Timișoara, respectiv la Judecătoria Timișoara și Parchetul de pe lângă această instituție, cu consecințe negative inevitabile în plan familial.
4.                   Pentru menținerea instituției pledează inclusiv tradiția și  argumentele de ordin istoric. Astfel, Judecătoria de Ocol Făget a fost înființată prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 9.225/1871. În anul următor, Făgetul a preluat de la Judecătoria Lugoj și Cartea Funciară. În 1952, Judecătoria s-a transformat în Tribunalul raional Făget, iar, în 1969, ca urmare a reorganizării administrativ-teritoriale (trecerea la județe), s-a desființat, fiind reînființată prin Legea nr. 92/1992.
5.                   Judecătoriei și a Parchetului de pe lângă Judecătoria orașului Făget, Cartea Funciară și Unitatea de Jandarmi funcționează în imobilul aflat în proprietatea Ministerului Justiției, negenerându-se astfel cheltuieli suplimentare cu spațiile închiriate. 
                                                                                         
6.                   În sfârșit, considerăm că cea mai simplă, oportună și eficientă soluție de rezolvare a problemei, implicit de înlăturare a neajunsurilor mai sus menționate, fie singură, fie corelată cu alte măsuri adiacente, pe care le-am menționat deja, constă în modificarea ariei de competență a instanțelor judecătorești (Făget, Lugoj, poate Timișoara), măsură care ar duce la o mai bună împărțire a cauzelor pe judecătorii.
Orice soluție de rezolvare este preferabilă aceleia, a desființării Judecătoriei. Din acest punct de vedere, vă rugăm să luați în considerare, în ultimă instanță, chiar posibilitatea înființării unui sediu secundar cu activitate permanentă, conform art. 42 din Legea 304/2004, măsură ce s-ar plia perfect situației date!
Loading

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu