1104 morţi, 3352 răniţi - un bilanţ scris cu sânge în decembrie 1989. Unii
dintre noi ne putem permite luxul de a analiza, în date şi cifre, ceea ce a
însemnat Revoluţia. Alţii, nu. Pentru peste o mie de familii, decembrie `89 nu
a fost doar un eveniment din trecut, des pomenit în mass-media înaintea
sărbătorilor. Copiii lor au plecat atunci pentru totdeauna.
Sărbătoarea bucuriei, a speranţei şi a naşterii e umbrită în fiecare an, până la sfârşitul vieţii lor, de amintirea pierderii celor dragi. Noi nu trebuie să alegem acum între a fi golani, sau comunişti, huligani, sau activişti ... pentru că acest lux a fost cumpărat cu sânge de cei morţi la Revoluţie, iar familiile lor plătesc şi acum preţul.
Evenimentele din 1989 şi întreaga istorie, de altfel, ne dovedesc solidaritatea şi unitatea poporului român în faţa vitregiilor sorţii.
A început la Timişoara în 15 decembrie. A continuat în zilele de 16 şi 17, când au căzut primii martiri. În 18 decembrie, în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, s-au adunat mai mulţi tineri şi copii, care au început să cânte colinde şi să strige lozinci anticomuniste. La un moment dat, a apărut un blindat, din care s-a tras o rafală asupra tinerilor de pe trepte, secerând mulţi dintre ei, printre care şi Sorin Leia, tânăr făgeţean.
În 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarat primul oraş liber al României de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică, înfiinţată pe străzile însângerate ale Timişoarei. Tot în 20 decembrie, oraşul Lugoj, din apropierea Timişoarei, s-a ridicat împotriva regimului comunist, căzând şi aici eroi ai Revoluţiei – Daniel Borcea şi Valentin Rosada.
În 21 decembrie, mitingul grandios organizat de dictator la Bucureşti s-a transformat într-o mişcare anticeauşistă şi anticomunistă. În aceeaşi zi au început mişcări revoluţionare în cele mai mari oraşe ale ţării: Cluj, Braşov, Sibiu, Arad, Târgu-Mureş, Caransebeş, Cugir etc. Deşi autorităţile au deschis foc împotriva demonstranţilor, românii nu mai puteau fi înfrânţi.
Regimul comunist a căzut vineri, 22 decembrie 1989, la ora prânzului, odată cu fuga soţilor Ceauşescu din Bucureşti. Ziua de 22 decembrie a fost declarată Ziua Victoriei Revoluţiei române.
„Cu noi este Dumnezeu” strigau sub gloanţe mii de piepturi, acum 20 de ani, cu credinţă că trebuie să readucă darul libertăţii, lumina speranţei şi adevărului generaţiilor de azi şi de mâine. Tinerii au fost cei care au avut curajul şi demnitatea de a sta cu pieptul gol şi fruntea sus în faţa morţii, purtând în sufletul pur idealul întregii noastre istorii.
Ei au reuşit, cu preţul suprem al vieţii lor. Dar, oare, noi am ştiut să primim şi să preţuim această ofrandă sfântă a fragedelor vieţi? Am ştiut să aducem recunoştinţă familiilor, să nu-i uităm pe ei, eroii neamului?
Ce se întâmplă, stimaţi conducători, cu lozinca „să trăiţi bine!” şi consensul de uniune politică naţională? Avem, în schimb, instigare la ură, violenţă, discriminare, imixtiune, presiune şi poliţie politică. Sacrificiul Revoluţiei a fost în zadar?
Noilor aleşi, indiferent poziţionaţi în piramida puterii, le cerem în numele celor căzuţi pentru libertate, democraţie, demnitate, speranţă şi adevăr: să nu-i uitaţi, să nu le întinaţi sacrificiul, să nu le irosiţi darul suprem!
Ne confruntăm cu o succesiune de evenimente: jurământul în plen al preşedintelui ţării, 20 de ani de la Revoluţie şi Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului - un prilej pentru noi toţi, indiferent de apartenenţa politică, diviziunea doctrinară şi poziţionarea socială, să ne aplecăm asupra nevoilor semenilor, asupra păcii, egalităţii, fraternităţii şi democraţiei; idealuri importante ale Revoluţiei din 1989.
Sărbătoarea bucuriei, a speranţei şi a naşterii e umbrită în fiecare an, până la sfârşitul vieţii lor, de amintirea pierderii celor dragi. Noi nu trebuie să alegem acum între a fi golani, sau comunişti, huligani, sau activişti ... pentru că acest lux a fost cumpărat cu sânge de cei morţi la Revoluţie, iar familiile lor plătesc şi acum preţul.
Evenimentele din 1989 şi întreaga istorie, de altfel, ne dovedesc solidaritatea şi unitatea poporului român în faţa vitregiilor sorţii.
A început la Timişoara în 15 decembrie. A continuat în zilele de 16 şi 17, când au căzut primii martiri. În 18 decembrie, în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, s-au adunat mai mulţi tineri şi copii, care au început să cânte colinde şi să strige lozinci anticomuniste. La un moment dat, a apărut un blindat, din care s-a tras o rafală asupra tinerilor de pe trepte, secerând mulţi dintre ei, printre care şi Sorin Leia, tânăr făgeţean.
În 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarat primul oraş liber al României de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică, înfiinţată pe străzile însângerate ale Timişoarei. Tot în 20 decembrie, oraşul Lugoj, din apropierea Timişoarei, s-a ridicat împotriva regimului comunist, căzând şi aici eroi ai Revoluţiei – Daniel Borcea şi Valentin Rosada.
În 21 decembrie, mitingul grandios organizat de dictator la Bucureşti s-a transformat într-o mişcare anticeauşistă şi anticomunistă. În aceeaşi zi au început mişcări revoluţionare în cele mai mari oraşe ale ţării: Cluj, Braşov, Sibiu, Arad, Târgu-Mureş, Caransebeş, Cugir etc. Deşi autorităţile au deschis foc împotriva demonstranţilor, românii nu mai puteau fi înfrânţi.
Regimul comunist a căzut vineri, 22 decembrie 1989, la ora prânzului, odată cu fuga soţilor Ceauşescu din Bucureşti. Ziua de 22 decembrie a fost declarată Ziua Victoriei Revoluţiei române.
„Cu noi este Dumnezeu” strigau sub gloanţe mii de piepturi, acum 20 de ani, cu credinţă că trebuie să readucă darul libertăţii, lumina speranţei şi adevărului generaţiilor de azi şi de mâine. Tinerii au fost cei care au avut curajul şi demnitatea de a sta cu pieptul gol şi fruntea sus în faţa morţii, purtând în sufletul pur idealul întregii noastre istorii.
Ei au reuşit, cu preţul suprem al vieţii lor. Dar, oare, noi am ştiut să primim şi să preţuim această ofrandă sfântă a fragedelor vieţi? Am ştiut să aducem recunoştinţă familiilor, să nu-i uităm pe ei, eroii neamului?
Ce se întâmplă, stimaţi conducători, cu lozinca „să trăiţi bine!” şi consensul de uniune politică naţională? Avem, în schimb, instigare la ură, violenţă, discriminare, imixtiune, presiune şi poliţie politică. Sacrificiul Revoluţiei a fost în zadar?
Noilor aleşi, indiferent poziţionaţi în piramida puterii, le cerem în numele celor căzuţi pentru libertate, democraţie, demnitate, speranţă şi adevăr: să nu-i uitaţi, să nu le întinaţi sacrificiul, să nu le irosiţi darul suprem!
Ne confruntăm cu o succesiune de evenimente: jurământul în plen al preşedintelui ţării, 20 de ani de la Revoluţie şi Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului - un prilej pentru noi toţi, indiferent de apartenenţa politică, diviziunea doctrinară şi poziţionarea socială, să ne aplecăm asupra nevoilor semenilor, asupra păcii, egalităţii, fraternităţii şi democraţiei; idealuri importante ale Revoluţiei din 1989.
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu