Mica Unire din timpul lui Cuza Vodă

Un capitol de seamă al istoriei poporului român îl reprezintă cel al Unirii Principatelor Moldovei și Țării Românești, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, eveniment pe care l-am aniversat pe 24 ianuarie.

Unirea cea mult așteptată, după uciderea mișealească a lui Mihai Viteazu în Câmpia Turzii și destrămarea visului de veacuri al poporului român, s-a înfăptuit din nou, în anul 1859, chiar dacă nu integral. Mica Unire a însemnat o etapă obligatorie, în drumul plin de obstacole spre o Românie independentă și unitară.

Acest eveniment stă legat și de nașterea statului român, ca aparat politic, de modernizarea, de renașterea României și trezirea conștiinței naționale a poporului român.

În scurta sa domnie de 7 ani, de numele lui Alexandru Ioan Cuza sunt legate reforme importante, care au creat un cadru modern de dezvoltare a țării: reforma agrară, reforma fiscală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma învățământului, o nouă Constituție și o nouă Lege Electorală, Codul Civil și Codul Penal, obligativitatea învățământului primar și primele universități, organizarea armatei, prima linie de cale ferată etc.

România a dorit și a simțit unire: ”V-am zis că ea (unirea) va fi precum România o va dori și o va simți”, spunea Alexandru Ioan Cuza.

În poezia Steagul nostru a lui Andrei Bârseanu, poetul, făcând o cronică a acestui eveniment măreț, ne dezvăluie că, în acele momente, Unirea era ”în cuget, și-n simțiri”, iar poporul, însuflețit de aceste trăiri înălțătoare, ”va înfrunta orice loviri … și … va fi învingător”, în timp ce România unită și vibrând sub un crez puternic ”etern, etern, va înflori”.

Poate că rețeta înaintașilor noștri nu trebuie neglijată, ci aplicată, cu credință și speranță, în momente aspre, asemeni celor pe care le trăim astăzi. Unitatea, solidaritatea, moralitatea, loialitatea și buna-credință a tuturor structurilor societății, de la vârf, până la nivelul de jos, alcătuiesc panaceul, piatra filosofală și elixirul vieții pentru această țără greu încercată și acest popor chinuit.

Ce ne facem când ruptura între putere și cetățenii de rând este atât de mare, încât nu numai că nu se mai poate pune problema unor astfel de trăiri, care să adune într-un singur suflu și o singură inimă pe toți românii, pentru binele comun, ci ne aflăm în situația în care 90% dintre cetățeni nu se mai simt reprezentați de Președinte și Guvern?

Iată de ce sărbătoarea de la 24 ianuarie 2012 a avut parte de momente de celebrare în întreaga țară, în absența Președintelui și a Premierului însă, care sunt conștienți că nu mai beneficiază de încrederea, susținerea poporului și că ocupă poziții de frunte  pe care nu le mai merită, așa că prefer să rămână ascunși în umbră.

Stimați colegi, politicienii unioniști de la 1859, mânați de curaj, unitate, solidaritate, viziune modernistă au forțat actul unirii, dorit cu ardoare de românii de pretutindeni, și recunoașterea lui de către Marile Puteri, în ciuda împotrivirilor, atât interne, cât și externe. Este evident că și la ora actuală avem nevoie de o structură politică de conducere, capabilă și determinată pentru a scoate țara din impas și care, foarte important, să beneficieze de încrederea și susținerea  solidă a majorității cetățenilor cu drept de vot. Acest lucru nu se poate realiza însă decât prin demisia actualei puteri și prin organizarea alegerilor anticipate, măsuri cerute cu insistență de vocea colectivă a mulțimii.

Loading