miercuri, 15 februarie 2012

Culisele reformării sistemului sanitar sunt pline de tenebre


În pofida hotărârii de descentralizare a sistemului sanitar din România, în urma căreia managementul asistenței medicale se tranferă autorităților administrației publice locale, sub aspect logistic, financiar și uman, a început drama desființării spitalelor și maternităților, dictată de la centru, a golirii și evacuării forțate a pacienților și personalului care asigură asistența medicală, fără a ţine cont de indicii de eficienţă favorabili, calitatea serviciilor, lipsa arieratelor sau investiţiile deja implementate.
Imaginile relocării forțate fac trimitere la un scenariu al dezastrului, care se aseamănă cu un marș sinistru al evreilor spre holocaust: cu pungi și sacoșe alături, au fost “redistribuiți” bolnavi de la terapie intensivă pe tărgi, bărbați și femei în scaune cu rotile, gravide gata să nască, lăuze, nou-născuți din incubatoare. O parte dintre pacienți au fost duși spre alte unități spitalicești, în unele cazuri aflate la zeci de kilometri distanță, iar alții, care nu mai au loc în celelalte spitale, deja supraaglomerate, au fost despitalizați și trimiși pe la casele lor, să se descurce cum pot.
În ceea ce privește personalul medical, în contextul unui deficit acut major de cadre specializate şi a unor salarii de mizerie, 700 de medici şi 2.500 de asistente medicale și auxiliari, împreună cu familiile lor, vor trăi drama relocării forţate, aceasta în cazul în care opţiunea va înclina spre acceptarea ofertei şi nu spre alinierea la trendul exodului în ţări cu o politică de sănătate mai responsabilă şi mai raţională. Medici, asistente, auxiliari sunt forțați să încarce în camioane toată aparatura, dotările, documentele și să se  mute în alte spitale, aflate la zeci, poate chiar sute de kilometri, împreună cu familiile, să facă naveta sau să conviețuiască separați de cei apropiați.
Procedura se desfăşoară în trei etape şi este în curs de desfăşurare. Prima etapă presupune distribuirea personalului în cadrul judeţului respectiv, apoi se trece la judeţul limitrof şi apoi la nivel naţional. Și acesta este scenariul cel mai fericit. În condițiile autonomiei locale și a unor bugete locale tot mai sărăcite, este posibil ca unitățile medicale, care ar fi trebuit să absoarbă surplusul disponibilizaților, să nu facă față noilor cheltuieli generate și să refuze valul cererilor de încadrare în sistemul propriu de personal.
Se desființează spitale, școli, fabrici, uzine, în urma unor decizii absurde, cu caracter flagrant antipopular şi antistatal, pe care le ia puterea politică. Se pustiește țara, ca în timpul marilor domnitori, care, în vremuri de restriște, când se punea problema unui atac iminent, cereau norodului să nimicească totul în calea inamicului. Numai că acum inamicul României se află în vârf, în postura actualei puteri, care, ca un vierme gras, roade din interior, bucată cu bucată,  tot ce apucă.
Ne mai întrebăm, oare de ce sunt necesare atâtea spitale desființate și reamenajate în azile de bătrâni? Probabil că gașca portocalie și-a făcut planul ca bătrânii, cu pensiile nimicite, fără subvenții la plata facturilor de întreținere, vor fi, probabil, evacuați din locuințe și aruncați în stradă, iar aceste așezăminte vor primi cu brațele deschise pe aceia care au venituri pentru a-și acoperi costul cazării și al mesei în cadru instituționalizat.
Mulţi dintre noi, privesc malformaţia înconjurătoare ca pe o victorie şi o expresie a democraţiei şi, desigur, tot pe comunişti îi înjură. Cel puțin, în vremurile apuse, de tristă amintire aveam spitale și puncte sanitare în fiecare localitate. Oare, ce se întâmplă cu noi? Dacă așteptăm impasibili ca actuala putere să-și facă mendrele, în trendul desființării, distrugerii, demolării valorilor și instituțiilor și, probabil, al reconfigurării sub egida „băieților deștepți”, care, cu iuțeală de mână și nebăgare de seamă, știu să găsească noi valențe imobilelor abandonate, utilajelor, aparaturilor lăsate de izbeliște și terenurilor rezultate în urma demolărilor, cu siguranță că vom ajunge să trăim într-o țară pustiită, în care până nici măcar noi înșine nu ne mai aparținem.
Loading

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu