Zi de zi suntem bombardați cu știri despre scumpirea alimentelor de
bază, despre evaziunea fiscală în domeniul agricol, terenuri arabile
necultivate, din lipsă de mijloace, gospodării rurale ruinate, țărani umiliți,
importuri masive și agresive de produse agricole la prețuri de dumping, ce
îngroapă agricultura naturală autohtonă, abuzuri ale mafiilor speculante ale
piețelor de producători.
Potrivit unor statistici recente, în România avem 3 milioane de hectare de terenuri agricole nelucrate.
De curând, pe agenda Guvernului a apărut aplicarea măsurii amendării
proprietarilor de terenuri necultivate și neîngrijite, cu un cuantum cuprins
între 50 și 60 de euro la hectar. Guvernanții doresc amenzi și pentru micii
producători agricoli, neînregistrați ca Persoană Fizică Autorizată, care își vând
produsele în piețe sau la unitățile de procesare.
Evident, pentru a se descuraja agricultura de subzistență nefiscalizată,
nu se mai dorește nici acordarea sprijinului pentru micii producători agricoli,
neînregistrați la fisc, cu toate că Regulamentul European privind ajutoarele de
stat nu obligă la acest lucru, ba chiar precizează că statele UE nu au voie să
facă discriminare de nici un fel între micii agricultori și marii fermieri.
Evazioniști nu sunt cei care vând în piață un kil de mere și două de
ceapă, pentru o pâine pe masă. Situația reală a țăranilor din România este
aceea că, după ce cu mari eforturi și renunțări reușesc să cultive pământul,
recolta obținută nu poate fi valorificată, în lipsa unor canale de distribuție,
iar bruma de resurse financiare investită rămâne blocată astfel în producția
anului trecut. Caracterul perisabil al produselor agricole și zootehnice face
ca sume importante, investite cu trudă de țărani, să curgă pe apa sâmbetei, în
lipsa aplicării unor strategii coerente și realiste pentru sprijinirea
agriculturii de subzistență. Lipsa lichidităților pentru semințe, utilaje
agricole, produse de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și
buruienilor în agricultură determină blocaje, amânări și întârzieri în
calendarul lucrărilor agricole anuale sau chiar declararea falimentului
personal a gospodăriei de subzistență și ieșirea din activitate.
Țaranii nu doresc milă. Nu sprijinul material este unica soluție în
cazul lor. Singura măsură cu adevărat eficientă ar fi creearea unor structuri
pentru colectarea surplusului de produse agricole și zootehnice de către stat,
în afara entităților speculative, care dețin controlul total al operațiunilor, în
amonte și aval față de producătorul agricol, atât în comerțul cu soluții de
înființare și întreținere a culturilor, cât și în colectare și distribuție.
În mod categoric, este nevoie de investiții în infrastructură, tehnică
și tehnologie, iar fondurile europene par a fi singura soluție. Din păcate,
sistemul este birocratic, greoi, corupt sau incompetent. Banii europeni cer
alți bani din buzunarele țăranilor, unde, de cele mai multe ori, flutură
vântul. Deseori, coeficientul de contribuție proprie al beneficiarului ajunge
peste 50%, datorită diferențelor de curs valutar neasumate în cofinanțarea
publică.
Guveranții noștri s-au exprimat în favoarea necesității țăranilor de a
se organiza în asociații de producători locali, care să aibă un cuvânt de spus
în accesarea fondurilor, impunerea prețurilor produselor și desenarea structurilor de distribuție. Cu
toate acestea, consider că inițiativa trebuie să vină de la nivel central, prin asigurarea
consilierii și a sprijinului logistic și informațional pentru realizarea acestor
deziderate. Să nu uităm programul Leader, cu rezultate excelente în regiunile
rurale din Europa de Vest, care ar fi trebuit să acopere tocmai aceste sincope
de identificare ale nevoilor locale, îmbunătățirea capacităților
organizatorice, dezvoltarea mediului economic și implementarea strategiilor locale de
dezvoltare. Din păcate, în țara noastră a debutat în extaz, ca, mai apoi,
să se prăbușească în agonie.
Cauzele pot fi: ori ministerul nu și-a făcut temele, ori țăranul român
nu este preocupat de propria soartă. Personal, înclin spre prima variantă.
Stând de vorbă cu țăranii, am auzit cazuri diverse, fiecare o tragedie,
în felul său:
-
Unul
dintre ei cultiva, împreună cu familia și încă alți 4 oameni, 30 ha de teren și
creștea 200 de porci; acum nu mai are cui vinde produsele,
-
Altul
avea 10 vaci, iar laptele îl vindea centrului de colectare din sat; acum
centrul s-a desființat, iar țăranul, împreună cu familia sa, a rămas fără un
loc de muncă și fără un mijloc de trai,
-
Un țăran
cu 10 ha de teren, productiv altădată, acum nu îl mai cultivă, datorită
faptului că produsele nu pot fi vândute.
Cred că soluția nu este amendarea țăranilor care nu cultivă pământul,
ci asigurarea unui cadru favorabil pentru colectarea sau desfacerea produselor.
Țăranii nu sunt leneși, nu vor mila nimănui, dar, pur și simplu, nu au soluții
în lupta cu nepăsarea statului și agresivitatea mafiilor locale, care
monopolizează piața produselor agricole.
Guvernanții nu pot cere imposibilul unor amărâți ai soartei, cărora nu
le dau nimic în schimb. Fără nici un sprijin, țăranii se luptă cu atâtea greutăți
și necunoscute, încât aproape e o minune să răzbească învingători. Cadrul în
care își desfășoară activitatea este profund instabil și impredictibil: subvențiile
sunt sub semnul întrebării în fiecare an, condițiile meteorologice sunt
independente de voința omului, cererea de produse se raportează la o
multitudine de factori, iar politica agricolă a statului este mereu oscilantă.
Nu putem rămâne insensibili la realitatea dureroasă a țăranului român
din zilele noastre! Nu cere mult: doar să fie lăsat să lucreze, să își poată
valorifica produsele la un preț onest, să fie tratat cu respect, și nu ca un
delincvent. Țăranul român dorește să fie o soluție pentru economia țării
noastre, greu încercată, așa cum s-a întâmplat și pe vremuri. Ieșirea din
marasmul în care ne-am scufundat nu se poate face decât prin muncă. Avem un
extraordinar potențial agrar, avem câmpii line și terenuri fertile, cum puține
țări se pot lăuda. Acest capital nu trebuie irosit. Am fost o țară agrară și am
avut rezultate excelente în producție, deci avem și experiența necesară. Ne putem
inspira din însăși elementele pozitive ale trecutului nostru, pentru a ieși la
liman. De aceea, dezvoltarea agriculturii trebuie să devină prioritate
națională.
Stimați colegi, avem obligația și puterea să dăm țării legi bune,
pentru a îndrepta răul făcut țăranilor și agriculturii din România! Semnalele
nu sunt pozitive, așa că trebuie să luăm măsuri imediat, pentru a ne abate de
la direcția greșită pe care zăbovim.
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu