Celebrarea momentului de referință al aviației mondiale – zborul lui Traian Vuia la Montesson

”Nu este o exagerare vorbind de aviaţiune la noi. Dar... nu trebuie să uităm niciodată, şi simt o mare mulţumire sufletească aducându-mi-o aminte, că cel dintâi aviator care s-a ridicat cu propriile sale mijloace (de bord) de la pământ a fost un român: TRAIAN  VUIA. De la primul zbor al lui Traian Vuia, în 1906, au trecut ani, şi de atunci aviaţiunea a făcut progrese” spunea Aurel Vlaicu, considerând primul zbor al omului (zborul românului Traian Vuia) la 18 martie 1906 un record istoric absolut.

Dintre primii inventatori români şi mondiali din domeniu, Traian Vuia  s-a bucurat de recunoaşterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă, multă vreme, prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului Alberto Santos-Dumont, încetățenit francez.

Înfăptuirea zborului mecanic cu un aparat mai greu decât aerul constituia, pe la sfârşitul sec. al XIX-lea şi la începutul sec. al XX-lea, o adevărată fascinaţie. Mii de temerari încercau să îl realizeze, în timp ce „baloniştii”, care încă de la finele veacului al XVIII-lea reuşiseră să se înalţe în nacelele baloanelor, zâmbeau cu superioritate, convinşi că viitorul este al lor, al celor cu vehicule aeriene mai uşoare decât aerul.

În sfârşit, la începutul secolului XX (1903), doi americani, fraţii Wright, au izbutit să zboare cu un avion. Numai că aparatul lor nu s-a putut desprinde singur de la sol, prin forţa motorului său, ci a fost „lansat”, „propulsat” prin catapultare, deci printr-un impuls exterior, şi numai după aceea a pornit-o spre înălţimi. Cel dintâi care s-a ridicat de la sol, numai prin forţa motorului său, realizînd întâiul zbor mecanic din teoria tehnicii mondiale, a fost, în 1906, un bănăţean: Traian Vuia.

Data de 18 martie 1906 marchează un moment de referinţă în istoria aviaţiei mondiale, când, pe terenul de la Montesson, lîngă Paris, „Liliacul”, pilotat de Traian Vuia, îşi ia zborul autopropulsat. Un cunoscut istoric al aviaţiei avea să scrie peste decenii: „Traian Vuia a făcut ca bătrîna Europă să se deştepte. El este primul în timp”. Aeroplanul-automobil a rulat 50 de metri pe sol, iar apoi s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Din păcate, după 12 metri, elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, lovindu-se de un copac. Deşi a durat doar câteva clipe, zborul a reuşit. Românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne.

Când, în august 1906, profesorul Constantin Nedelcu, la sfârşitul studiilor sale, părăsea Parisul pentru a se întoarce în Banat, şi-a luat rămas bun de la prietenul său Vuia, el relatează mesajul pe care l-a primit din partea acestuia:

„Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat mai greu decât aerul. Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare, pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul... ”  

La sugestia unor apropiaţi, de a-şi revendica în faţa lumii dreptul de a fi primul om care a reuşit performanţa zborului mecanic, Vuia răspunde simplu:      

„Ce importanţă are cine a făcut acest lucru; important e că el există. Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că Gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personal, ci pentru Gloria geniului uman.” Mai puţin cunoscut este că Vuia a interzis biografului său G. Lipovan să-l preamărească, să aducă elogii invenţiilor sale, atunci când acesta şi-a manifestat dorinţa de a scrie o carte despre el: „Lăsaţi orice preamărire a mea. Să nu uitaţi că toţi care au aflat ceva în diferite domenii ale progresului tehnic, nu au nici un merit; Dumnezeu le-a dat mintea, nu ei au făcut-o; ar trebui să fim mai modeşti. Fălindu-se cu ce au făcut, fac, cum zice Biblia, ca ciocanul care se laudă că el a făcut piatra. Când omul descoperă ceva, nu este permis să aibă motiv de orgoliu, ci de smerenie. Creatorul a creat universul în mod direct şi a creat şi pe om, care, ca instrument făcut de El, execută tot ce cunoaştem şi ştim în ştiinţă, artă, tehnică. Din nepriceperea sau uitarea noastră a acestui adevăr provin toate păcatele.”

Pentru asigurarea stabilităţii în aer avea nevoie de o propulsare mai puternică. Cu o serie de modificări, aparatul “Vuia 1” s-a transformat în “Vuia 2”, brevetat în 1907, în Franţa şi Belgia. Acest aparat avea performanţe mult sporite, astfel că, în 1907, el avea să zboare pe o distanţă de 70 de metri, la o înălţime variabilă.

Până nu demult se credea că „Vuia nr.2” a fost ultima variantă a avionului lui Traian Vuia, dar există o imagine ce înfăţişează un avion Vuia, care diferă în mare măsură de aparatele cunoscute.

După ce a încheiat experimentele de zbor cu avioanele, Traian Vuia, deşi nu dispunea de mijloace financiare importante, a abordat problema zborului vertical cu elicopterul. Realizarea zborului vertical era în etapa de începuturi. În anul 1918 realizează elicopterul Vuia Nr.1. În anul 1919, Traian Vuia publică lucrarea „Studii experimentale asupra planurilor înclinate în rotaţie”, care reprezintă una dintre primele lucrări în domeniul palelor de elicopter. În anul 1921, Traian Vuia a realizat elicopterul Vuia Nr.2. Din lipsa fondurilor, numai în 1925 Traian Vuia a reuşit un zbor la înălţimea de 8 m şi pe o distanţă de 80 m. Vuia a mai proiectat, pe vremea aceea, un aparat cu patru rotoare în tandem, înzestrat cu o cabină pentru 100 de pasageri. Din nefericire, ideea a rămas în suspensie.

Traian Vuia a adus contribuţii şi în domeniul energetic, cel mai cunoscut fiind generatorul de vapori tip Vuia, care prefigura centralele termoenergetice actuale. În vremea Primului Război Mondial, Traian Vuia a lucrat pentru Ministerul francez al Apărării şi a construit o torpilă, folosită cu succes de marina militară.

Tainele încifrate ale naturii s-au dezvăluit celui care a știut să le citească codurile. Visul omenirii, încă de la începutul începuturilor, a fost împlinit. A ridicat mereu ochii spre cer și a tânjit, a jinduit la zborul desăvârșit al păsărilor, la o apropiere mai concretă de divin. Au fost jertfe, până să se întâmple minunea: legendarul Icar s-a prăbușit în mare, meșterului Manole s-a aruncat de pe mănăstirea Argeș, cu aripile de șindrilă frânte. Traian Vuia, Creatorul, Pionierul s-a înălțat. Odată cu pasul său s-a realizat transformarea, metanoia întregii omeniri, o adevărată prefacere existențială și spirituală, o reorientare fundamentală a vieții în prospectiv.

Oricât de îndrăzneț ne-ar fi visul și oricât de îndepărtată ne-ar fi căutarea, “Da, se poate.” Vicisitudinile crează comunităţi de spirit şi soluţii. Prin muncă asiduă şi sacrificiu putem atinge vârfuri încă nebănuite, putem pătrunde mistere, încă de nepătruns. Soluţiile sunt prin noi înşine şi atât de aproape de noi, dar e adevărat că ele nu se dezvăluie decât spiritelor înalte. Avem reputaţi oameni de ştiinţă, de cultură, copii de geniu. Ei sunt zestrea noastră spirituală, bogăţia unei naţiuni. Ei sunt speranța unei vieți mai bune și chezășia împlinirilor noastre. Ei sunt cheia uşilor închise şi răspunsul întrebărilor care ne macină. Responsabilitatea majoră care ne revine e să credem în ei cu tărie și să îi sprijinim cu toate forțele.

De aceea, vă rog, din nou, stimaţi colegi, să sprijinim orice iniţiativă care contribuie la promovarea şi dezvoltarea domeniului ştiinţei şi tehnicii, să susţinem societăţile comerciale, instituţiile private sau cu capital de stat, care activează pe aceste segmente ale dezvoltării cunoaşterii!

Să aducem omagiu marelui inventator român și marelui om, să ne mândrim cu acest compatriot de geniu! Să susţinem investiţiile în localitatea sa natală, Traian Vuia, cu scopul introducerii acesteia în circuitul turistic mondial, prin realizarea unui monument comemorativ, a unui muzeu, a unei machete de avion, reabilitarea şcolii şi a căminului cultural din comuna care îi poartă numele, în semn de omagiu pentru o minte sclipitoare, un spirit pur, o dedicare și un spirit de sacrificiu rare pentru gloria  întregii umanități!

Loading