În amintirea unui om deosebit

La sfârşitul acestei luni vom comemora trecerea în nefiinţă a marelui om de cultură şi drag prieten, Romulus Zaharia. A trăit ultimii 6 ani ai vieţii la Făget, după o odisee tumultoasă prin colţuri îndepărtate ale lumii: Africa, Spania, SUA.

S-a născut la Chişinău, în 15 februarie 1930. A avut un destin marcat de suferinţe, exil, boală şi răzvrătire împotriva condiţiei poporului român asuprit.

Şi-a pierdut fratele geamăn, Remus, la doar 7 ani, într-un accident tragic şi, apoi, tatăl, în cel de-al doilea război mondial. S-a refugiat împreună cu sora şi mama sa la Alba Iulia, pentru a se pune la adăpost de trupele sovietice, care ocupaseră Moldova. Este arestat la Petroşani şi extrădat. În drum spre lagărele autorităţilor bolşevice, fuge de sub escortă şi trece Dealul Feleacului, spre Cluj. La numai 15 ani îşi întreţine familia, lucrând la o librărie, perioadă care îi influenţează decisiv orientarea sa profesională şi culturală.

Absolveşte Şcoala de Ofiţeri de la Măgurele, cu gradul de sublocotenent grăniceri şi este repartizat la Serviciul de Presă, în cadrul MAI. Înfiinţează şi editează aici revista ”Pentru Patrie” şi alte publicaţii.

Se mută împreună cu soţia şi fiul la Bucureşti, unde lucrează în diferite tipografii şi edituri, ca reporter şi machetator. Devine secretar de redacţie al revistelor ”Aviaţia Sportivă”, ”Radioamatorul” şi ”Sănătatea”. Debutează literar în revista ”Gazeta Literară” şi devine secretar general de redacţie al revistei ”Luceafărul”. Începutul publicistic are loc în ziarul ”Lupta Ardealului”, iar cel editorial, odată cu cartea ”Întâmplări din viaţă şi sport”.

Absolveşte Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti. În 1967 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este şef serviciu presă al Direcţiei Reţelei Cinematografice şi Difuzării Filmelor, inspector general la Centrul Naţional al Cinematografiei şi Consiliul Culturii şi Educaţiei, redactor principal al Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice.

Publică cărţile ”Ademenirea”, roman moral-politic, dedicat grevei studenţilor din Cluj şi partidelor istorice, de după cea de-a doua conflagraţie mondială, ”Casa cu ochii scoşi”, despre tragedia exploatării uraniului din Munţii Apuseni, de către sovietici, ”Cal bătrân cu chingă roşie”, ”Pământul, marea, cerul şi oamenii”, ”Semnul delfinului”, ecranizată de regizorul Stere Gulea. După publicarea romanului ”Ademenirea” a fost urmărit, persecutat, degradat din funcţie şi ameninţat cu arestarea, astfel că, în 1986, este nevoit, împreună cu familia, să ia drumul exilului. Imediat după retragerea romanului şi a dreptului la semnătură i s-au făcut percheziţii la domiciliu şi s-au confiscate alte două manuscrise, despre grecizarea forţată a mănăstirilor româneşti de la Muntele Athos şi violarea culturii şi tradiţiei româneşti de către ruşi, documente care nu au fost recuperate nici până azi. I se confiscă de către statul comunist casa de la Breaza, cumpărată de scriitor împreună cu familia sa, şi nu i se retrocedează nici până în prezent. Stabilit, în cele din urmă, la New York, a continuat să scrie povestiri şi romane şi să editeze revista de cultură şi atitudine ”Hic Ego”. După anul 2000, când se întoarce împreună cu soţia sa în România, tipăreşte cărţile ”Epihia în stil valah. Povestiri din America”, ”Anotimpurile unei ţigănci” şi ”Călare pe milioane de dolari. Povestiri din America”. Ultima dintre ele a fost înmânată scriitorului, grav bolnav, chiar în ziua morţii, ca o ultimă bucurie în această lume.

A fost talentat la desen şi pictură, martori stând numeroase desene, crochiuri, peisaje, mulaje, icoane pe sticlă. S-a preocupat de fitoterapie, având nenumărate cercetări şi rezultate în domeniu.

A primit numeroase onoruri şi distincţii: Ordinul Steaua Republicii Socialiste România, Ordinul Sfântului Stanislas în SUA, Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, oferit de dl. Preşedinte Ion Iliescu etc.

Ca un lup singuratic, aşa cum a fost numit de cunoscuţii săi, nu s-a dat bătut în lupta pentru redarea demnităţii şi mândriei poporului român, greu încercat de-a lungul istoriei, cotropit, furat şi batjocorit de aşa-zisele mai mari ale lumii. Cu preţul libertăţii, sănătăţii, bunăstării şi liniştii sale şi a familiei a reuşit să prezinte netrucat fapte şi evenimente din trecutul tragic al poporului român, care altfel ar fi rămas poate neştiute sau ignorate. Exilul şi dizgraţia politică, pe care şi le-a asumat, l-au marginalizat, l-au ţinut departe de faima şi onorurile pe care le merita şi pe care, cu siguranţă, le-ar fi obţinut, dacă acomoda o toleranţă oarecare la compromis, la închis ochii, cum au făcut şi alţii în acele vremuri tulburi, care îşi cunoşteau mai bine interesul personal.

L-am cunoscut. A fost un om fascinant. Am fost onorat să îi fiu în preajmă. Am avut norocul să mă numească prieten. Îl numeam ”adevărată enciclopedie”. Zâmbea încurcat. Era şi foarte modest şi blând, aşa cum sunt doar marii oameni şi marile valori. Îşi iubea ţara şi poporul şi dorea cu ardoare ca pământul românesc să-l primescă în braţele sale, atunci când va veni clipa marii treceri.

Astfel de oameni nu pot fi uitaţi. Sunt suflete mereu vii în amintirea noastră. Capodoperele, udate cu lacrimi şi suferinţă, ale scriitorului Romului Zaharia trebuie şi merită să fie făcute cunoscute ţării întregi şi ar fi o mare pierdere să zacă în uitare.

Loading