Prima zi a lunii iunie
nu a fost parcă la fel de frumoasă ca alte dăți. Îngrijoraţi de traiul zilei de
mâine, părinţii au lăsat în plan secundar cadourile, zâmbetele şi jocurile cu
care îi obişnuiau pe cei mici, într-o zi specială, dedicată numai lor.
Banii sunt puţini, spre
deloc; în atmosferă planează pericolul pierderii locurilor de muncă. Aproape
nimeni nu se mai gândeşte la bucuria copiilor. Prioritară e obţinerea hranei, a
medicamentelor, satisfacerea nevoilor de la baza piramidei. Se gândește şi se acţionează
în termeni de balans la linia de plutire, pe un orizont de timp cât mai lung. Bucuria
a devenit un lux, pe care cu greu o mai putem întreţine şi finanţa. Suportul
bănesc alocat dreptului la fericire, pe care obișnuiam, cel puțin, să îl
pretindem, nu mai există. Se aspiră acum în punga milei pentru guvern şi pentru
nevoile acestuia, în continuă creștere.
Cu capetele plecate şi
umerii aduşi de griji, părinţii îşi strigă cu obidă neputinţa. Teama, furia,
deznădejdea nu mai lasă loc şi altor sentimente. Bugetul de stat e în zdrențe,
ba chiar rușinos de gol. Nu mai sunt bani, nici măcar pentru tratamentele şi operaţiile copiilor foarte
bolnavi, a căror viaţă atârnă de un fir de păr. Zeci şi zeci de spitale se află
deja în incapacitate de plată, cu rezervele de medicamente şi materiale complet
golite. Viaţa este suma unor necesităţi variabile, cu trend continuu crescător, uşor
satisfăcute în prezenţa banilor. Fără elementul comun, banul, rezultatul dă cu
minus.
Sunt asigurări certe că
sumele pentru cointeresare şi sprijin acordat creşterii copiilor, din partea
statului, se vor reduce drastic. Actualii guvernanţi nu mai consideră o
prioritate sporirea natalităţii, a generaţiei tinere, altădată supranumită apoteozic
viitorul ţării, poate pentru că însuşi viitorul, aşa cum l-au desenat mai marii,
li se prefigurează în nuanţe opace, obscure, tenebroase. Guvernanţii nu mai
acordă sprijin nici pentru încurajarea tinerilor de a-şi întemeia o familie,
pentru că nu mai cred nici ei, la rândul lor, în viitorul naţiei române. Nu mai
doresc decât filoane de bogăție fără număr pentru procurarea satisfacerii necesităţilor-sugativă
şi favorizarea clienţilor politici-paraziţi.
Că mai există un viitor
sau nu, câţi dintre români vor mai trăi să-l vadă? Acum se lansează fraze stereotipate,
cum că cine şi-a făcut copii să şi-i crească. Poate fi adevărat, dar, în orice
ţară civilizată, minimul nivel de supravieţuire trebuie asigurat și garantat
unor copii nevinovaţi. Altfel, cu noua politică asumată a guvernanţilor nu vom
ajunge decât o Românie fără români, într-un trend de exterminere a celor cărora
soarta le-a surâs mai puțin. Într-o ţară în care elitele au luat drumul băjeniei,
în speranţa unei vieţi mai bune, fără o generaţie nouă, proaspătă şi speranţa
pe care o poate insufla aceasta, toate vor fi în zadar. Chiar dacă vom răzbate
greutăţile, va fi în van, căci pentru cine ne vom fi zbătut. Fără un suflu nou,
o boare de altceva vom deveni o ţară de hoţi, leneşi, mediocri, care se vor
călca în picioare, în numele supravieţuirii şi afirmării superiorităţii
spiritului de clasă.
De această dată,
invocarea securităţii naţionale se poate avansa, în contextul problemelor
copiilor, copilăriei şi a viitorului în care credem şi ne punem speranţa.
Viitorul nostru decent şi demn este prioritate naţională şi îl desluşim, atât cât
se poate, doar în ochii copiilor noştri. Bunăstarea şi fericirea lor este cea
mai inspirată şi raţională investiţie pe care o putem face, de aceea ei sunt
ultima redută pe care trebuie s-o apărăm, acum când guvernul și-a înfrânt și
scrupulul minimal, acela de a lua de la gura copiilor.
Loading
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu